Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Locul din România unde se produceau majoritatea cojoacelor "alendelon". Acum, afacerea merge mai departe: trendul lansat de Alain Delon este nemuritor

Alain Delon va trăi veşnic în inimile românilor, dar celebrul actor a marcat şi moda unei epoci. Celebrul cojoc de piele întoarsă cu guler de blană a devenit un must-have în şifonierele părinţilor şi bunicilor noştri. Trendul "Alendeloanelor" rămâne, însă, nemuritor. Şi azi, pe site-uri sau în magazine, hainele inspirate de superstarul francez fac în continuare furori. 

de Redactia Observator

la 19.08.2024 , 21:59

Stilul inconfundabil a devenit o emblemă în fashion. Iar cojocul din piele întoarsă, cu guler de blană, un must-have în şifonierele românilor după apariţia filmului "A fost cândva un hoț", în anii '60. 

Povestea cojoacelor "Alain Delon"

"Se purta clasic. Cojoc clasic din velur, iar moda aceasta nu a dispărut niciodata. S-au cerut Alain Delon foarte mult, chiar şi acum", spune Bodea Bucur, deţinător atelier de haine.

Vezi și

Cele mai multe dintre cojoacele "Alendelon" au fost produse în fabrica din Orăştie, judeţul Hunedoara. De acolo se trage şi familia lui Bucur, care a învăţat meseria de blănar de la tatăl său şi şi-a deschis un atelier în Capitală. Face în continuare, la comandă, paltoane în stil Alain Delon. 

Pe acelaşi subiect

"Ca şi prelucrare... Şi în orice blană de miel se lucrează greu, dar e mai pretenţios şi la purtat şi când se prelucrează materialul", adaugă Bodea Bucur, deţinător atelier de haine.

Designerul Flora Năstase îi datorează celebrului actor visul de a avea propriul brand de haine de blană. "El era foarte frumos. Pentru mine a fost un icon. Şi paltonul era foarte frumos, de aceea s-a denumit Alain Delon, pentru că nu l-a purtat nimeni cum l-a purtat el. Pe Alain Delon l-am divinizat. Deci există undeva în subconştientul meu, probabil a existat şi această influenţă, tot ce a însemnat modă, iar el era... El era desăvârşit", spune Flora Năstase, designer.

"Am purtat, când eram copil, când eram adolescentă. Vreo 14 ani, aşa. Toată lumea mergea la cojocar şi îşi făcea un astfel de cojoc", spune o femeie. În perioada lor de glorie, paltoanele ajungeau să coste până la 3.000 de lei, cam două salarii medii. Acum, în ateliere, preţul lor începe de la 1.000 de lei, în timp ce la mâna a doua preţul se înjumătăţeşte. Oamenii se despart însă cu greu de cojoacele "Alendelon". 

Trendul este însă nemuritor. Şi cojoacele cu blană în stilul marelui actor francez sunt la fel de căutate şi astăzi. În 2017, în timpul vizitei lui Alain Delon în România la un festival de film, un spectator a îmbrăcat cojocul inconfundabil în onoarea celui care, prin talent şi stil, a marcat generaţii la rând.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Inedit » Locul din România unde se produceau majoritatea cojoacelor "alendelon". Acum, afacerea merge mai departe: trendul lansat de Alain Delon este nemuritor