Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Directorul de cercetare IRES, despre cum se împart voturile după eliminarea Dianei Şoşoacă

Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei prin care Dianei Şoşoacă i-au fost retezate aripile prezidenţiale, dar i-a mai aplicat acesteia încă o lovitură: a respins contestaţia acesteia la a doua candidatură depusă, cea înregistrată cu doar 10 minute înainte de termenul limită şi invalidată de BEC! Noi am analizat întreaga situaţie cu Dan Jurcan, sociolog şi director cercetare IRES.

de Marius Pancu

la 08.10.2024 , 12:14

Una peste alta, cazul Dianei Şoşoacă, prin decizia Curţii, creează un precedent pentru orice persoană care va dori să candideze la preşedinţie de acum înainte, pentru că aşa funcţionează deciziile CCR - au valoare de etalon sacru pe viitor. 

În motivare, magistraţii precizează că Diana Şoşoacă, prin declaraţii şi luările de poziţie, "pune la îndoială şi desconsideră obligaţia de respectare a Constituţiei prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanţii esenţiale ale valorilor şi opţiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE şi al NATO".

Practic, Curtea explică faptul că preşedintele e obligat să depună un jurământ în faţa Parlamentului când e învestit în funcţie, prin care se angajează să respecte Constituţia ţării, iar declaraţiile Dianei Şoşoacă din trecut sunt în contradicţie cu acesta, deci îl fac nul în avans, iar discursul nu poate fi doar unul formal. 

Vezi și

Europarlamentara SOS România este decisă să nu lase lucrurile aşa şi a anunţat că se va adresa tribunalelor internaţionale. Până atunci, însă, Parchetul General s-a autosesizat cu privire la declaraţiile antisemite ale Dianei Şoşoacă.

Noi am analizat întreaga situaţie cu Dan Jurcan, sociolog şi director cercetare IRES. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii făcute de acesta: 

- Electoratul Dianei Şoşoacă nu este, neapărat, un electorat omogen, dar are câteva caracteristici comune. Este un electorat care provine preponderent din mediul rural şi este cu educaţie scăzută, cel mult educaţie medie. De asemenea, electoratul doamnei Şoşoacă are, în medie, cam între 18 şi 50 de ani. Cam acesta este profilul electoratului care ar fi intenţionat să o voteze pe doamna Şoşoacă.

- Cu acest tip de electorat, Diana Şoşoacă avea undeva la 14% ca intenţii de vot, deşi partidul domniei sale ar fi fost votat doar undeva până în 6-8% şi atunci ar trebui să ne punem o întrebare logică - De unde vin celelalte procente? Procentele diferenţă vin de la alte partide şi aceste partide sunt, în principiu, AUR, Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal. Ok, vorbim de AUR care îl ştiam, ne aşteptam, dar nu vorbim despre o transferabilitate către AUR în proporţie de 100%. Doar cam 30% din aceste voturi, ale Dianei Şoşoacă, ar putea merge către AUR. În acelaşi timp trebuie să înţelegem că există şi un electorat rural care este extrem de sărac şi care este sensibil la mesajul naţionalist şi acesta este şi acel electorat care votează Partidul Social Democrat, în special în zona din sud şi din Moldova, şi Partidul Naţional Liberal din Transilvania, dar în special din zonele rurale.

- Aşa zisa ipoteză că voturile Dianei Şoşoacă s-ar transfera în proporţie de 100% către George Simion şi el ar intra în turul II este complet falsă. Nu este deloc adevărat. Voturile se transferă în mod echilibrat şi către George Simion, dar în acelaşi timp şi către Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. 

- Marcel Ciolacu oricum este pe primul loc, deci el nu este principalul beneficiar al voturilor venite dinspre Diana Şoşoacă, respectiv din această scoatere din joc a Dianei Şoşoacă.

- În mod paradoxal, cred că principalul beneficiar al scoaterii din joc a Dianei Şoşoacă este Nicolae Ciucă, pentru că el câştigă aproape 2-3%, procente care sunt absolut necesare ca să poată intra în turul II, beneficiind şi de sprijinul partidului. 

- În acelaşi timp trebuie să recunoaştem că şi George Simion va beneficia de pe urma scoaterii din joc a Dianei Şoşoacă. Şi el va beneficia de un 2-3%, procente care contează foarte mult pentru că, trebuie să recunoaştem, adevărata bătălie pentru prezidenţiale nu este cea pentru turul II ci este mai ales bătălia pentru turul I, pentru că ştim că avem un câştigător care este aici Marcel Ciolacu şi un pluton foarte apropiat pentru locul 2.

- Mircea Geoană şi Elena Lasconi nu beneficiază deloc din ieşirea din cursă a Dianei Şoşoacă. Mircea Geoană are probleme serioase de imagine în ultima vreme. Nu a fost în stare să contracareze suficient de puternic toate aceste atacuri care sunt legate fie de posibila apropiere de Rusia, fie de Vanghelie sau celelalte scandaluri care i-au afectat foarte mult imaginea de cel mai calificat candidat la poziţia de preşedinte. El este pe un trend descendent, mai ales în comparaţie cu Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, care sunt pe un trend ascendent. Ei beneficiază de sprijinul partidelor şi asta îi avantajează foarte mult.

- Doamna Elena Lasconi este relativ ... ea a stagnat foarte mult. La nivel comunicaţional nu a fost capabilă să se reinventeze, să spunem, prin prisma atragerii de voturi. Iar USR cred că este beneficiarul nul din perspectiva retragerii Dianei Şoşoacă, pentru că este o incompatibilitate maximă între electoratul USR şi electoratul AUR.

- PSD încă nu a rupt acest blestem al candidatului din turul II care pierde. PSD are o limită undeva la 2,6 spre 3,5 milioane de voturi, ori noi ştim foarte bine că de fiecare dată, în turul II, prin mobilizarea celor care sunt indecişi, s-a câştigat, dacă doriţi, candidatura la prezidenţiale cu undeva la 5-6 milioane de voturi.

- De fiecare dată, fie că a fost vorba de Geoană, fie că a fost vorba de Ponta, ştim foarte bine că ei au pierdut la o diferenţă fie de câteva sute de mii de voturi, fie chiar la un milion de voturi, când a fost vorba de cazul Victor Ponta versus Iohannis.

- Este clar, în acest moment, că o să conteze foarte mult pentru turul II şi segmentul celor care sunt indecişi. Noi, la IRES, facem studii pe această temă şi suntem extrem de surprinşi să vedem că avem undeva la 8-10% din respondenţi care nu ne spun cu cine votează. Noi ştim că există şi acest fenomen de indezerabilitate socială. Oamenii, atunci când simt că nu este în regulă să spună că votează cu AUR sau, de exemplu, cu Şoşoacă, preferă să spună - domne, nu ştim cu cine să votăm sau nu vă spun cu cine votez.

- În acest moment vă spun că este foarte posibil ca voturile către AUR sau către SOS România, care sunt considerate ca fiind partide indezirabile, extremiste, naţionaliste, antioccidentale, antieuropene şi aşa mai departe, e posibil ca ele să fie subestimate în sondaje, iar la alegeri să avem o surpriză pentru că oamenii, în general, preferă să nu ne spună, atunci când îi întrebăm, dacă într-adevăr votează sau nu votează. Dar am avut acest test, al alegerilor locale, care ne-a arătat un partid, AUR, care este situat undeva la 14-15%, un SOS România care e undeva pe la 6-7% şi cam de acolo ar trebui să pornim. Adică de undeva de la 22-25% pe ceea ce înseamnă partide naţionaliste.

- Diana Şoşoacă nu are suficientă putere încât să mute tot electoratul ei către un alt candidat, chiar dacă ar recomanda public un alt candidat. Ea poate influenţa, clar că poate influenţa, dar vă spuneam că ea are un nucleu din electoratul care o votează acum, care în principiu era situat undeva pe la 12-13%. Electoratul ei dur este undeva pe la 6-7%, restul vorbim despre un electorat oricum orientat spre PSD, spre PNL, spre AUR, deci probabil că acel electorat se va reorienta spre votul de partid, pe care l-ar fi dat oricum, şi spre candidaţii acelor partide.

- Nu cred că electoratul Dianei Şoşoacă se va orienta doar spre un anumit alt candidat, dar dincolo de asta e clar că doamna Şoşoacă marchează o linie roşie în politica românească prin ceea ce şi-a asumat ea ca poziţie antisemită, antiamericană, în discursul pe care l-a avut în ultimele zile şi sigur că asta va crea şi o problemă de alegere din partea electoratului care iniţial era orientat spre alte partide, spre alte partide dar când vorbeam de prezidenţiale sigur că era orientat spre Şoşoacă.

- Această linie extrem de dură pe care doamna Şoşoacă a manifestat-o în ultimele zile s-ar putea să-i creeze probleme să spunem din perspectiva alegerii, mai ales că ea devine indezirabilă şi la nivel constituţional, din moment ce Curtea Constituţională a exclus-o din această cursă.

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Întrebarea zilei
Vă costă mai mult chiria anul acesta faţă de 2023?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Directorul de cercetare IRES, despre cum se împart voturile după eliminarea Dianei Şoşoacă