Video Analist: Trump ar fi trebuit își aprecieze aliații, va veni o zi când va vedea câtă nevoie are de ei

Aliaţii Statelor Unite nu sunt dispuşi să ajute o superputere care nu le-a arătat loialitate, iar Uniunea Europeană nu a avut nicio problemă să-i arate asta președintelui american. În paralel, Teheranul respinge orice tentativă de negociere. Mai mult, Gărzile Revoluţionare ameninţă cu lovituri puternice companiile americane din Orientul Mijlociu. Printre cele vizate se numără inclusiv Lockheed Martin şi Amazon. Noul lider suprem al Iranului, pe care însă nimeni nu l-a văzut, încă, într-o declaraţie în carne şi oase, ar fi transmis că SUA trebuie nimicite şi îngenuncheate, în prima sa reuniune de politică externă.

Iranienii au mers şi mai departe şi au somat Statele Unite să-şi retragă definitiv toate trupele din Orientul Mijlociu. Şi şi-au continuat bombardamentele intense asupra Emiratelor Arabe Unite, iar acum au luat la ţintă Portul Fujairah, care ar fi permis o rută ocolitoare pentru exportul de petrol. 

Încă o persoană şi-a pierdut viaţa în urma bombardamentelor din Abu Dhabi, însă Reuters arată că, deşi iniţial statele din Golf au fost speriate de perspectiva blocării Strâmtorii Ormuz, acum îşi doresc ca războiul să continue până într-acolo încât Iranul să nu o mai poată controla. Iar Wall Street Journal dezvăluie că Rusia şi-a intensificat eforturile de a ajuta Iranul cu informaţii satelitare pentru a lovi mai precis. 

Preşedintele american primeşte şi o lovitură puternică din interior. Şeful Centrului Naţional Antiterorism al Statelor Unite, altminteri un extremist MAGA care propaga supremaţia rasei albe, a demisionat, pentru că, în opinia lui, Israelul este vinovat pentru războiul din Iran. În opinia lui Joseph Kent, Teheranul nu reprezenta o ameninţare iminentă pentru americani, însă Trump a fost de acord cu declanşarea conflictului din Orientul Mijlociu din cauza presiunilor exercitate de Israel şi de puternicul său lobby din Statele Unite.

Nici Marea Britanie nu înţelege de ce a început acest război. Un negociator al Regatului Unit, care a participat la ultimele discuţii dintre iranieni şi trimişii lui Donald Trump, susţine că Iranul era dispus să facă nişte concesii suprinzatoare şi majore, inclusiv cu privire la programul său de îmbogăţire a uraniului. Teheranul dorea doar ridicarea a aproximativ 80 la sută dintre sacţiuni şi le-a oferit americanilor acces economic semnificativ, inclusiv posibilitatea de a participa la un program nuclear civil. La două zile după aceste negocieri, Donald Trump a dat însă ordinul de atac. 

La rândul său, Israelul dă lovituri de proporţii. Armata israeliană a reuşit să-l ucidă pe liderul de facto al ţării, preşedintele Consiliului de securitate al ţării şi cel pe care SUA la un moment dat îl aveau chiar în minte pentru tranziţie. E vorba de Ali Larijani. Informaţia a fost confirmată şi de presa de stat iraniană. A eliminat de asemenea şi pe un important comandant militar al miliţiilor care vânau protestarii. Dar IDF mai duce un război ignorat. În sudul Libanului un milion de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din cauza ordinelor de evacuare israeliene şi s-au mutat în corturi sau dorm sub cerul liber pe plajă. 

912 oameni, inclusiv 112 copii, au fost ucişi acolo de când Israelul şi-a reluat bombardamentele. Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania şi Canada au avertizat Israelul să nu dea curs unei invazii terestre acolo, deşi o informaţie Axios din weekend arăta că IDF asta are în vizor, o mobilizare mai puternică decât în războiul din 1982. 

Interviu acordat de Mihai Valentin Cornea lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Mihai Valentin Cernea, analist politic şi specialist în Etica Războiului. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:

- Am văzut, din nou, răbufnirile lui Donald Trump la adresa NATO. Spune că nici măcar nu are nevoie de sprijinul Alianței, după toată această poveste. Și ne amintim și felul în care liderii europeni încercau să pășească așa, ca pe un coș cu ouă, să nu-l supere pe Donald Trump când venea vorba de sprijinul american pentru NATO, mai ales în contextul războiului din Ucraina. Și atunci vă întreb, domnule Cernea, după ce a pornit acest război în Iran, cum arată raportul de forțe și raportul de poziții, de discuții și de negociere între Donald Trump și ceilalți parteneri din Alianță? S-a schimbat ceva?

- Vom vedea exact cât de adevărate sunt supărările lui Donald Trump. Am avut și un mesaj pe Twitter, de la Lindsey Graham, de la senatorul Lindsey Graham, care spunea, în principiu, același lucru și spunea "care este utilitatea acestor aliați, dacă ei nu intervin, în această situație, când Statele Unite au nevoie de ei?".

Dar cred că se cuvine să facem câteva diferențe. Înainte de invazia din 2003, din Irak, președintele american, George W. Bush, a petrecut niște luni bune de zile încercând să convingă publicul american că e o idee bună, încercând să convingă Consiliul de Securitate al ONU că este o idee bună pentru o invazie în Irak şi, de asemenea, bineînțeles, convingându-i pe europeni. Cu europenii, treacă, meargă, nu a funcționat chiar cu toți, bineînțeles, dar aliații din Est, până la urmă, au ajutat Statele Unite acolo. De data aceasta, însă, acum avem o decizie care s-a luat fără consultarea aliaților.

Operațiunea s-a planificat fără consultarea aliaților și Trump vrea mâine să intervină, în Strâmtoarea Ormuz, nave care încă nu au absolut nicio legătură cu conflictul de față și țări care nu sunt neapărat pregătite. Să nu uităm că, de data asta, liderii europeni au de ales între a-l supăra pe Donald Trump și a-și supăra propriile electorate, unde acest război este extraordinar de nepopular, precum și în Statele Unite. Drept urmare, pretențiile lui Donald Trump sunt absurde, mai ales dacă, iarăși, adăugăm la această conversație și ideea foarte importantă că NATO este o alianță defensivă, iar Statele Unite sunt implicate într-o operațiune ofensivă pe care au planificat-o de unele singure.

Drept urmare, pretenția nu este neapărat legală, dar asta nu l-a oprit pe Trump niciodată să ia decizii. Pe de altă parte, chiar și dacă Trump ar avea dreptate, chiar și dacă o intervenție europeană ar măcar grăbi procesul prin care Strâmtoarea Ormuz se poate deschide, acest lucru nu se poate întâmpla de pe azi pe mâine și ar fi trebuit să existe o coordonare prealabilă. Drept urmare, iar avem o formă de teatru politic, iar avem amenințări la NATO, care cine știe ce ecouri vor avea în următorii ani, după ce această intervenție se va termina, când se va termina.    

- Ce învață Donald Trump despre alianțe sub presiunea bullying-ului și despre aportul pe care îl pot aduce partenerii europeni după această situație?    

- Ce ar fi trebuit să învețe este să își aprecieze aliații și cum să lucreze mai bine cu ei, să se coordoneze cu ei și să nu îi insulte. Din păcate, Trump nu învață acest lucru, ci Trump doar își confirmă prejudecățile, după cum le-a arătat în mesajul său de pe Truth Social, și ne spune că aliații nu sunt necesari și că Statele Unite, la finalul zilei, nu au nevoie de nimeni. Va veni o zi în care își va da seama câtă nevoie are de aliații săi.

Când stocurile se termină, când aliații săi contribuie, însă, la apărarea statelor din Golf, din regiune, adică misiune asumată, atenție, de Statele Unite, în parteneriat cu toate aceste state, să nu uităm că, într-un fel sau altul, statele din   Golf se simt un pic trădate în această perioadă, pentru că au acceptat să fie niște parteneri foarte apropiați pentru Statele Unite, au acceptat să susțină chiar moneda Statelor Unite, în schimbul securității, iar intervenția din Iran, până la urmă, chiar dacă e drept, dacă e nedrept, le-a afectat securitatea şi astfel constituie o încălcare de promisiune, iar aici, statele europene contribuie. Dar, repet, un astfel de președinte foarte volatil poate lua orice decizie, trebuie spus însă că nu, Donald Trump nu are dreptate când spune că poate să iasă unilateral el singur din NATO, ci este nevoie de aprobarea Congresului. Chiar dacă Trump, într-adevăr, nu simte nevoia să mai asculte de Congres în momentul de față.    

- Există vreo portiță lăsată de liderii europeni, din ce vedeți acum, din declarațiile acestora, de a interveni cu mult mai multe forțe în războiul din Iran? Adică, pregătesc terenul, exact așa cum spuneați dumneavoastră referitor la invazia din Irak, pentru o eventuală sporire a capabilităților militare pe care le dizlochează în zonă?    

- Singurul context în care văd așa ceva întâmplându-se este dacă situația economică devine de așa natură încât statele europene să fie forțate să reacționeze pentru binele lor. Momentan nu cred că suntem acolo, momentan prețul petrolului nu a trecut de limita suportabilă, dar, într-adevăr, în timp, cine știe. O administrație Trump ar putea, poate, să convingă statele europene să ajute, într-un fel sau altul, mai mult, dar, repet, acest lucru este contingent pe modul în care evoluează războiul și pe situația economică.

Sunt, însă, voci şi la Washington, și în Europa, surse care apar astăzi în presa internațională și care spun că există scenarii care iau în calcul un conflict pe mai  multe luni, iar acest conflict, pe cât trec lunile, pe atât devine mai imprevizibil, și, devenind mai imprevizibil, evident că ne putem imagina tot felul de scenarii. Însă, în momentul de față, la cum arată publicul european, șansele ca mai mult altceva decât intervenții defensive pentru statele din Golf să nu vedem din partea statelor europene, decât dacă nu mai există alte alternative pentru privațiunile economice care urmează pe cât continuă războiul în timp.    

- Spune că nu are nevoie de nimeni Donald Trump și că nici nu mai solicită asistența Alianței. Sigur, i-a cerut, de exemplu, asistența României, în baza parteneriatului strategic pe care îl avem. Am și oferit acest suport, sprijin pentru partenerii americani. Au și ajuns aeronave militare aici. A și venit,  pe cale de consecință, avertismentul din partea iraniană că oricine pune la dispoziția americanilor baze proprii se angajează în război. Vreau să vă întreb, însă, altceva. Există vreo diferență între felul în care a acceptat sprijinul România și felul în care a acceptat, chiar și sprijinul acesta defensiv, să-l ofere, linia centrală a NATO? Mă refer la Franța, Germania, Marea Britanie, pentru Statele Unite?    

- Acum, cerințele diferă foarte mult. României i s-a cerut sprijin logistic pentru operațiuni defensive, poate și ofensive, dar momentan ce este, cel puțin din informații publice, vorbim de capacități   defensive și vorbim de capacitatea de reaprovizionare a aviației americane. Acest lucru s-a făcut printr-o notificare oficială, care a ajuns la statul român și, apoi, România a răspuns, cât se poate de democratic, am putea spune, o dată cu aprobarea în CSAT și a doua oară cu aprobare în Parlamentul României.

Însă, spre deosebire de această situație, aliaților europeni li s-a cerut, pe Truth Social, poate și pe alte canale, bineînțeles, să participe cu flota în Strâmtoarea Ormuz, adică, atenție, o strâmtoare în care n-a intrat nici foarte puternica flotă americană. Flota americană este parcată în depărtare, pentru că Iranul încă deține capabilități, rudimentare, într-adevăr, de a afecta integritatea navelor foarte scumpe și ale marinei americane și ale marinelor europene.

Adică, într-un fel, dacă ar fi să fim cinici, pare se că Trump le cere aliaților să fie un fel de carne de tun pentru  eliberarea Strâmtorii Ormuz și acest lucru nu are cum să funcționeze. Adică, aceasta ar putea fi o operațiune care să fie planificată, dar ar trebui planificată pe o perioadă mai lungă de timp și ar trebui ca, evident, conversaţia diplomatică să nu fie plină de amenințări. Dar știți foarte bine la ce ne putem aștepta de la administrația Trump, din ce în ce mai beligerantă și din ce în ce mai  abrazivă. 

- Sigur, doar că același tip de nuanță critică sau de nuanțe critice le-am văzut și în momentul în care partenerilor din Marea Britanie, Franța și așa mai departe li  se solicita pur și simplu accesul la baze. În România n-am văzut nuanțe. Vă întreb dacă erau necesare?

- Acum, cum să vă spun, România a fost un partener și în lucruri mai întunecate ale Statelor Unite ale Americii și, cumva, că ne place, că nu ne place, este tradiția noastră diplomatică în această relație. Am permis închisori secrete CIA pe teritoriul țării, am permis survolarea spațiului aerian pentru bombardarea Serbiei, am fost în Irak 2003, chiar dacă, din punct de vedere al legii internaționale, era o intervenție ilegală pentru că nu    primise aprobarea Consiliului de Securitate și România nu cred că este în poziția geopolitică în    care să comenteze prea mult.

Chiar mă bucur că s-a aprobat această cerere cu celeritate pentru că, în momentul de față, pentru România, cred eu, este foarte important să joace un rol de pod, dacă vreți, în relația transatlantică care se erodează cât se poate de mult pentru că trebuie să lucrăm cum putem noi ca această relație să se erodeze cât mai greu sau deloc și, în cazul de față, cred că asistența României pentru Statele Unite ar putea să ajute. Dar, repet, însă, ceea ce spun asumă că există raționalitate la Casa Albă, iar acest lucru nu se vede foarte clar, măcar din modul în care se pune problema față de aliații din Europa de Vest, măcar pentru modul în care aceștia sunt șantajați.

Nu este corect, din punct de vedere strategic, ca Statele Unite să își rupă alianțele în felul în care o face în ultimul an, de când a venit Trump, dar e clar că avem, cum bine spunea Sarah Payne, o seamă de lideri politici, mai ales la vârful Statelor Unite, dar și Vladimir Putin și liderii iranieni se pun în această situație, care gândesc mai degrabă operațional decât strategic și de aici apare haosul care duce la dificultățile economice cu care probabil că ne vom confrunta.

Să nu uităm că acest război există șanse considerabile să nu se termine prea curând, pentru că, până la urmă, suntem în această situație în  care tot globul, practic, plătește pentru războiul Statelor Unite, dar decizia de încheiere a războiului este și la Statele Unite și la Iran. Iar Statele Unite, până la urmă, consumă undeva la 20% din rezervele globului de petrol anual și, mai mult decât atât, Statele Unite nu sunt în poziția în care să piardă aprovizionarea cu petrol.

Da, vor avea prețuri mai mari, dar nu vor avea cozi la pompă. Drept urmare, s-ar putea ca Donald Trump să aibă, până în  septembrie, când va fi cazul, din cauza alegerilor, să scadă prețurile, să aibă capacitatea să rămână mai  mult în acest conflict decât avem noi senzația în momentul de față, mai ales dacă și-a asumat această misiune de "suntem singuri și nu avem nevoie de nimeni".

Poate am putea chiar să argumentăm că poate această mică scenetă pe care am văzut-o este ca să-i justifice publicului american de ce să continue atât de mult în acest război. "Suntem singuri, nu ne ajută nimeni, de aceea durează. Dacă ar fi venit europenii, atunci ar fi durat mai puțin". Cine știe cum, iarăși, Europa cade victima războaielor culturale și elementelor de politică internă care afectează astăzi Statele Unite.    

- Cum pică, însă, această demisie răsunătoare a șefului Centrului Antiterorism din Statele Unite care spune, cu subiect și predicat, că "nu era Iranul o amenințare iminentă pentru securitatea țării noastre" și, mai mult decât atât, spune că Israelul, prin lobby-ul său direct pe care-l face asupra politicii americane, a fost beneficiarul și galvanizatorul acestui  război?    

- E şi bine și rău. Din multe puncte de vedere, acest individ de care vorbiți făcea mai degrabă parte, era asociabil facțiunii JD Vance din administrația Trump și să ne uităm cu atenție la scrisoarea lui pentru că acesta, de asemenea, susținea că Israelul a tras Statele Unite în acest război precum a făcut-o în Irak, în 2003. Iar oricare studiu făcut mai aprofundat asupra cauzelor războiului din Irak 2003 spune clar, arată clar, și sunt documente istorice care atestă, că Israelul nu a vrut neapărat ca Statele Unite să intre în Irak, în 2003, ci a fost o dinamică mult mai complexă la  nivelul administrației Bush care a dus la asta.

Deci, acest om nu vorbește neapărat serios și ar putea fi chiar acuzabil de antisemitism. Asta nu înseamnă că nu știam deja că, de data asta, Israel și-a dorit acest război și că a existat un lobby intens la Trump și este un semn, bineînțeles, al dezagregării încete al mișcării MAGA, dar nici aici nu mi-aş face mari speranțe. Până la urmă, Trump, până acum, demonstrează că el este mișcarea MAGA și, dacă există dezvoltatori în stânga și în dreapta, aceştia aparent nu par să-i modifice deciziile pentru că el se consideră liderul mișcării MAGA și, cum a declarat de multiple ori, distrugerea amenințării iraniene este MAGA, indiferent câți comentatori se opun și nu cred că acești comentatori au puterea în fața publicului lui Trump pe care o  are Trump. Nu trebuie subestimat acest politician, a supraviețuit prin vremuri mai tulburi. 

- Trump a dorit să-și amâne și vizita în China. Donald Trump avea o vizită planificată cu Xi    Jinping şi mă întreb, domnule Cernea, dacă acum în China  ar fi mers cu un set diferit de    cărți, după invazia, mă rog, după atacul asupra Iranului, comparativ cu ce s-ar  fi    întâmplat, de exemplu, dacă mergea după invazia din Venezuela, după operațiunea din    Venezuela, ca să folosesc termenii corecți. S-a schimbat ceva în felul în care ar fi putut negocia cu Xi Jinping?    

- Foarte bună întrebare. Clar, ce se întâmplă cu petrolul și cu aprovizionarea pentru petrol pentru    China este o problemă. China încă primește petrol de la Iran, trebuie spus, și Statele Unite permit trecerea acestui petrol. Atenție, e foarte greu de blocat acest lucru pentru că petrolul, odată ce a urcat în petrolier, devine proprietatea țării care l-a cumpărat. Deci dacă Statele Unite, de exemplu, ar alege să atace petroliere iraniene care pleacă spre China cu petrol, nu ar face decât să atace   China, de fapt. Adică proprietatea Chinei, și de aceea nu vedem această acțiune.

Depinde cum se interpretează. Ca să vă răspund și la întrebare, la Beijing tot ce se întâmplă aici se vede puterea americană sau se vede slăbiciunea americană. Pentru că se văd amândouă, de fapt, în această operațiune. Până la urmă, Statele Unite, într-adevăr, oricât încearcă Iranul să ascundă acest lucru nefăcând, blocând internetul și astfel noi nu avem acces la atât de multe imagini din interiorul țării pe cât am putea să avem, distrugerea care este provocată de Statele Unite și de Israel este mare, este puternică și va lua niște ani buni Iranului să-şi revină.

O țară puternică care, iată, este îngenuncheată, chiar dacă nu este învinsă. Pe de altă parte, modul strategic în care a fost concepută această invazie arată clar niște deficiențe. Statele Unite sunt excelente din punct de vedere operațional, dar sunt, iată, foarte slabe din punct de vedere strategic, din cauza modului în care funcționează administrația Trump și din cauza personalității lui Donald Trump și aici este jocul.

Rămâne să vedem exact din acțiunile Chinei în perioada următoare dacă putem să ne prindem  cum interpretează Xi Jinping toată această situație și ce crede că ar  face. Din păcate, trebuie să spun că, dacă ar fi fost un moment bun pentru a ataca Taiwan, probabil că   acesta ar fi fost, dar bănuiesc că China încă nu are navele necesare pentru astfel de operații.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰