Cum "a furat" fantoma Bau peste 400.000 de lei de la un cuplu din Iași

Un cuplu din Iași a fost înșelat de un bărbat care susținea că poate conecta entități ezoterice cu o sumă uriașă. În trei ani, individul care intrase în legătură cu „fantoma Bau” i-a păcălit pe cei doi să îi dea 442.833 lei ca să scape de amenințarea stafiei.

de Redactia Observator

la 06.05.2026 , 14:21

Cum "a furat" fantoma Bau peste 400 de mii de lei de la un cuplu din Iași Polițiști pe stradă - arhiva

Potrivit, oamenilor legii, individul le spunea oamenilor că Bau le cerea bani ca membrii ai familiei să nu se îmbolnăvească. Familia a ajuns să se împrumute la bancă pentru a obține bani. La un moment dat sotul n-a mai vrut să plătească, însă soția nu s-a oprit din a-l recompensa pe Bau. Între timp, cei doi au și divorțat.

Ce spun procurorii

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, sub aspectul comiterii infracţiunii de înșelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 244, alin. 1 din Codul Penal.

Articolul continuă după reclamă

În cauză s-au reţinut următoarele: În perioada ianuarie 2021 – mai 2024, a indus și menținut în eroare persoana vătămată, prin aceea că i-a relatat că se poate conecta la mai multe entități ezoterice, printre care și entitatea denumită de acesta ”Bau”, care are presupuse puteri vindecătoare, primind de la aceasta suma totală de 442.833 lei.

Astfel, în cursul anului 2020, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că s-a conectat la presupusa entitatea „Bau”, iar aceasta i-a transmis că tatăl persoanei vătămate se va îmbolnăvi, iar pentru îmbunătățirea stării de sănătate trebuie făcute mai multe „sacrificii”, determinând-o să trimită, în mai multe tranşe, suma totală de 180.862 lei.

Ulterior, în cursul anului 2022, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că s-a conectat la presupusa entitatea „Bau”, iar aceasta i-a transmis că soţia persoanei vătămate este acaparată de un spirit (demon), iar pentru a scăpa de acesta, trebuie făcute mai multe „sacrificii”, determinând-o să trimită, în mai multe tranşe, suma totală de 165.382 lei.

În cursul anului 2023, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că s-a conectat la presupusa entitatea „Bau”, iar aceasta i-a transmis că fiul persoanei vătămate se va îmbolnăvi din cauza supranaturale, întrucât este fragil și are o pată de întuneric, iar pentru a fi bine, trebuie făcute mai multe „sacrificii”, determinând-o să trimită, în mai multe tranşe, suma totală de 49.189 lei.

În cursul anului 2024, inculpatul a indus și menținut în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că s-a conectat la presupusa entitatea „Bau”, iar aceasta i-a transmis că persoana vătămată se va îmbolnăvi, iar la data de 15.06.2024 va începe o cumpănă în viața acestuia, cu șanse mari de mortalitate, iar pentru a fi bine, trebuie făcute mai multe „sacrificii”, determinând-o să trimită, în mai multe tranşe, suma totală de 47.400 lei.

Precizăm că inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Renunţaţi la întâlnirile romantice din cauza costurilor prea mari?
Observator » Evenimente » Cum "a furat" fantoma Bau peste 400.000 de lei de la un cuplu din Iași