Video Călin Goia, între trupă și familie. Solistul trupei Voltaj este de trei ori tată
Călin Goia, solistul trupei Voltaj a fost prezent în platoul Observator şi ne-a povestit mai multe despre noul single, dar şi despre cum îşi împarte timpul în această perioadă, între viaţa de familie şi muzică.
- "Doar pentru ea" este noua piesă lansată de băieţii de la Voltaj
- Călin Goia a fost prezent în platoul Observator
„Doar pentru ea” este cel mai nou single lansat de băieţii de la Voltaj. Piesa este un single-manifest destinat celor care recunosc că iubirea este cea care le dă speranță și scoate la suprafață tot ce e mai bun din ei. Iar videoclipul piesei a fost regizat de către Roman Burlaca.
Cătălin Goia: "Este o piesă născută în pandemie. Ne-am restras la o cabană după ce am ieşit din starea de urgenţă anul trecut, nu ne văzusem de mult colegii de trupă şi nu repetasem şi am zis să ne strângem, să fim doar noi şi să repetăm şi să scriem piese noi. Şi acolo s-a născut pieesa asta şi au mai fost scrise şi alte piese care urmează să fie lansate. Cum facem şi la Voltaj Academy. Îi strângem pe copii vara şi acolo, când sunt împreună ies lucruri foarte frumoase. La fel şi la noi. Că de fapt, din experienţa noastră am inventat lucrul acesta."
Piesa este compusă de băieţii de la Voltaj
Compusă de către Voltaj, piesa este o declaraţie sinceră de dragoste, care îşi doreşte să ne anime după acest an dificil.
- Peste 2 milioane de telespectatori au urmărit marți seara Chefi la cuțite. Chef Scărlătescu a câștigat amuleta...
- Fetele de la Tiny Tigers au filmat primul videoclip. Pline de energie, sunt gata să cucerească topurile muzicale
- Justin Baldoni i-a dat în judecată pe Blake Lively şi Ryan Reynolds pentru 400 de milioane $. Actorul spune că...
- Lidia Buble, din nou pe scenă în noul an
- Un video, în care Ben Affleck pare că îi trânteşte supărat portiera maşinii în faţă lui Jennifer Lopez, a...
Iar pentru cei care îşi doresc să aibă succes în muzică, creativitatea este cuvântul de bază, spune Călin.
Călin Goia: "Cred că e nevoie de multă creativitate ca să ieşi în faţă. Cu cât eşti mai creativ, cu atât şansele tale sunt mai mari într-o competiţie acerbă şi nu e foarte uşor să inventezi lucruri noi, să fii mai altfel decât au fost cei dinaintea ta."
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰