Cum arată SINGURUL sat din România cu trei locuitori, care trăiesc izolaţi, fără drumuri, curent şi apă. Casele sunt părăsite, iar în fosta şcoală cresc…copaci (FOTO)
Un sat din judeţul Arad mai are doar trei locuitori, pentru că oamenii s-au săturat să trăiască izolaţi între dealuri, fără drumuri, apă curentă şi electricitate, astfel că şi-au abandonat pe rând casele, care au ajuns ruine. Populaţia este formată din doi bărbaţi şi o femeie, care se pregătesc să rupă orice legătură cu lumea până la primăvară, pentru că singurul drum către civilizaţie devine impracticabil iarna.
Un sat din judeţul Arad mai are doar trei locuitori, pentru că oamenii s-au săturat să trăiască izolaţi între dealuri, fără drumuri, apă curentă şi electricitate, astfel că şi-au abandonat pe rând casele, care au ajuns ruine. Populaţia este formată din doi bărbaţi şi o femeie, care se pregătesc să rupă orice legătură cu lumea până la primăvară, pentru că singurul drum către civilizaţie devine impracticabil iarna.
Satul Varniţa este situat la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Arad, în zona Lipova, între dealuri, înconjurat de pădure. Numele său a fost dat de către oamenii care în urmă cu mai bine de două secole s-au stabilit în zonă pentru a produce var, solul fiind bogat în calcar.
Satul s-a dezvoltat în prima parte a secolului trecut şi a avut peste 200 de localnici, dar în anii 1970 tinerii au început să-l abandoneze, pentru că civilizaţia nu a ajuns niciodată în locul în care au crescut. În 1980, 35 de case erau locuite, iar în 1990, zece familii mai populau satul. Cei mai bătrâni s-au prăpădit, iar la recensământul din 2011 populaţia satului era de patru locuitori, în timp ce astăzi mai sunt trei.
Cei trei săteni îşi fac provizii până la primăvară, pentru că iarna sunt izolaţi
În Varniţa mai trăiesc două familii, formate din doi bărbaţi şi o femeie. Mircea Drăgoi are 80 de ani şi este cel mai bătrân localnic. Este bolnav de diabet, dar este nevoit să lucreze de la răsărit la apus, alături de soţia sa, pentru a putea întreţine gospodăria. Cei doi cresc animale - oi şi porci. Pentru că nu mai există localnici pe care să-i angajeze, soţia este cea care merge cu animalele pe păşune, zi de zi.
”Nevastă-mea face cât şapte femei! Stă toată ziua cu oile, iar seara vine şi face mâncare şi treburi în gospodărie. Noi doi ne descurcăm, aşa cum putem, la vârsta asta, că ajutoare nu mai avem. Am o fată care e profesoară la Timişoara şi un băiat plecat şi el la oraş”, spune bătrânul.
Ultimii săteni au contact cu civilizaţia foarte rar, doar când sunt nevoiţi să iasă dintre dealuri pentru a merge la medic sau pentru provizii. În Varniţa nu au electricitate şi nici apă la robinet, nu au magazine sau dispensar, dar localnicii rămaşi nu de asta se plâng. Tot ce şi-ar dori este ca autorităţile să le facă un drum până în centrul de comună, localitatea Şiştarovăţ. Acum, drumul din pământ până acolo nu este practicabil, iar legătura cu lumea stă într-un drum forestier care nu apare nici pe hărţi şi care duce către satul Dorgoş. Chiar şi acesta poate fi parcurs doar de maşini de teren şi de tractoare, astfel că o ambulanţă, dacă ar fi solicitată la Varniţa, nu ar avea pe unde să ajungă.
Cele două familii sunt nevoite să se pregătească de izolare peste iarnă, pentru că drumul spre Dorgoş devine impracticabil.
”Ne facem toate proviziile în această perioadă. Cumpărăm cereale, porumb pentru animale, să ne descurcăm până la primăvară, că nu mai putem pleca de aici. Punem conserve şi tot ce mâncăm producem singuri”, spune Mircea Drăgoi.
Casele din Varniţa au ajuns ruine, iar şcoala s-a prăbuşit parţial
În timp ce-şi şterge lacrimile de pe obraz, bătrânul satului spune că nu ar părăsi meleagurile pe care a crescut pentru nimic: ”Mă cheamă fata să locuiesc la ea, şi băiatul, dar nu plec. Aici am văzut lumina zilei, aici vreau să mă sting”.
El nu se plânge că nu are televizor şi că trăieşte precum la începutul secolului trecut. Nu are timp de confort, pentru că toată ziua lucrează în gospodărie. Mâinile îi sunt crăpate, iar unghiile negre de ţărâna pe care nu o mai poate scoate de sub ele. Doar iarna, când frigul îl ţine în casă, mai ia contact cu civilizaţia printr-un aparat de radio alimentat cu baterii. ”Ascult Antena Satelor şi aud că e greu peste tot, aşa că nu am de ce să mă plâng”, spune bătrânul. El îşi aminteşte de anii în care avea vecini, iar când se plimbă pe stradă rememorează chipurile fiecărui sătean care a lăsat totul în urmă pentru o viaţă confortabilă.
”Ultimii vecini au plecat acum vreo zece ani. Păcat, numai gardul a rămas în picioare, dar poarta nici nu se mai deschide, că a fost acoperită cu pământ. Era un sat frumos, cu de toate, cu şcoală, cu biserică, oamenii erau uniţi... Copiii se jucau pe uliţă, bătrânii ne ajutam şi stăteam seara la poveşti. Acum nu mai e nimic. Noi stăm aici sus în deal, celălat sătean stă la poale, nici nu ne vedem”, spune Mircea Drăgoi.
Cel de-al doilea bărbat al satului, Viorel Ianoş, are 56 de ani şi locuieşte singur. Nici el nu ar da pământul pe care a crescut pentru mai mult confort.
”Am rămas aici pentru natură. La noi totul e ecologic, natural. Fac brânză bio, am albine, porci, doar sănătate să pot munci îmi doresc.
Autorităţile nu ne-au ajutat niciodată cu nimic, vin aici o dată la patru ani să ne zică să mergem la vot. Drumuri ne-au tot promis, dar niciodată nu au făcut nimic. Din cauza drumurilor nu ne vizitează nimeni, şi rudele vin rar”, spune bărbatul.
Casele abandonate din Varniţa au ajuns ruine, iar şcoala, în care a funcţionat şi biserica, este prăbuşită parţial. Acolo unde cândva erau altarul şi sălile de cursuri, cresc acum salcâmi şi soc. Şcoala a avut ultima dată elevi în 1972, când erau 12 copii de clasele I-IV. Familiile acestora au părăsit satul şi şi-au transferat copiii la Lipova sau la Arad.
Lupii şi hoţii, singurii ”vizitatori”
În ultimele decenii, singurii ”vizitatori” care revin cu regularitate la Varniţa sunt animalele de pradă, precum lupii şi vulpile, dar şi oamenii prădători.
După ce un necunoscut i-a intrat în casă şi l-a ameninţat, Mircea Drăgoi a fost nevoit să-şi ia un pistol de apărare, pentru că nimeni nu l-ar putea ajuta în caz de pericol.
”Lupii sunt o mare pacoste, că vin şi îmi mănâncă oile. Într-un an, 91 de oi mi-au omorât în trei nopţi. Dar vin şi hoţi. Mi-au furat trei cai, două iepe şi un mânz, tare frumoşi. Altă dată m-am trezit cu unul în casă. Zicea că e de prin Bistriţa, iar când i-am zis să plece, m-a ameninţat. Noroc că a venit fiul meu cu tractorul şi ăsta a fugit. De atunci, am pistol. Am fost la Poliţie şi am cerut drept de armă şi am primit. Cum suntem izolaţi, aici trebuie să te aperi. Acum dorm şi eu mai liniştit, că ştiu că am pistol în casă”, spune cel mai bătrân sătean.
Comuna mai are două sate depopulate, cu doar câţiva locuitori
Comuna Şiştarovăţ are în componenţă patru sate - Şiştarovăţ, Cuveşdia, Labaşinţ şi Varniţa - care au împreună aproximativ 350 de locuitori. Majoritatea trăiesc, însă, în Şiştrarovăţ, în timp ce Cuveşdia şi Labaşinţ au fost, de asemenea, părăsite în ultimele decenii. Primul mai are 20 de locuitori, iar al doilea are doar nouă locuitori.
Varniţa este cea mai depopulată localitate din judeţul Arad, dar cu toate acestea autorităţile nu şi-au pus niciodată problema desfiinţării satului.
”Nu ar exista niciun câştig dacă am desfiinţa vreun sat. Nici nu avem vreo modaliatate administrativă să facem acest lucru. Varniţa este foarte izolat de dealuri şi pădure, dar cei care au rămas s-au obişnuit cu acele condiţii şi nu vor să plece, chiar dacă au avut opţiuni”, spune viceprimarul comunei, Andrei Neda.
Referitor la drum, edilul spune că de-a lungul anilor a făcut numeroase cereri la Consiliul Judeţean şi Guvern pentru finanţarea construirii unui drum comunal către Varniţa, dar acestea nu au fost aprobate. Ultima cerere a fost depunsă în 2014, la Guvern, fără ca Primăria Şiştarovăţ să primească vreun răspuns.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰