Un șofer japonez sărac a aflat la 60 de ani că a fost schimbat la naștere și provine dintr-o familie bogată
Un șofer japonez de camion, în vârstă de 60 de ani, care a trăit toată viața în sărăcie, a descoperit că fusese schimbat la naștere și, de fapt, provine dintr-o familie înstărită din Tokyo, potrivit South China Morning Post. Bărbatul a dat în judecată spitalul responsabil, iar instanța a obligat instituția să îi plătească despăgubiri în valoare de 38 de milioane de yeni (aproximativ 250.000 de dolari americani).
În noiembrie 2013, un tribunal a decis că Spitalul San-ikukai din districtul Sumida, Tokyo, trebuie să plătească bărbatului în vârstă de 60 de ani despăgubiri de 250.000 de dolari, după ce s-a stabilit că instituția a făcut greșeala de a-l schimba cu un alt bebeluș imediat după naștere, în anul 1953.
Adevărul a ieșit la iveală abia după șase decenii, când frații mai mici din familia înstărită au început să se întrebe de ce fratele lor mai mare îl trata atât de urât pe tatăl lor. După moartea mamei, fratele cel mare ar fi reținut partea de moștenire a tatălui sub pretextul că se va ocupa de el, dar, în realitate, l-a trimis la un azil.
Totodată, ceilalți frați au observat că fratele lor nu semăna deloc cu ei și și-au amintit că mama le povestise cândva cum hainele bebelușului s-au schimbat după ce o asistentă i-a făcut baie la spital.
Analizând documentele vechi de la spital, au descoperit cu stupoare că cel pe care l-au numit frate o viață întreagă nu le este rudă. Dorind și mai multe dovezi, familia a făcut un test ADN, folosind probe prelevate de pe un muc de țigară aruncat de bărbat, iar rezultatele au arătat că acesta nu avea nicio legătură biologică cu ei.
Cercetând arhivele de la spital, rudele au reușit să-l localizeze pe adevăratul lor frate, acum un bărbat de 60 de ani care lucra ca șofer pe camion la Tokyo. Acesta se născuse cu 13 minute înaintea bebelușului cu care a fost schimbat. Bătrânul a crescut toată viața apăsat de sărăcie, trăind într-o gospodărie fără electricitate, iar tatăl său adoptiv a murit pe când avea doar 2 ani. Ba mai mult, pentru a-și putea termina școala, bărbatul a început să lucreze cu jumătate de normă încă din perioada liceului.
În schimb, copilul cu care a fost schimbat la naștere a beneficiat de o educație aleasă și a devenit director de companie. Cei trei frați mai mici ai săi au devenit, la rândul lor, oameni de afaceri de succes. Când șoferul a aflat adevărul despre părinții săi biologici, ambii erau deja decedați.
Un caz similar, care a devenit viral în China, îl are în centru pe Xie Qingshuai, un tânăr de 27 de ani al cărui tată biologic este multimilionar și care, drept cadou de reunire, i-a oferit trei apartamente mobilate complet.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰