Mihai Călin, rol-cheie în Inimă sub acoperire, de la Antena 1
Doina Teodoru, Oana Moşneagu, Bogdan Cotleț şi Alexia Artenii, agenți sub acoperire în serialul original.
Distribuția serialului original Inimă sub acoperire, semnat de Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production pentru Antena 1 este completată de noi nume îndrăgite de public. Mihai Călin, Doina Teodoru, Oana Moșneagu, Bogdan Cotleț și Alexia Artenii vor da viață unor personaje-cheie. Agenți sub acoperire în divizia românească a unei importante agenții europene antifraudă, aceștia fac parte dintr-o echipă în care inteligența, intuiția, loialitatea și curajul sunt esențiale. În spatele fiecărei misiuni se află o întreagă rețea de oameni, fiecare cu rolul său bine definit, iar secretele pe care le ascund pot schimba dramatic cursul poveștii.
Mihai Călin, omul din umbră care are ultimul cuvânt ȋn deciziile Agenţiei
Cu o carieră impresionantă în teatru, film și televiziune, Mihai Călin se alătură universului Inimă sub acoperire într-un rol-cheie. Actorul îl va interpreta pe Vlad, șeful Agenției, omul din umbră către care Clara (Andreea Vasile) se îndreaptă ori de câte ori apare o problemă și cel care are ultimul cuvânt în cele mai importante decizii. Profesionist desăvârșit și un workaholic convins, Vlad și-a dedicat întreaga viață Agenției, lăsând viaţa personală ȋn plan secund.
Despre întâlnirea cu personajul său, Mihai Călin dezvăluie: „Am primit propunerea cu mare plăcere, mai ales că a venit din partea Ruxandrei Ion și a echipei de casting, cu care mă bucur să colaborez din nou. Vlad este un profesionist, un om rațional, uneori rece, dar care știe să fie și uman și înțelegător cu oamenii din subordinea sa. Este un personaj care pare să aibă întotdeauna controlul situației, însă vine și cu surprize. În ceea ce mă privește, cred că împărtășesc cu el, măcar parțial, latura rațională.”
Doina Teodoru este Lana, omul care știe totul despre toată lumea
Actrița Doina Teodoru o va interpreta în Inimă sub acoperire pe Lana, unul dintre cei mai importanți oameni ai Agenției. De origine macedoneană, Lana este profilerul care reușește să adune toate informațiile, să observe detaliile pe care ceilalți le trec cu vederea și să facă rapid conexiunile necesare atunci când situația o cere. Extrem de inteligentă, spontană și mereu pregătită cu replica potrivită, Lana este genul de om care știe aproape totul despre cei din jur, dar nu simte nevoia să își etaleze cunoștințele. Tocmai această discreție, dublată de o minte extrem de ageră, o transformă într-un om de bază pentru întreaga echipă.
„Mi-a plăcut foarte mult provocarea de a construi un personaj diferit de cele pe care le-am interpretat până acum. Lana este esențială pentru echipă, dar nu simte nevoia să fie în centrul atenției. Observă mult, știe foarte multe lucruri despre cei din jur și alege cu grijă când și ce spune. În momentele de criză, rămâne lucidă și găsește rapid soluții, fără să facă un spectacol din asta. Este un rol care m-a provocat să las uneori privirea și reacțiile să vorbească mai mult decât replicile”, dezvăluie Doina Teodoru, care mai spune: “În momentele de criză, lumea se bazează pe ea tocmai pentru că rămâne calculată și găsește răspunsuri rapide, fără să facă din asta un spectacol. Mi-a plăcut să lucrez pe un personaj care e esențial fără să fie zgomotos, care observă mai mult decât spune și care își păstrează controlul chiar și atunci când totul din jur pare să scape de sub control. E un rol care m-a provocat să stau în tăcere și să las privirea și reacțiile să vorbească mai mult decât replicile”.
Oana Moșneagu, Sânziana, “coloana vertebrală” a Agenției
Oana Moșneagu o interpretează pe Sânziana, o tânără atrăgătoare, cu o condiție fizică excelentă, care îmbină activitatea de birou cu misiunile desfășurate sub acoperire. Lucrează îndeaproape cu Ionuț (Bogdan Cotleț), pe care îl consideră ca un frate, iar experiența acumulată în cadrul Agenției o transformă într-un sprijin important pentru Clara (Andreea Vasile).
Pentru actriță, întâlnirea cu acest personaj a venit după un casting care i-a readus emoțiile începuturilor: “Am avut emoții foarte mari, care, în ziua probei, mi-au amintit de cele pe care le aveam la castingurile pentru Adela, un sentiment pe care nu îl mai trăisem de ceva vreme. Am primit răspunsul afirmativ chiar în aceeași zi și m-am bucurat enorm să aflu că voi face parte dintr-un nou proiect”, povestește Oana Moșneagu, care mai spune: “Sânziana respectă întotdeauna procedura și ține foarte mult să facă lucrurile ca la carte. Atunci când simte că ceva nu este în regulă, va acționa pentru a corecta situația, chiar dacă asta înseamnă să treacă peste vorba superiorului ei. Pentru ea, cel mai important plan este cel profesional. Cariera și munca pe care o face sunt pe primul loc, iar viața personală rămâne undeva în fundal.”
Bogdan Cotleț este Ionuț, specialistul IT al Agenției, cu umor și sentimente bine ascunse
Bogdan Cotleț îi va da viață lui Ionuț, omul de IT al Agenției. Inteligent, foarte bun în ceea ce face și cu un simț al umorului bine dezvoltat, Ionuț este unul dintre oamenii fără de care misiunile echipei ar fi mult mai complicate. Loial și mereu pregătit să găsească soluții, acesta are însă și o latură sentimentală pe care încearcă să o țină departe de ochii celorlalți: o iubește în secret pe Sânziana, iar la un moment dat va trebui să își facă curaj și să îi mărturisească ce simte.
Despre rolul său, actorul dezvăluie: “Lui Ionuț îi place tehnologia şi tot ce ține de domeniul tech, în special calculatoarele, este loial, parolist, bine pe parole şi uşor agorafob. Spre deosebire de mine, el este eficient, iar sentimentele lui nu sunt împărtășite de fata pe care o place. Ah, și Ionuț poate să țină figurine manga pe birou. Eu nu!”, adaugă acesta, în stilul caracteristic.
Alexia Artenii o interpretează pe Adina, agentul care continuă să vegheze asupra celor dragi
Pentru Alexia Artenii, studentă la UNATC în anul 3, Inimă sub acoperire reprezintă primul proiect de televiziune și prima experiență în fața camerei de filmat. Actrița o interpretează pe Adina, sora Clarei, o agentă sub acoperire aflată la început de drum, dar cu un potențial extraordinar. Foarte inteligentă, determinată și plină de umor, Adina este genul de persoană de care te atașezi repede. Dincolo de energia și curajul ei, Adina este o fire sensibilă, care își să obțină recunoașterea oamenilor pe care îi admiră. Relația cu sora sa este una specială, iar povestea ei ascunde o dimensiune emoționantă, pe care telespectatorii sunt invitaţi să o descopere ȋn curând la Antena 1.
„Rolul mi-a fost propus în urma unui casting și a venit la pachet cu foarte multă emoție și recunoștință. Este primul meu proiect, așa că îmi doresc foarte mult să nu dezamăgesc. Am fost instant intrigată de Adina și am simțit că vreau să îi fac dreptate printr-o interpretare cât mai sinceră și autentică. Mi s-a părut o provocare frumoasă și am înțeles de la început cât de important este ca personajul să aibă un parcurs care să ajungă la emoțiile publicului”, mărturisește Alexia Artenii.
La rândul ei, Iulia Rugină, regizor-coordonator al proiectului, dezvăluie: “Întotdeauna am învățat enorm de la actorii cu experiență cu care m-am intersectat și de data asta învăț de la Mihai Călin, cu fiecare nuanță pe care o mai descoperă în personajul ăsta, de altfel, relativ misterios și greu de citit. Și pe măsură ce săptămânile de filmare trec, întreaga lume de la “agenție” devine ca o familie perfect armonioasă în care fiecare contribuie cu ce are mai de spectaculos – rațiune de la Oana, carismă de la Doina, umor de la Bogdan și poezie de la Alexia. Când le pui pe toate pe masă, e o bucurie să petreci timp cu ei. La filmare sigur e, sunt convinsă că va fi și pe ecran”.
Mai multe detalii despre distribuție, poveste, personaje și premiera serialului vor fi anunțate în perioada următoare.
