Tradiţii şi superstiţii de Revelion, în lume
Revelionul reprezintă un Nou început şi Speranţa într-un viitor mai bun. Şi, cam pretutindeni în lume, momentul trecerii dintre ani este marcat cu şampanie.
Revelionul reprezintă un Nou început şi Speranţa într-un viitor mai bun. Şi, cam pretutindeni în lume, momentul trecerii dintre ani este marcat cu un pahar de şampanie fină, ciocnit cu cei dragi. Apoi începe distracţia, ce ţine până în zori. În schimb, diferite sunt tradiţiile, dar şi superstiţiile legate de ceea ce aduce belşug şi noroc pe toate planurile.
În Marea Britanie, primul bărbat care trece pragul unei case aduce mult noroc familiei. Ca oaspetele să fie primit cum se cuvine, acesta trebuie să vină cu daruri tradiţionale. De asemenea, la miezul nopţii, oamenii se strâng să admire artficiile la London Eye, în timp ce Big Ben-ul răsună.
La miezul nopţii, spaniolii servesc câte un bob de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului ce vestesc sosirea noului an.
Tradiţia spune că fiecare bob de strugure înseamnă noroc şi dorinţă împlinită pentru fiecare lună ce urmează.
- Un cuplu din UK a zburat până în Italia pentru o zi, fiindcă o ieşire în Londra ar fi costat de trei ori mai mult
- "Nu mă mâncase". Mărturia tânărului care a fost înghiţit de o balenă în apele din Chile. Cum a scăpat cu...
- Beatrice câştigă mii de euro, purtându-le de grijă petrecăreţilor din Milano. Cum a ajuns să fie cunoscută
- Un Golden Retriever, remediul pentru frica de zbor pe aeroportul din Skopje. Dino calmează pasagerii înainte de...
- Lassie a fugit de acasă de Crăciun, speriată de petarde. Căţeluşa a fost găsită după aproape două luni de...
Sărutul de la 12 noaptea. Americanii îşi sărută persoana iubita la miezul nopţii pentru a avea noroc în dragoste în anul ce vine.
Japonezii cred că oamenii au voie să facă în jur de 108 păcate de-a lungul anului. Aşadar, la miezul nopţii, clopotele bat de 108 ori pentru a şterge tot răul şi pentru a purifica sufletele lor.
În Australia, petrecerea începe tot pe 31 decembrie. În schimb, la miezul nopţii, oamenii se vor folosi de orice obiect pentru a face zgomote foarte mari în semn de bucurie şi primire a noului an. Claxoane, fluiere şi clopote de biserici.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰