Antena Meniu Search
x

Un artist din Tulcea a făcut zeci de tablouri din oase de peşte

Când spunem tablouri, ne gândim la culori vii, la pensule şi pânze speciale. Nicidecum la oase de pește. Dar un artist din Tulcea ne demonstrează că arta este în orice. El realizează tablouri din oase de peşte. Și-a descoperit pasiunea în urma unei probleme medicale, iar acum îşi ţine expoziţiile în mai multe muzee.

de Adrian Obreja

la 06.06.2021, 09:09

Vezi și
  • Tablourile lui Viorel Vasile, expuse la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi.

La Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, tablourile din oase de peşte i-au lăsat atât pe cei mici, cât şi pe cei mari fără cuvinte: "Sunt superbe, într-adevăr. Și inedite. Nu am mai văzut până acum. Nu ne gândeam că ar putea fi făcut așa ceva din oase de pește. Sunt deosebite, într-adevăr". 

Artistul este din Tulcea, are 61 de ani și face astfel de tablouri din oase de pește de aproape patru ani. Și-a descoperit pasiunea în urma unei probleme medicale şi a găsit un refugiu în această îndeletnicire.

Viorel Vasile, artist: Eu le-am găsit adevărata intrepretare, să zic așa. Încet-încet am început să fac. Bineînțeles, mai urâțele la început, apoi am adus îmbunătățiri. 

Nu este consumator de pește și nici pescar. Artistul chiar glumește pe seama asta. Prietenii nu-l invită acum la o ciorbă de pește ci doar să vină să ia oasele. 

Pe acelaşi subiect

Expoziţia cu tablouri din oase de peşte, deschisă până la toamnă

Viorel Vasile, artist: Nu, nu prea mănânc pește. Doar dacă e preparat gata. Evit să mănânc prăjeli. Doar un borș de pește. Bineînțeles, cine face borș de pește, mă rog de ei să mă invite, să adun oasele. 

Oasele trebuie fierte, uscate şi tratate ca sa fie bune de pus în ramă. Acum, artistul are 47 de exponate la Muzeul de Științe ale Naturii din Galați. Iar cei care vor să le vadă, o pot face zilnic. 

Florin Matei, purtător de cuvânt muzeu: Sunt tablouri mai speciale pentru că nu sunt pictate, sunt realizate din oase de pește. Artistul care le-a meșteșugit, Viorel Vasile, din Tulcea, a demonstrat că poți să realizezi artă aproape din orice. 

Expoziția va fi deschisă până la toamnă. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă gândiţi la o asigurare RCA în rate, din cauza scumpirilor?

Observator » Inedit » Un artist din Tulcea a făcut zeci de tablouri din oase de peşte