Antena Meniu Search
x

Foto O rusoaică de 37 de ani a căzut de la etajul 8 în timpul unei orgii, în Thailanda. Ce au găsit anchetatorii în mâinile ei

O rusoaica, model de videochat, a căzut de la etajul 8 al unui apartament din Phuket, Thailanda, chiar în timpul unei orgii la care participau mai multe persoane. Femeia, în vârstă de 37 de ani, a suferit răni fatale în urma impactului.

de Redactia Observator

la 03.06.2022, 17:26

Cunoscută pentru activitatea ei pe site-urile pentru adulți, Evgenia Smirnova avea mai multe conturi social media și făcea constant streaming contra-cost. Potrivit Daily Mail, aceasta venise în capitala provinciei Phuket la sfârșitul lunii mai. Câteva zile mai târziu, trupul ei fără suflare era găsit în fața unui complex de apartamente.

Concomitent cu tragedia ce a avut loc în faimosul cartier Patong, o altă rusoaică, Natalia Kosenkova, în vârstă de 35 de ani, a fost reținută împreună cu doi bărbați pe motiv că ar fi consumat droguri,  a transmis Bangkok Post. Indivizii, americanul Jamaal Antwaun Smith, de 38 de ani, și iordanianul Ahmad Radi Mustafa Alatoom, de 28 de ani, sunt acum în centrul unei anchete, mai ales că bărbatul din Iordan încerca să prindă un zbor chiar după moartea Evgeniei Smirnova.

Rapoarte ale poliției arată că există dovezi ale unor "petreceri cu sex, alcool și droguri" în complexul Emerald, acolo unde rusoaica a căzut spre moarte. Natalia Kosenkova, model, DJ și asistentă de stomatologie, a fost eliberată între timp. Aceasta s-a ferit să dea detalii despre moartea Evgeniei, spunând doar că a fost "un incident nefericit". "Cazul acesta nu este complicat pentru că nu suntem vinovați. Tot ce pot să spun este că a fost un incident nefericit, nu a fost o crimă și nimeni de acolo nu sunt de acuzat", a declarat ea.

Au găsit păr în mâinile rusoaicei care a căzut de la etajul 8

Pe acelaşi subiect

Kosenkova susține că a cunoscut-o pe Smirnova în noaptea tragediei și neagă faptul că ar fi fost o petrecere alimentată cu sex și droguri, deși polițiștii au găsit probe care arată contrariul.

"Nu am știut-o pe Evgenia până în acea saraă. Nu o știam pe fată, venise la petrecerea la care eram și noi. Și-a chemat prietenul, pe Ahmad Radi Mustafa Alatoom, care a venit și el, și s-au comportant necorespunzător. Eu și prietenul meu, Jamaal Antwaun Smith, care ne știm de multă vreme, ne-am purtat cu demnitate și decență. Polițiștii au încredere în noi. Ne-au spus că nu sunt îngrijorați din cauza asta. Eu sunt o turistă aici... o turistă oarecare. A fost o petrecere normală cu alcool. Cineva moare aici în fiecare zi", a mai spus Natalia Kosenkova.

Anchetatorii iau în calcul trei variante - un accident nefericit, o sinucidere sau o crimă. "Credem că ar fi putut să cadă din greșeală de la balcon, în timp ce admira priveliștea. Cu toate acestea, ar putea reieși o crimă. Suntem în faza audierilor. Părul găsit în mâna ei va fi testat ADN pentru a afla al cui este", a declarat un locotenent de poliție.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Mapamond » O rusoaică de 37 de ani a căzut de la etajul 8 în timpul unei orgii, în Thailanda. Ce au găsit anchetatorii în mâinile ei