Video Expertă în Orientul Mijlociu, despre atacul Iranului asupra bazelor SUA: "O escaladare pentru a dezescalada"

Bilanţul atacului: nicio victimă în Qatar, iar Iranul transmite că a lansat un număr de proiectile egal cu cel folosit de SUA în atacul din weekend. Dar, promit ca răzbunarea va continua, potrivit unui înalt oficial citat de Reuters. Ayatollahul a postat de asemenea un mesaj şi transmite că nu va ceda agresiunii nimănui.

Acum, dupa ce  jurnaliştii de la New York Times au arătat că de fapt Teheranul a coordonat tot atacul împreună cu Statele Unite şi cu oficialii din Doha, pentru a răspunde simbolic bombardamentelor americane, într-o strategie destinată mai degraba audienţei interne a regimului teocrat, SUA vin şi confirmă că a existat un schimb de informaţii.  

Acest model de acțiune este similar cu răspunsul de răzbunare al Iranului după asasinarea cekebrului general Soleimani în ianuarie 2020, când au fost lansate atacuri asupra bazei Ain al-Assad din Irak.

Donald Trump îşi exprimase iniţial interesul pentru găsirea unei soluţii diplomatice cu Iranul, dar ar prefera acum şi o schimbare de regim. Surse Reuters arată că acest lucru este luat în calcul de Teheran, care l-ar înlocui pe Ayatollahul Khamenei nu cu fiul său, care este copia identică a tatălui, ci cu nepotul liderului suprem, care are o poziţie moderată şi ar putea deveni un partener mult mai comod de discuţie. 

Am analizat întreaga situație împreună cu Ioana Constantin Bercean, expertă în Orientul Mijlociu.

Marius Pancu: În ce punct ne duce acest atac al Iranului asupra bazelor militare americane şi care sunt scenariile de evoluţie, de escaladare în continuare?

Ioana Constantin Bercean: Sigur, ne aflăm în desfăşurarea acestor evenimente şi nu putem să spunem cu siguranţă exact, exact care va fi drumul următor, dar avem cel puţin aceste două scenarii. Cel optimist, care se înţelege şi din postarea pentru Social a preşedintelului Trump. Mai mult decât atât, există surse care confirmă că acest atac asupra bazei militare americane din Qatar ar fi fost anunţat, partea americană a fost anunţată, iar baza militară respectivă ar fi fost în mare parte evacuată.

Un lucru foarte bun pentru economia viitoare a acestei confruntări este faptul că nu au fost victime, nimeni nu au fost ucis. Este un lucru bun şi pentru preşedintele Trump, pe de altă parte. Pentru că ştim foarte bine că baza aceea grea, MAGA, a suporterilor domniei sale a fost împotriva acestui atac al Iranului şi chiar au fost destul de vocali la adresa acestei decizii. Iată că nu se adevereşte până la urmă şi această retorică, că totuşi Iranul poate reprezenta un pericol pentru trupele americane prezente în regiune.

Este dacă vreţi acest atac, să ne amintim, similar celui de anul trecut, atunci când Iranul a atacat prima oară Israelul. Ştim că a fost un schimb de rachete, dar toate anunţate ca într-o piesă de teatru şi ştiam aproape ce urmează. Este dacă vreţi o escaladare pentru a dezescalada, că tot se poartă acum acest termen. Există desigur şi varianta mai puţin optimistă, chiar pesimistă. Chiar dacă vom afla că avem victime sau dacă Iranul va merge mai departe şi va ataca şi baze militare americane din Emiratele Arabe şi vor fi şi victime, atunci sigur că SUA vor fi obligate să răspundă.

Dacă nu, aşa cum spune preşedintele Trump, toată lumea este mulţumită, toată lumea şi-a satisfăcut orgoliul, inclusiv în urma acelei operaţiuni militare de sâmbătă spre duminică noaptea. Inclusiv premierul Netanyahu acum poate să considere o victorie strategică prin faptul că programul nuclear iranian a fost dat înapoi cu câţiva ani, deşi persistă acea întrebare legată de 400 de kg de uraniu îmbogăţit 60% care se pare că ar fi fost evacuat cu un convoi  de camioane neobservate din satelit ,de la facilitatea nucleară din Natanz. 

Marius Pancu: Unde se duc stocurile de uraniu când se duc? Imaginile din satelit arată acel convoi de camioane, arată 16 minimum de la Washington Post, care erau cu câteva zile înainte de atac acolo şi au dispărut progresiv către destinaţii pe care nu au mai reuşit să le identifice jurnaliştii. Ce ar putea face cu ele Iranul? Parlamentul iranian a votat ieşirea completă din ceea ce înseamnă rigorile Agenţiei Naţionale de Evaluare Atomică. Ce ar putea să însemna asta pentru viitor? 

Ioana Constantin Bercean: În Parlamentul iranian s-a votat de fapt ieşirea din Tratatul de neproliferare nucleară. Sigur, asta nu înseamnă că se va şi pune în practică. E destul de curios faptul că după semnarea celuilalt acord de către administraţia Obama, marile puteri europene, respectiv China şi Rusia, Iranul s-a spus rigorilor acelor inspecţii ale agenţilor de la Viena. Sigur că în utimii doi ani toate acele provizii au fost încălcate. Asta e o discuţie în sine.

Acum, eu nu ştiu ce ştiu jurnaliştii şi ce nu. Eu pot să vă spun doar că există nişte situri care sunt cunoscute pentru cine se uită mai atent spre zonă, acolo s-ar putea să se fi dus. Sigur, aceasta este doar o presupunere, dar aceste situri sunt cunoscute de către oamenii care urmăresc preponderent zona. Poate să fie acolo, poate să fie în altă parte. 

Marius Pancu: Sunt la fel de greu de atins?

Ioana Constantin Bercean: Sunt la fel de greu de atins şi mai sunt şi în zone mai populate, şi asta ar complica şi mai tare lucrurile, pentru că atât Israelul, cât şi SUA au încercat în bună măsură să evite uciderea populaţiei, victimele din rândul civililor. Şi ceea ce spuneaţi dumneavoastră mai devreme că acel convoi militar a fost de fapt observat cu câteva zile înainte. (...)  

Asta înseamnă că Iranul a fost într-un fel avizat. De fapt în regiune se ştia că decizia lui Donald Trump a fost de a ataca Iranul. Acele trei săptămâni despre care vorbea domnia sa, sigur, noi cunoaştem stilul de comunicare. Întotdeauna îi place să faca lucrurile foarte exotic, foarte exuberant şi atunci sigur că poate a lăsat presei, celor interesaţi o speranţă sau mai curând poate baza aceea de votanţi care nu îşi dorea război şi ar fi lăsat de înţeles că aştepta un semnal din partea iranienilor. Ceea ce nu este departe de adevăr, de altfel pentru că nu cu mult timp în urmă trimisul special al preşedintelui Trump în Orientul Mijlociu a fost chiar în Orientul Mijlociu.

A fost chiar şi o discuţie cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan pentru a facilita o întâlnire între aceşti oficiali de rang foarte înalt, o întălnire la care de altfel şi Donald Trump ar fi fost dispus să participe, doar că preşedintele Masoud Pezeshkian şi ministrul de Externe iranian nu au reuşit să îl contacteze pe liderul suprem Ali Khamenei pentru a autoriza o astfel de întâlnire. Şi de fapt, cam acesta a fost momentul în care s-a dat undă verde acestui atac, pentru că probabil preşedintele Trump sigur a fost destul de iritat de această evitare sau acest refuz a liderului suprem iranian de a discuta despre totuşi un posibil acord nuclear. 

Marius Pancu: Care e probabilitatea unei schimbări de regim, de care inclusiv Donald Trump a început să vorbească? În ce condiţii s-ar putea face şi cu ce ar putea fi el înlocuit?

Ioana Constantin Bercean: Sigur este una dintre multe discuţii care au loc şi sigur este una foarte importantă, dar repet ceea ce spun mereu în discuţiile pe care le avem pe această temă. O schimbare de regim în Iran este foarte greu, (...) este foarte greu de realizat în condiţiile în care noi vorbim. Să nu uităm că nu este vorba totuşi despre Irak, Afganistan şi aşa mai departe. Vorbim despre un actor foarte important din Orientul Mijlociu, un stat bine coagulat din punct de vedere instituţional şi toate aceste entităţi militare care protejează destul de bine regimul.

Dar pe de altă parte în Iran se vorbeşte despre o tranziţie dinspre o entitate unică a liderului suprem înspre un consiliu de experţi încă din 2016. E posibilă şi o schimbare de regim, dar repet, să fie una pe plan intern, chiar în interiorul acestui Guvern pe care noi îl analizăm în prezent există fricţiuni, există disensiuni, iar ceea ce vă spuneam mai devreme, această nouă alianţă între preşedintele Pezeshkian şi ministrul de Externe s-ar putea să fie un factor decisiv. Însă speranţele nu ar trebui să fie foarte mari pentru că se poate face tranziţia înspre un regim militarizat, să vedem membrii cu rang înalt din corpul Gărzilor Revoluţionare ale Iranului, acel faimos IRGC sau să vedem poate un scenaru mai pozitiv în care preşedintele să aibă anumite puteri sporite pentru o anumită perioadă de timp. Este greu de spus.

Eu exclud complet aceste discuţii şi poveşti despre revenirea fiului şahului. Şahul nu e deloc agreat în Iran. Şahul este asociat cu un alt regim dictatorial, în care Iranul era partenerul Occidentului, era o libertate vestimentară mai mare şi aşa mai departe. Dar totuşi în Iran există  o bază religioasă, la fel cum este cazul Turciei, de exemplu. Acea baza religioasă când s-a format Republica Turcă sau acea baza religioasă iraniană nu a dispărut nicăieri, ea este încă acolo. Sigur ea poate s-a mai ameliorat sau s-a atenuat, dar în Iran avem o continuă luptă identitară între sentimentul iranian, cel persan, cel religios.

Este lupta lor până la urmă, iar atunci când ei vor hotărâ sau vor fi destul de decişi să schimbe regimul o vor face. Să nu uităm că regimul şahului, dinastia Pahlavi era protejată de trupe americane militare şi totuşi într-un fel sau altul şahul a fost îndepărtat de la putere. Nimic nu este invincibil. Nimic nu era chiar imuabil, dar trebuie să avem puţină răbdare şi cu ceea ce se întâmplă în Iran pentru că este foarte greu acum pentru acea populaţie iraniană să iasă în stradă atâta vreme cât cerul iranian este totuşi brăzdat de avioane israeliene care au reuşit să destructureze buna parte din apărarea antiaeriană a Iranului. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰