Antena Meniu Search
x

Curs valutar

3 sfinți părinți ale căror scrieri îmbină credința cu lecțiile de viață

Lumina sărbătorilor pascale îi aduce pe toți creștinii ortodocși mai aproape de cuvântul lui Dumnezeu.

de Redactia Observator

la 12.04.2018 , 17:32

Lumina sărbătorilor pascale îi aduce pe toți creștinii ortodocși mai aproape de cuvântul lui Dumnezeu. Prin scrierile sfinților părinți care au trăit printre noi și au așternut pe foi bunătatea și milostivenia Celui de Sus, spiritualitatea ni se prezintă astăzi ca o lecție vitală de viață, trăită în prigoana închisorilor comuniste sau în pustietatea munților. Însă indiferent de momentele de cumpănă la care viața i-a supus, sfinții părinți nu și-au pierdut niciodată credința în Dumnezeu.

Cărțile lăsate moștenire generațiilor care au urmat, vorbesc despre forța uluitoare pe care Divinitatea o transmite oamenilor, atunci când viața le scoate în cale obstacole greu de depășit. Iată care sunt 3 dintre cei mai iubiți părinți de întreaga creștinătate românească, a căror scrieri nu trebuie să lipsească din casa niciunui creștin adevărat.

Nicolae Steinhardt

Articolul continuă după reclamă

Părintele Nicolae Steinhardt s-a născut în anul 1912, în comuna Pantelimon din Ilfov, fiind una dintre cele mai remarcabile personalități ale intelectualității interbelice. La fel ca foarte mulți exponenți ai culturii românești ai ani anilor ‘50, părintele Nicolae Steinhardt a fost trecut pe lista neagră a flagelului comunist, în scrierile sale vorbind adesea despre importanța prezenței lui Dumnezeu, în toți acești ani.

Curajul, demnitatea, învățăturile părinților săi și iubirea de nestrămutat în Dumnezeu, toate acestea au fost alături de sfântul părinte, atât în anii petrecuți la închisoarea Jilava, cât și la Mănăstirea Rohia din Maramureș. “Jurnalul Fericirii” este una dintre cele mai importante carti de referinta scrise de Nicolae Steinhardt, ce tratează într-un mod absolut rațional modul în care credința își poate găsi în mod natural loc în viața de zi cu zi a fiecărui creștin.

Ilie Cleopa

Părintele Ilie Cleopa este una dintre cele mai renumite figuri monahale din spațiul creștin românesc, iar scrierile sale nu trebuie să lipsească din casa niciunui ortodox. Un exemplu viu de trăire creștină, duhovnic al unora dintre cei mai mari prelați ai Bisericii Ortodoxe, stareț al Mănăstirii Sihăstria, părintele Cleopa a lăsat în urma sa o bogată colecție de scrieri și cuvântări, pentru sufletele singure, pentru dureri și necazuri ale oamenilor simpli, pentru nopți de zbucium și disperare. De ce a fost atât de iubit părintele la chilia căruia se adunau în fiecare zi sute de credincioși? Datorită modului absolut natural prin care aducea Cuvântul Domnului printre cei care îl ascultau, precum și a vorbelor sale memorabile - “Mânca-v-ar Raiul!”

Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Părintele Calciu-Dumitreasa a petrecut 21 de ani din viață în închisorile comuniste. Bătăi, torturi, condiții inumane, toate acestea nu l-au făcut pe sfântul părinte să se lepede de credința sa nestrămutată în Dumnezeu. Își doarme astăzi somnul cel de veci la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț, după o poveste de viață absolut fascinantă: deținut politic, prelat al comunității ortodoxe din Statele Unite ale Americii ( Virginia ), scriitor desăvârșit. “Homo americanus - o radiografie ortodoxă”, cea mai importantă carte a sa, descrie modul în care Biserica își face loc într-o societate absolut demonizată, precum cea din zilele noastre.

Sfinții părinți din rândurile de mai sus și-au trăit viețile la o maximă intensitate, în țară sau peste hotare, în păduri sau în celule reci. Insă niciodată nu au uitat de Dumnezeu, cel mai important resort al întregii existențe pe pământ, lumina care a rămas întotdeauna vie, prin scrierilor lor, chiar și după moartea acestora.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Obişnuiţi să căutaţi semnificaţia viselor?
Observator » Inedit » 3 sfinți părinți ale căror scrieri îmbină credința cu lecțiile de viață