Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Frumuseţea Transilvaniei rivalizează cu Toscana, conform jurnaliştilor englezi

Frumuseţea Transilvaniei rivalizează cu Toscana, cel puţin aşa consideră jurnaliştii de la Financial Times. Potrivit publicaţiei, arhitectura şi peisajele Ardealului sunt la fel de frumoase precum cele ale italienilor. Localităţile pitoreşti din Transilvania i-au atras pe nobilii englezi. 

de Redactia Observator

la 26.08.2019 , 17:49

Frumuseţea Transilvaniei rivalizează cu Toscana, cel puţin aşa consideră jurnaliştii de la Financial Times. Potrivit publicaţiei, arhitectura şi peisajele Ardealului sunt la fel de frumoase precum cele ale italienilor. Ca şi în cazul Toscanei, localităţile pitoreşti din Transilvania i-au atras pe nobilii englezi care şi-au dorit automat şi proprietăţi în zonă. 

După ce a fost inclusă în diferite topuri internaționale dedicate turismului, Transilvania atrage acum atenția Financial Times, care compară zona noastră cu celebra regiune italiană Toscana.

Vechile sate săseşti din Transilvania, bucolice, cu o gastronomie rustică, ce atrag din ce în ce mai mulţi turişti străini, sunt comparate cu Toscana, considerată una dintre cele mai frumoase regiuni din Italia.

Vezi și

Autorul articolului din Financial Times, jurnalistul Andrew Eames, spune că ideea unei paralele între Toscana şi Transilvania i-a fost prezentată de fiul unui conte italian, Giulio da Sacco, căsătorit cu o româncă şi stabilit într-un sat săsesc.

Până în urmă cu 100 de ani, Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, dar, la sfârşitul Primului Război Mondial, a fost dată României, iar sute de mii de saşi din zonă s-au trezit în spatele unor noi graniţe. 

Şi-au păstrat însă neschimbate satele şi modul de viaţă. Locuitorii celor câteva sute de sate erau fermieri, meşteşugari, viticultori. După ani de persecuţie sub regimul comunist, majoritatea saşilor au plecat imediat ce graniţele s-au deschis, între anii 1980-1990, lăsând în urma lor case goale.

În prezent, un număr din ce în ce mai mare de străini aleg să se stabilească în acest univers bucolic.

Mai multe detalii în materialul video.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Inedit » Frumuseţea Transilvaniei rivalizează cu Toscana, conform jurnaliştilor englezi