Video Analist, despre varianta guvern PSD: O "pedepsire" a partidului; Grindeanu va pierde șefia partidului
Nicuşor Dan a transmis partidelor un mesaj după consultări, important pentru că face lumina asupra soluţiei de guvernare, la capătul unei zile de negocieri pe repede înainte, în a treia încercare de formare a unui guvern cu puteri depline, după ce şi varianta Veştea a picat, la scor, în Parlament.
Spune aşa, preşedintele: "Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar, care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil. Invit, așadar, partidele parlamentare să demareze discuțiile pentru semnarea acestui acord parlamentar și, ulterior, să îmi facă propuneri pentru formula de guvern minoritar, susținut în concordanță cu acest acord.
Întregul proces trebuie să se deruleze într-un ritm accelerat, deoarece urgența instalării unui guvern funcțional și stabil este majoră."
Asta dupa ce de dimineaţă certase din nou partidele si transmitea imperios că le cere înțelegeri pe o majoritate parlamentară, și nu justificări și explicații de ce nu pot realiza o majoritate. România are nevoie de un Guvern. Păstrarea direcției pro-occidentale este o condiție de la care nu ne vom abate.
Accelerate au fost şi consultările, au durat undeva la 6 ore. PSD nu vrea cu AUR şi nu vrea în opoziţie. Cei de la AUR spun că fără ei nu se poate. PNL ar susţine un guvern PSD dar USR refuză, iar PNL şi USR au acord de coordonare politica în parlament. UDMR vrea şi cu PSD şi cu PNL dar exclude AUR şi ar lăsa deoparte chiar şi USR dacă găseşte înţelegere la orgoliile partidelor mai mari. Iar POT se dezice de AUR, dar şi de guvernul încă interimar.
Primii au ajuns la consultări cei de la PSD, pe care Nicuşor Dan i-a lăsat să aştepte 5 minute în picioare, pentru că avea un mesaj important de transmis pe reţelele sociale, cel în care dojenea formaţiunile politice. Astfel, întrevederea cu social-democraţii a durat doar 25 de minute şi nu o jumătate de oră aşa cum era prevăzut iniţial. Sorin Grindeanu a cerut mandat pentru a forma noul guvern, chiar şi într-o variantă minoritară. Preşedintele PSD a dat de înţeles că şi-ar asuma funcţia de premier, dar spune că nu va forma cabinetul cu AUR. Surse dintre social-democraţi spun că tabăra Olguţa Vasilescu - Paul Stănescu - Claudiu Manda are deja voturile negociate cu AUR, iar figuri din PSD precum Rareş Hopinca au inceput să normalizeze partidul de care până acum se fereau şi să-l cureţe de eticheta de extremist.
Liberalii pe de altă parte sunt dispuşi să susţină un guvern PSD, cu condiţia să existe un pact de neagresiune, de la Ilie Bolojan a pornit ideea acordului, care să stipuleze clar interdicţia de a depune moţiuni de cenzură pentru 6 luni pe aspectele stipulate în pact - adică reforme fiscale pentru reducerea deficitului şi reformele necesare pentru PNRR.
Alexandru Nazare ne-a anunţat că ne-au mai intrat azi 2 miliarde de euro în cont de la Comisia Europeană, tranşa din PNRR, şi am ajuns la un grad de absorbţie de 60%. Bineînţeles, Ilie Bolojan ar vrea, la rândul său, să formeze un guvern minoritar, în care, alături de PNL, să mai intre USR şi UDMR. Iar Alexandru Nazare apare şi aici în discuţie pentru că numele său e vehiculat ca posibil premier, ceea ce ar reprezenta o flexibilizare a poziţiei Bolojan. Oricum varianta pică pentru că PSD a spus că nu votează un guvern din care nu face parte.
Cei de la USR au precizat, de asemenea cât se poate de clar, că refuză să sprijine un guvern PSD, cu atât mai puţin să facă parte din el. Dar asta lasă într-o poziţie complicată acordul de coordonare parlamentară pe care îl au cu PNL.
În ceea ce-l priveşte pe George Simion, acesta a mers pe linia sa previzibilă. Vrea alegeri anticipate, vrea să-l dea jos pe Nicuşor Dan şi vrea neapărat premier din AUR. Cel puţin la nivel oficial. Surse care au participat la consultări spun că acesta i-ar fi cerut de fapt preşedintelui sa edulcoreze imaginea publică a AUR, să-l vindece de imaginea de partid extremist şi să înlăture cordonul sanitar care-i ţine departe de masa puterii.
Cel mai maleabil partid s-a dovedit a fi UDMR. În discuţiile cu preşedintele Dan, Kelemen Hunor a venit cu trei variante de guvern. Prima este cea preferată de Ilie Bolojan: PNL, USR, UDMR, cu susţinere transparentă, pe bază de înţelegere de PSD. A doua variantă este a unui guvern monocolor, în care să fie doar social-democraţi, susţinuţi de PNL şi UDMR. Le ajung voturile, plus cele de la minorităţi şi probabil că ar mai aduna şi de la grupurile parlamentare mai mici, respectiv de la neafiliaţi. Ultima variantă ar fi refacerea coaliţiei PNL PSD UDMR, fără USR.
Şi, de parcă situaţia nu ar fi fost destul de complicată, grupul parlamentar Uniţi pentru România îl propun pe Victor Ponta drept prim-ministru. E singurul pomenit oficial după negocieri, cu argumentul adus de UPR că are o experienţă solidă în această funcţie.
Să nu uităm, însă, si că în PNL, intern, urmează o curăţenie generală. Iniţial, era o listă de 20 de persoane vizate de excludere, printre care figurau nu doar liberalii care apăreau în guvernul Veştea ca propuneri de miniştri, ci şi europarlamentarul Rareş Bogdan, Cătălin Predoiu sau Hubert Thuma, între cei mai vocali pucişti.
Între timp, liberalii şi-au făcut nişte calcule. Dacă taie în carne vie, rămân cu un număr inconfortabil de mic de parlamentari în Senat, şi nici în Camera Deputaţilor nu se vor simţi mai confortabil. Ar pierde vreo 17 parlamentari, deci s-ar putea să nu fie excluşi chiar toţi.
Hubert Thuma a făcut prima declaraţie publică şi spunea că decizia PNL de eliminare a disidenţilor e o epurare ca în vremea comunismului şi avertizează că va slabi PNL.
Noi am analizat întreaga situaţie alături de Aurelian Mohan, politolog la Universitatea Columbia, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesate declaraţii oferite de acesta
- Iată ce transmite președintele Nicușor Dan la ceas foarte târziu în noapte. Guvern minoritar cu susținere pe bază acestui pact parlamentar. Care e varianta cea mai probabilă? Guvern minoritar PSD, monocolor sau PNL, USR, UDMR?
- Cred că ultima dată când m-ați invitat dumneavoastră în emisiune am menționat această posibilitate a unui guvern minoritar, iar din punctul meu de vedere, cred că această variantă cu PSD la guvernare într-un guvern monopartid ar fi cea mai bună variantă. Întrucât, dacă partidele democratice, USR și PNL, şi-ar face o serie de calcule şi-ar da seama că această variantă îi ajute cel mai mult pe termen lung.
- De ce spuneți asta?
- În contextul în care acest duo refuză să mai participe la guvernare, transmite un mesaj foarte puternic, împreună cu această reformă aproape inițiată în interiorul PNL, că acești oameni politici au înțeles mesajul electoratului, transmit că vor să pedepsească PSD-ul pentru că a adus România în criza în care se află la momentul actual și, mai mult decât atât, rup această legătură de iubire care a existat în ultimii ani între PNL și PSD.
- Dar de ce spuneți că pedepsește PSD-ul trimițându-l la guvernare? De ce o pedeapsă să ajungă la guvernare? Ludovic Orban, de exemplu, în cursul zilei de astăzi, făcea o declarație prin care îl soma pe președintele Nicușor Dan să nu-l desemneze pe Sorin Grindeanu pentru că ar fi și acesta un eșec.
- Din punctul meu de vedere, cum văd eu lucrurile la momentul actual, trimițând PSD-ul într-un guvern monopartid în care, evident, nu are susținerea completă în Parlament, nu are o majoritate în Parlament, i-ar îngreuna incredibil de mult viața a Partidului Social Democrat. De ce? Pentru că marile decizii pe care urmează să le ia următorul guvern vor necesita o serie de voturi pe care USR-ul, PNL-ul și UDMR-ul ar trebui să le ofere, motiv pentru care ar genera o presiune asupra PSD-ului în următoarea perioadă la guvernare.
- Și după ce se termină cele șase luni de neagresiune, dacă trece varianta asta de guvern minoritar cu PSD, la ce vă așteptați?
- Eu nu cred în aceste pacturi și în aceste alianțe pentru că au mai fost tot felul de înțelegeri, tot felul de acorduri tratate, dacă vreți să le numiți chiar, între partide, iar acestea nu au fost aproape niciodată respectate. Motiv pentru care nu cred că va exista această perioadă de șase luni de non-agresiune. Consider că PNL-ul și USR-ul își ascut cuțitele pentru a ataca AUR-ul și Partidul Social Democrat în contextul în care ei își doresc în acest moment să capitalizeze cât mai mult suport, sprijin electoral pentru următoarele alegeri din 2028. Motiv pentru care acest pact de non-agresiune, chiar și generat de către domnul Bolojan nu cred că ar fi respectat sau nu urmează să fie respectat în totalitate în următoarele luni.
- Ce va însemna, presupunând că Sorin Grindeanu va deveni premier din partea PSD, așa cum spunea că își va asuma acest rol, ce va însemna pentru poziția lui Sorin Grindeanu în interiorul partidului?
- Va reprezenta un test, cum a reprezentat orice guvern pentru PSD atunci când a fost condus de către PSD. Și anume, președintele PSD trebuie să facă eforturi supraomenești pentru a reuși să mențină un potențial guvern pe o linie de plutire, în așa fel încât să nu piardă puterea în partid, în contextul în care ar eșua, ceea ce e posibil ca celălalți jucători de pe arena politică, pentru că trebuie să ne dăm seama că atât USR-ul cât și PNL-ul vor încerca să îi pună domnului Grindeanu într-o eventualitate în care ajunge la guvernare câte mai multe piedici, ar însemna pierderea partidului de către domnul Grindeanu și, evident, o schimbare de pol de putere principal în Partidul Social Democrat.
Deci e cronica unei debarcări anunțate, practic? Ajungerea lui Sorin Grindeanu la șefie?
- Având în vedere cât de greu estimez că ar fi să mergi la guvernare în acest moment în România, având în vedere că urmează să finalizăm PNRR-ul, să vedem care sunt rezultatele PNRR-ului și așa mai departe, și deficitul pe care trebuie să-l controlăm, desigur, consider că se anunță o cronică de debarcare a domnului Sorin Grindeanu dacă acesta acceptă să redevină premierul României.
- Există alte opțiuni în PSD?
- Mi-e greu să zic. Nu sunt neapărat familiarizat cu toată plaja de opțiuni pe care Partiul Social Democrat o are, dar da, din estimările mele, cea mai bună variantă ar fi ca domnul Grindeanu să propună pe altcineva din partid, pentru că i-ar da un scenariu aproape imposibil în așa fel încât chiar să lovească în acel potențial coleg, în contextul în care își dorește, de exemplu, să pună cuiva bețe în roate. Domnul Negrescu s-a vehiculat la un moment dat că ar fi fost o variantă bună, nu știu dacă dânsul ar accepta. L-am văzut și, dacă nu mă înșel, la masă cu președintele...
- Sigur, la întâlnirea de la Bruxelles, da ...
- L-am văzut la Bruxelles, deci ar putea să fie o opțiune și, în acest context, ar putea să fie un joc de putere în interioriul PSD. De ce nu? Că domnul Sorin Grindeanu zice nu vreau să iau putere acum, o lăsăm pe mai încolo, sau vedem, îl propun pe domnul Negrescu, un om foarte capabil și așa mai departe, dar acesta ar fi un joc de putere în contextul în care v-am zis, guvernarea în următoarele luni va fi extrem de complicată și i-ar întinde o capcană acestui coleg din partid, pentru că, dacă ar fi un eșec, evident că și cariera politică a respectivului viitor prim-ministru ar fi în pericol.
- În ipoteza asta pe care am discutat-o, cu toate partidele care trec în opoziție și PSD rămâne la guvernare, se schimbă total jocul. De unde aveam toată lumea la putere, acum toată lumea e în opoziție. Cine va câștiga războiul opoziției?
- Greu de zis. Depinde cine ia cele mai bune decizii. Posibil USR-ul, posibil PNL-ul, posibil o combinanță între cele doua, adică ambele să iasă victorioase. E posibil ca AUR să continue să joace acest joc de incluziune, pentru că este această teorie a moderation and inclusion theory. Moment în care partidele extremiste încearcă să devină mai moderate pentru a ajunge la putere. Cam asta se încearcă acum cu AUR. Dar din păcate, această etichetă de partid extremist nu va fi aproape deloc ușor de eliminat. Motiv pentru care, deși se chinuie domnul Simion, sunt sigur că el nu va reuși să strângă voturi din zona electoratului pro-democrație, pro-Occident și pro-SUA.
