Antena Meniu Search
x

Portrete retro ca la Hollywood, realizate de un fotograf din Cluj

Pandemia ne-a obligat să ne reinventăm şi asta a făcut şi un fotograf din Cluj. A studiat în Germania portretele realizate în anii '30 vedetelor de la Hollywood și a învățat să le facă.

de Redactia Observator

la 23.04.2021, 17:45

Vezi și

Acum a devenit primul fotograf din România care realizează astfel de portrete, rupte parcă din filmele alb-negru. În plus, clienţii primesc şi o varianta printată, demnă de un tablou. 

Ovidiu Bujor – fotograf: Este un stil de fotografie aparut in anul 1934 mai exact, pe la Paris. E un stil care a fost adoptat la Hollywood, New York, în general vedetele faceau genul acesta de portrete. Un control al luminii cu umbre mai dramatice, lumina foarte atent poziţionată pe persoana fotografiată. 

Portretele hollywoodiene sunt realizate în studio şi se folosesc de la 2 până la 9 surse de lumină, în funcție de complexitate.

Clienții se arată foarte încântați de acest stil de fotografie pentru că deocamdată este unic în România. 

Dan Dumitraș, client: Am zis sa incerc ceva diferit pentru ca am observat ca toti merg pe acelsi stil si am cautat pe internet, chiar asa am si scris fotografii retro. 

Adriana este model aşa că are nevoie ca portofoliul ei să cuprindă toate stilurile de fotografie. Astfel a ales să apeleze la serviciile lui Ovidiu.

Adriana Dunca – model: Mi se pare super interesant, sunt foarte diferite faţă de ce lucrăm noi în mod normal, pana si in studio luminile sunt diferite, nu am mai vazut sincer astfel de lumini si lucrurile se vede pe ele ca e altceva fata de ce se face in ziua de astazi.

Fiind primul din România care face acest gen de fotografie, Ovidiu își dorește ca în viitor să îi învețe și pe alţii tainele acestui stil fotografic.

Ovidiu Bujor – Fotograf: Fiind un stil nou în românia nu mai sunt fotografi care fac genul acesta de fotografie. Este un stil uşor diferit şi aş vrea să fac un workshop in viitor sa mai invete si altii sa faca acest gen de fotografie. 

Preţul unei astfel de ședințe foto cu un print poate să ajungă până la 140 de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Inedit » Portrete retro ca la Hollywood, realizate de un fotograf din Cluj