Andrew Tate, din nou la DIICOT. Procurorii refac dosarul de trafic de persoane şi viol şi aduc noi acuzaţii
Andrew Tate s-a prezentat miercuri dimineaţă la DIICOT, în dosarul în care procurorii refac urmărirea penală după anularea rechizitoriului de către instanţă. Influencerul este anchetat pentru mai multe infracţiuni grave, printre care constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol, iar surse judiciare susţin că fraţii Tate s-ar putea confrunta cu noi acuzaţii.
Influencerul a fost chemat la DIICOT și la sfârșitul lunii mai, când a fost anunțat că este cercetat penal pentru o nouă infracțiune, incitare la ură sau discriminare, în legătură cu discursurile promovate de el în social media, prin care a incitat publicul la ură și discriminare împotriva femeilor, potrivit Agerpres.
Andrew și Tristan Tate, cu dublă cetățenie, britanică și americană, au fost trimiși în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violențe.
Ulterior, în decembrie 2024, instanțele au anulat rechizitoriul procurorilor, iar dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale.
În prezent, procurorii DIICOT refac actele de la dosar, iar surse judiciare au confirmat că frații Tate se vor confrunta cu noi acuzații.
Andrew Tate este un cunoscut influencer cu milioane de urmăritori pe rețeaua X, unde îşi exprimă punctul de vedere referitor la conceptul de "masculinitate". Fan declarat al lui Donald Trump și fost kickboxer profesionist, născut în SUA și stabilit de mai mulți ani în România, Andrew Tate a devenit cunoscut în timpul emisiunii "Big Brother UK" în 2016.
