Mister după gratii: Un deținut a primit o scrisoare pe sub ușă, o oră mai târziu a fost găsit mort în celula din UK
Un deținut din UK a murit în condiții suspecte, la mai puțin de o oră după ce a primit o citație disciplinară strecurată pe sub ușa celulei.
Lewis Petryszyn, în vârstă de 25 de ani, era închis la HMP Parc pentru trafic de droguri și agresiune. Moartea sa a stârnit un val de reacții după ce ancheta a arătat o serie de nereguli în procedurile din penitenciar, potrivit Mirror.
Găsit inconștient după un control de rutină
Cu o zi înainte de tragedie, Lewis a fost testat pozitiv pentru o substanță psihoactivă. A doua zi, un gardian i-a lăsat o citație pentru audierea disciplinară – dar nu i-a înmânat-o personal, așa cum prevăd regulamentele, ci doar a băgat-o pe sub ușă.
La nici o oră mai târziu, alarma a fost declanșată. Lewis a fost găsit prăbușit pe podea, iar colegul de celulă stătea pe pat, fără reacție. Gardienii au încercat să-l resusciteze, dar fără succes. Deținutul a fost declarat mort la fața locului.
Autopsia a arătat că tânărul avea în corp două tipuri de substanțe interzise, un antipsihotic pe care nu îl avea prescris și un antidepresiv. Mai mult, medicii închisorii îi dăduseră simultan două antidepresive care, potrivit ghidurilor medicale, nu ar trebui combinate decât de un specialist.
Penitenciar privat, probleme în lanț
HMP Parc este o închisoare administrată de compania privată G4S. Iar moartea lui Lewis nu e un caz izolat. Un raport recent arată că în ultimii ani s-a înregistrat un număr crescut de decese, toate legate de consumul de droguri în interiorul închisorii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰