Video Oraşul din România care devine tot mai "pet friendly". Câinii, un exemplu de bune maniere în cafenele
O simplă ieșire la cafea s-a transformat într-o lecție despre conviețuire la Timişoara. Zeci de câini, mari și mici, au demonstrat că bunele maniere nu sunt doar pentru oameni, ci și pentru cei mai loiali prieteni ai lor. Într-un oraș care încearcă să devină tot mai "pet friendly", stăpânii și patrupedele lor au arătat cum arată, de fapt, normalitatea: locuri publice unde ambele categorii sunt binevenite.
Sindy e la primele sale ieșiri în oraș. Are doar 3 luni, însă deja știe cum trebuie să se comporte în public.
"Prima dată învățăm bunele maniere, știm ce avem voie să facem și ce nu avem voie să facem. Mergem în locurile unde știm că suntem lăsați cu cățeii", a explicat Radu Micu, proprietar de câine.
Zeci de stăpâni și căței, la cafea în centrul comercial din Timișoara
Zeci de animale și proprietarii lor au ieșit împreună la cafea în cel mai mare centru comercial din Vestul țării. Nu se întâmplă prea des să stea atât de relaxați și să socializeze, fără priviri critice din partea celorlalţi clienţi.
"Sunt foarte multe locuri unde încă nu acceptă animale de companie, unde e interzis clar, și sunt și locuri unde - de exemplu ea e foarte mare - și ni se spune da, suntem pet friendly și când ajung cu ea acolo îmi zice ah, dar e așa mare, nu", a precizat un iubitor de animale.
"Pet friendly", dar cu limite. Proprietarii cer mai multă deschidere
"Cane Corso, Amstaff... sunt obligați, în spații publice, să poarte botniță. Bineînțeles, în lesă câinii. Recompense la voi și încercați un pic distanță față de ceilalți", a subliniat Robert Selefon, dresor.
Scopul evenimentului organizat la Timișoara este să arate că oamenii aşteaptă spații publice prietenoase și pentru animale. Iar ideea de a merge la cafenea, la restaurant sau la cumpărături împreună cu câinele nu e un moft - ci un gest normal de civilizație.
"În HoReCa este un minus în momentul de față, dar sunt convinsă că prin această comunitate lumea o să înțeleagă că de fapt nu e nimic complicat, greu, nu e o bătaie de cap mai mare decât uneori ai cu oaspeții", a transmis Carina Big, organizator.
După sesiunile de socializare și joacă, vedetele cu blăniță au defilat la Timișoara pe covorul roșu, în cadrul unei parade cu tematică de Halloween.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰