Foto O mamă din SUA și-a împușcat de 9 ori băiatul pentru că nu voia să doarmă. Eli avea 6 ani și visa să fie pompier: "Era plin de energie"
O mamă din Minnesota și-a împușcat fiul de nouă ori, pentru că micuțul nu ar fi vrut să se pună la somn, în mai 2022. Femeia și-a certat băiatul, l-a lovit, iar mai apoi l-a obligat să urce în mașină, unde l-a și omorât. Polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al copilului în portbagajul autoturismului.
Julissa Thaler, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită vinovată de o instanță din SUA, după ce și-a ucis cu sânge rece băiatul de 6 ani. Femeia și fiul ei s-au certat îngrozitor, din simplul motiv că băiatul nu a vrut să meargă la somn. Atunci a pornit un adevărat scandal, în care femeia a devenit agresivă cu fiul ei. L-a luat pe cel mic, dar și o pușcă și au părăsit locuința.
L-ar fi împușcat de nouă ori pe băiatul ei, pe care l-a pus mai apoi în portbagajul mașinii. I-a aruncat lucrurile pe drum și a încercat să fugă, deși avea geamul spart de la mașină. Thaler a fost arestată în Orono, la opt kilometri de locuința sa din Spring Park, după ce cineva a sunat la autoritățile și a spus că femeia conduce o mașină cu geamul spart și cauciucul explodat. Când au prins-o, până și autoritățile au rămas șocate de crima făcută de americancă.
Ce au găsit polițiștii în mașina femeii
Polițiștii au găsit cadavrul băiețelului în portbagajul mașinii. Cauza morții sale a fost "multiple răni cauzate de o pușcă". Înregistrările telefonice au arătat că ea și-a împușcat fiul într-o parcare izolată din Parcul Regional Lake Minnetonka. Autoritățile au găsit la gunoi, de-a lungul traseului ei, rucsacul băiatului care conținea fișe de lucru și teme de grădiniță cu "Eli" scris în colțul din dreapta sus; un scaun de mașină acoperit de sânge cu o gaură mare de glonț; haine și rămășițe umane. Testele ADN au arătat că sângele lui era pe hainele și pe pielea ei.
- „O să găsiți patru cadavre când veniți”. Apelul tulburător al unui bărbat din SUA la poliție, înainte de...
- Crimă în direct: un influencer care a ucis, pe live, un bărbat, şi-a aflat sentinţa. Îşi va ispăşi pedeapsa...
- Otrava dintr-o felie de cheesecake: O rusoaică a încercat să-şi ucidă sosia pentru a-i fura identitatea. Acum...
Istoricul de căutare pe internet al lui Thaler includea: cum să încarce o pușcă de vânătoare, cel mai puternic drog knock-out, plata din asigurarea de viață dacă copilul moare și cât sânge poate pierde un copil de șase ani, a relatat The Star Tribune, citat de DailyMail. Iubitul lui Thaler de la acea vreme, Robert Pikkarainen, a povestit că și-au petrecut ziua la cumpărături cu Eli, apoi s-au întors acasă pentru pizza și un film.
Ce pedeapsă o să primească mama criminală
Femeia a fost dusă în fața judecătorilor, unde nu a arătat nicio emoție sau urmă de durere după ce și-a omorât copilul. Magistrații din SUA spun că tânăra va avea parte de o pedeapsă cu închisoarea pe viață, fără eliberare condiționată. Verdictul îl va afla pe 16 februarie.
În cadrul procesului, procurorii au povestit cum Eli Hart a fost plasat în centre de plasament, din cauza problemelor de sănătate mintală ale mamei sale, dar i-a fost readus acesteia cu două săptămâni înainte ca ea să-l ucidă. Thaler a pierdut custodia lui Eli în ianuarie 2021, după ce Departamentul de Servicii Sociale al comitatului Dakota a aflat că aceasta "prezenta psihoze și auzea voci care îi spuneau să se sinucidă".
Mary Moriarty, procurorul comitatului Hennepin, a descris-o ca fiind 'unul dintre cele mai oribile cazuri pe care le-am întâlnit în cei 30 de ani în care am lucrat în sistemul juridic penal'. Thaler "a cumpărat o pușcă de vânătoare și a învățat cum să o folosească" la scurt timp după ce tatăl băiatului, Tory Hart, a depus actele prin care cerea instanței custodia deplină, a precizat instanța.
"Nu i-aș face niciodată asta fiului meu", a declarat ea în instanță pe 30 ianuarie.
Tatăl lui Eli a declarat că fiul său era popular la școala sa primară și visa să devină pompier.
"Era mereu foarte fericit, sociabil, mereu plin de energie, mereu", a declarat Hart.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰