Video Analiză. Dacă va supraviețui protestelor, regimul iranian ar putea prelua modelul "Coreea de Nord"

Americanii şi-au evacuat personalul de la câteva baze din regiune, inclusiv de la cea mai mare, aceea din Qatar, care are circa 10.000 de militari. Nu integral, personalul neesenţial. Şi Marea Britanie şi-a retras câţiva militari şi-a închis ambasada din Teheran.

În contrapartidă, Iranul a avertizat aliaţii Statelor Unite din zonă că, dacă va fi atacat, va lovi - la rândul său - bazele americane din Orientul Mijlociu. A comunicat decizia aceasta catre Arabia Saudită, Emiratele Arabe şi chiar Turcia. Teheranul a anunţat, de asemenea, că linia directă de comunicaţii cu Statele Unite a fost suspendată. A comunicat însă prin intermediari ruşi cu Israelul, arată o dezvăluire de ultimă oră a Washington Post, iar cele două ţări s-au asigurat reciproc că nu vor recurge la lovituri preventive, aşa cum Israelul îşi motivase atacurile din iunie anul trecut asupra Iranului.

În orice caz, Donald Trump pare că face paşi în spate. După ce le-a transmis deja protestatarilor că ajutorul este pe drum şi a transmis că dacă regimul nu opreşte măcelul protestarilor va interveni, în ultimele minute a transmis de la Casa Albă că tocmai i-au parvenit informaţiile că intervenţiile mortale asupra manifestanţilor cât şi execuţiile publice programate s-au oprit. Aşa că aşteaptă să  vadă ce se mai întâmplă.

Am analizat întreaga situaţie alături de Carmen Gavrilă, fostă corespondentă RRA în Iran, autoarea volumului Revolta Orientului

Marius Pancu: Ce opțiuni are la dispoziție Donald Trump, pentru că am văzut schimbarea aceasta de macaz și cum ar putea să reverbereze ele, mai ales în ceea ce se întâmplă în stradă în Iran? 

Carmen Gavrilă: Este un moment foarte important pentru acest ultim și nou val de proteste din Iran. M-a impresionat foarte mult o imagine a unui protestatar zilele trecute, care avea un mesaj în mâini. Pe o foaie de hârtie scria Trump și pe cealaltă foaie de hârtie scria help. Așadar, Trump ajutor. Aici cumva, în urma represiunii protestelor, iranienii s-au împărțit cumva în două categorii. Cei care spun că este absolut necesară intervenția din exterior ca să fie în esență salvați, pentru că ne vom întoarce la un moment dat la numărul de morți și de răniți, care în funcție de surse este mai mic sau mai mare.  

Iar a doua categorie de iranieni spune că este mai reținută, spune că se arată neîncrezătoare că președintele american va interveni. Pentru că, și aici este lucru interesant, se fac apeluri din interiorul Iranului, prin intermediul rudelor, a iranienilor care sunt în afara țării, apeluri la solidaritate din partea occidentului, evident că doar cine să fie solidar cu iranienii, doar nu Rusia lui Vladimir Putin, iar acțiune se cere Statelor Unite și în special președintelui Trump.

Însă, numeroși activiști iranieni se arată neîncrezători că Donald Trump până la urmă va interveni sau spun că dacă va interveni, va interveni pentru că este în favoarea agendei sale politice și nicidecum pentru că îi pasă de drepturile omului în Iran. Însă, într-adevăr, părerea generală este că aceste proteste vor ajunge să fie stinse, dacă nu cumva s-au și stins în mare parte, pentru că în continuare nu știm foarte multe despre ce se întâmplă în interiorul Republicii Islamice, dar fără intervenție din exterior.

Pe de altă parte, Republica Islamică, și dacă supraviețuiește acestor proteste, care după toate aparenţele au reprezentat poate cea mai importantă amenințare existențială la adresa sa din ultimii ani și într-o măsură mai mare decât alte valuri de proteste, totuși cei mai mulți iranieni obișnuiți sau activiști politici spun că nu există altă soluție de supraviețuire după acest val de proteste pentru regimul islamic decât sub o formă consolidată și mult mai dură a regimului, cumva spre modelul Coreea de Nord, pentru că numai așa ar putea să supraviețuiască, dat fiind că, în mod evident, contractul dintre regim, dintre Republica Islamică și propria populație a fost, dacă nu în proporție de 90% rupt, măcar fisurat major.

De ce spun, nu mă refer la 100%, pentru că, în continuare, în Republica Islamică, pentru cei care au fost acolo, este evident că există un nucleu de populație, un nucleu pe care se sprijină acest regim. Este vorba de oamenii care sunt direct interesați sau co-interesați de perpetuarea Republicii Islamice și de oameni care încă mai cred ideologic în Republica Islamică, în această formulă de guvernare. Dar procentul acela se pare din ce în ce mai mic.

Marius Pancu: Care ar putea să fie, sau care ar trebui să fie, dimensiunea intervenției americane,  astfel încât ea să nu fie percepută ca o ingerință străină și ca o răsturnare tocmai pentru a impune un guvern marionetă de tip american, care să fie ulterior refuzat, poate chiar în stradă, poate chiar cu proteste de tip război civil de populație? Care sunt opțiunile scalate? 

Carmen Gavrilă: Se discută despre liste de ținte primite inclusiv de la opoziția iraniană în exil, care este de multe feluri, nu este numai vorba despre monarhiști. 

Marius Pancu: Și vreau imediat să revenim la asta, da?

Carmen Gavrilă: Da. Ideea este că ar trebui lovite țintit numai elemente ale regimului în așa fel încât să nu fie percepute acele lovituri ca niște atacuri împotriva țării. De altfel, și în ce privește loviturile americane de anul trecut, combinate în timpul celor 12 zile de război cu Israelul, și percepția unei bune părți ai iranienilor a fost că atât loviturile israelene, cât și cele americane, atunci nu au avut legătură cu populația, cât strict cu regimul. La fel ar trebui să fie acum. Așa spun iranienii că dacă ar fi țintite, de exemplu, centre ale Corpului Gardienilor Revoluției, armata ideologică, paramilitară a Republicii Islamice, dacă ar fi poate țintiți lideri, personaje de putere din interiorul regimului.

Evident, multă lume se gândește și la liderul suprem religios, Ali Khamenei, numai că acolo discuția este alta. Și iranienii sunt perfect conștienți că și dacă Khamenei ar fi eliminat, cu siguranță centrii de putere din Republica Islamică deja au stabilit un succesor, fie că e vorba de Mojtaba, fiul lui, fie că e vorba de altcineva și e imposibil de aflat acest lucru. Numai că e adevărat că ar ajuta foarte mult, asta o spun chiar iranienii, astfel de lovituri chirurgicale americane asupra, în special, structurilor de securitate. Asta i-ar ajuta pe protestatari și în special împotriva Corpului Gardienilor Revoluției. Pentru că tot de acolo pornește și comanda asupra basiși, milițiilor islamice de voluntari. 

Basișii sunt subordonați Pasdaran, adică Corpului Gardienilor Revoluției, iar acești basiși sunt foarte importanți pentru că sunt, practic, parte din popor, din populație. Sunt cei care au ales să fie în aceste miliții, fie din convingere ideologică, fie pentru că, pur și simplu, au niște beneficii economice și de angajare de găsirea unui loc de muncă, dacă sunt parte din aceste miliții. 

Marius Pancu: Și acum să revenim la opoziție. Care ar fi o formulă de guvernare post-răsturnare de regim și cum de a ajuns Reza Pahlavi dintr-o dată o figură centrală în mișcarea de eliberare a Iranului, după ce venea dintr-o dinastie care a fost recuzată chiar și de intelectuali, nu doar de nucleul acela dur de fundamentaliști de care pomeneați? 

Carmen Gavrilă: Da, monarhia a fost respinsă în Iran și în 1979, dar și până acum câteva zile,  inclusiv pentru că a fost acea monarhie, de până în 1979, tot un regim totalitar. Iar iranienii spuneau înainte să cadă comunicațiile, când vorbeau cu exteriorul, spuneau că noi privim cu aceste proteste spre viitor, nu spre trecut. Pentru cei mai mulți dintre ei, trecutul înseamnă și monarhia, nu numai Republica Islamică și această formă de guvernare teocratică, numai că de-a lungul protestelor, în primul rând ar trebui totuși menționată această evidentă campanie de imagine făcută de monarhiștii, în special americani. 

Figura șahului Pahlavi în această campanie de imagine era proiectată, în primul rând, la câteva zile după ce au început, de fapt, protestele și cu acele nemulțumiri exprimate în 28 decembrie. Ceva mai târziu a apărut această campanie de imagine pentru prințul moștenitor al coroanei, Pahlavi, proiectat ca sursă de inspirație pentru proteste, ceea ce contestau puternic toți iranienii, nu valul acesta de protest, a fost inspirat de situația economică deja de nesuportat în combinație cu o multitudine de alte elemente care ținau strict de realitatea interna a Iranului, nicidecum de prințul Pahlavi. 

Și al doilea aspect, această campanie de imagine proiecta și proiectează în continuare ideea că iranienii ar vrea întoarcerea la monarhie, alt lucru care este departe de adevăr, numai că și de realitate. Numai că, la un moment dat, în timpul protestelor, s-a coagulat ideea că în Iran, prințul are susținerea americană și că prințul ar putea să fie vehiculul prin care, cu ajutorul căruia, iranienii să le fie garantat faptul că ar scăpa de actualul regim. Și apoi om mai vedea, spuneau iranienii.

Nu este... este perceput doar ca un potențial personaj de tranziție, lider de tranziție, eventual, de către o parte dintre iranieni. Alți iranieni au fost furioși și foarte vehemenți și acuzau Occidentul că este naiv și presa Occidentală că este naivă, când insistă pe numele Pahlavi, pe imaginile cu stagul cu leul, deci pre-revoluționar islamic și așa mai departe, și spuneau că suntem noi, occidentalii naivi, când credem că poporul iranian s-a revoltat inspirat fiind de un asemenea personaj. Au mai existat și alți actori care au fost dati drept exemplu.

Un consiliu în exil al diasporei iraniene care se consideră un fel de guvernare în paralel, de la distanță și iarăși toate comunicatele acestui consiliu au apărut în spațiul public și la noi, dar și în Occident, dar nimeni nu s-a uitat cine este în spate, nimeni nu și-a făcut puțin temele. În spatele acestui consiliu este MEC, Organizația Mujahedinilor Poporului, care este o organizație scoasă din Statele Unite de pe lista celor teroriste, dar în multe alte țări, inclusiv în Europa, este în continuare considerată o organizație teroristă și o organizație pe care cei mai mulți iranieni o urăsc pentru că luptătorii acestei organizații au luptat de partea lui Saddam Hussein în războiul împotriva Iranului din anii 1980.

Așadar, totul este cu foarte multe nuanțe în ce privește Iranul și în ce privește viitoarele opțiuni ale iranienilor în cazul în care ar cădea Republica Islamică. Opțiunea pe care o consideră cei mai mulți de preferat, dar și cel mai greu de obținut este să se ajungă la o formulă democratică și incluzivă pentru multitudinea de opțiuni politice, ideologice, etnice care există în Iran. Și, în același timp, activiștii liberali spun chiar ei că este formula la care este cel mai greu de ajuns. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰