Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lara Fabian, dată în judecată pentru că a anulat concertul din Bucureşti

Cântăreaţa Lara Fabian a fost dată în judecată după ce şi-a anulat, pentru a doua oară, concertul de la Bucureşti. Celebra artistă a susţinut că nu a fost plătită, însă organizatorii vorbesc despre acuzaţii false. Aseară, Lara Fabian a lăsat cu ochii-n soare mii de fani.

de Bianca Iacob

la 04.02.2020 , 22:21

Cântăreaţa Lara Fabian a fost dată în judecată după ce şi-a anulat, pentru a doua oară, concertul de la Bucureşti. Celebra artistă a susţinut că nu a fost plătită, însă organizatorii vorbesc despre acuzaţii false. Aseară, Lara Fabian a lăsat cu ochii-n soare mii de fani. Cu două ore înaintea spectacolului, a transmis pe Facebook că nu va mai urca pe scenă.

"Je t'aime" este piesa care a făcut-o celebră pe Lara Fabian în toată lumea şi pe care fanii din România abia aşteptau să o asculte live. Au venit din întreaga ţară, dar şi de peste hotare, cu speranţa că o vor vedea, în cele din urmă, pe artistă. 

Concertul din noiembrie, anul trecut, fusese anulat din cauza unor probleme de sănătate. Aseară, scenariul s-a repetat. 

Vezi și

În timp ce fanii o aşteptau în faţa Sălii Palatului, Lara Fabian nici măcar nu mai era în ţară. Cu doar două ore înainte de show, a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj prin care explica de ce nu va urca pe scenă: "Trebuie să plătesc toate cheltuielile echipei şi pentru concert, fără să fiu plătită la rândul meu. Simt furie şi indignare deoarece, pentru a patra oară la rând, persoana care gestionează turneul internaţional, care ar trebui să plătească pentru spectacolele noastre, se află în incapacitate de plată".

Organizatorii au însă o altă versiune. O acuză pe artistă că explicaţiile ei sunt false. În plus, decizia anulării concertului i-ar fi uimit chiar şi pe cei din echipa ei. De pe scenă, scandalul se mută acum în instanţă. 

Organizatorii trebuie să facă faţă şi fanilor revoltaţi. Mulţi sunt decişi să-i dea în judecată pentru a-şi recupera banii. Responsabilitatea aparţine însă agenţiei de ticketing. Biletele au costat între 325 şi 600 de lei. 

"Ne-am rezervat camere la hotel, peste tot. Suntem un grup din Constanţa şi această distinsă artistă pur şi simplu ne sfidează" şi "Sunt dezamăgită şi de ea puţin, pentru că ar fi putut să facă un gest pentru noi, pentru că s-a simţit foarte bine când a venit prima dată, în 2012", au fost doar două dintre opiniile fanilor.

Cântăreaţa a anulat şi show-ul pe care urma să îl susţină în Atena, pe 1 februarie. 

Lara Fabian promite însă că se va întoarce la fanii ei din Bucureşti. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri Mondene » Lara Fabian, dată în judecată pentru că a anulat concertul din Bucureşti