Video Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal după bătaia cu Florin Roman în Parlament
Procurorii au dispus urmărirea penală față de deputatul Dan Vîlceanu pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma altercaţiei acestuia cu liberalul Florin Roman în sala de plen de la Camera Deputaţilor. Potrivit anchetatorilor, Vîlceanu i-a produs lui Roman "leziuni traumatice, prin lovire cu un corp dur şi zgâriere".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că s-a dispus prin ordonanţă efectuarea urmăririi penale faţă de deputatul Dan Vîlceanu, după ce l-a agresat fizic pe liberalul Florin Roman, în Parlament.
"La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburare a ordinii și liniștii publice, iar în cursul zilei de astăzi (marți - n.r.), suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale. Totodată, astăzi (marți - n.r.) a fost pusă pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile menționate", potrivit unui comunicat de presă al Parchetului General.
Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice
Potrivit procurorilor, "la data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat, inculpatul a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, și acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale". "Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnității acesteia și a tulburat ordinea și liniștea publică prin generarea unor situații de insecuritate și de teamă. Menționăm că activitatea persoanei vătămate și a inculpatului, în exercitarea funcției de demnitate publică, este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputații beneficiază de protecția autorității pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorități publice de stat, iar dispozițiile art. 257 C.pen. li se aplică în mod corespunzător. Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviinarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor", se menționează în finalul comunicatului.
- Gorjenii, revoltaţi după ce şi-au văzut deputatul pe care l-au votat, Dan Vîlceanu, cum îl atacă pe Florin...
- Politica pumnului în gură. Marius Gîrlaşiu, despre scenele ireale din Parlament
- Ce pedeapsă a primit Dan Vîlceanu după bătaia din Parlament și ce riscă în continuare. Florin Roman a sugerat...
- "A încercat canibalic să mă muşte în zona capului". Dan Vîlceanu, prima reacţie după ce l-a bătut pe Florin...
- De ce s-au luat la bătaie Florin Roman şi Dan Vîlceanu. "Era ieşit din minţi. M-a lovit cu genunchiul în faţă...
Florin Roman a depus plângerea penală la Parchetul General, formulată pentru ultraj, agresiune şi loviri. Plângerea a fost însoţită de imagini video şi fotografii poze cu batista lui Roman. Deputatul PNL Florin Roman a afirmat că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen, "în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului".
Vezi momentul în care Dan Vîlceanu îl loveşte şi încearcă să îl muşte de nas pe Florin Roman, în Parlament | VIDEO
El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât.
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache anunţa că în şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor s-a aprobat sancţiunea maximă pentru Dan Vîlceanu, în urma agresiunii la adresa liberalului Florin Roman, şi anume reducere cu 50% a indemnizaţiei, timp de 6 luni şi limitarea la 10 secunde, pe o perioadă de 3 luni, a luărilor de cuvânt în cadrul plenului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰