Un pui de raton a fost adoptat de un câine, la un zoo din Rusia
Un pui de raton de la o grădina zoologică din Rusia a fost adoptat de un câine! Chiar dacă provin din rase diferite, cele două animale trăiesc într-o perfectă armonie. Fiecare dintre ele a ajuns să aibă rol de profesor. Câinele l-a învăţat pe raton cum să mănânce. Iar ratonul cum să se caţere.
Un pui de raton de la o grădina zoologică din Rusia a fost adoptat de un câine! Chiar dacă provin din rase diferite, cele două animale trăiesc într-o perfectă armonie. Fiecare dintre ele a ajuns să aibă rol de profesor. Câinele l-a învăţat pe raton cum să mănânce. Iar ratonul cum să se caţere.
Ratonul Moshka şi câinele Broshka au devenit cei mai buni prieteni la o grădină zoologică din Siberia. Se joacă cât e ziua de lungă, împart acelaşi ţarc, mâncarea şi jucăriile. Mai nou, şi obiceiurile.
Nu doar că se înţeleg bine, dar se şi completează unul pe celălalt, se studiază şi copiază gesturile celuilalt. De exemplu, câinele a învăţat cum să se caţăre pe oameni. Vreau să vă spun că ratonul este un profesor mai bun decât câinele.
Ratonul Moshka, în vârstă de trei luni, a fost adus de la o altă grădină zoologică după ce mama lui a născut prea mulţi pui şi era depăşită de situaţie. Aşa că angajaţii au fost nevoiţi să-i găsească lui Moshka un companion. Câinele Broshka e mai mare decât prietenul lui cu doar o lună. Însă, şi-a luat, rapid, în serios rolul de părinte şi l-a învăţat cum să se hrănească. Ratonul, în schimb, pe cât este de mic, pe atât este de ambiţios.
Ratonul primeşte fructele deasupra mâncării câinelui. Îi sunt necesare pentru creşterea şi dezvoltarea sa. Dar câinele ia merele şi bananele, le ţine în gură cu suspiciune, se uită la raton care se îndoapă cu ele, iar apoi începe şi el să le mănânce.
Înduioşaţi de relaţia specială a celor doi prieteni, angajaţii de la grădina zoologică promit că animalele vor rămâne împreună atât timp cât se vor înţelege.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰