SCANDAL LA EUROVISION: Concurenta din Rusia, o cântăreaţă aflată în scaun cu rotile, NU ARE VOIE să intre în Ucraina. Care este motivul (VIDEO)
Ediţia din acest an a concursului european EUROVISION 2017 pare să fie urmărită de scandaluri. După ce, în urmă cu câteva săptămâni, organizatorii de la Kiev au fost acuzaţi de blasfemie, iar 21 de membri din echipa care organizează evenimentul şi-au prezentat demisiile, un nou scandal a izbucnit în legătură cu acest eveniment.
Ediţia din acest an a concursului european EUROVISION 2017 pare să fie urmărită de scandaluri. După ce, în urmă cu câteva săptămâni, organizatorii de la Kiev au fost acuzaţi de blasfemie, iar 21 de membri din echipa care organizează evenimentul şi-au prezentat demisiile, un nou scandal a izbucnit în legătură cu acest eveniment.
Astfel, serviciile speciale ucrainene (SBU) au interzis intrarea în Ucraina a reprezentantei Rusiei, Iulia Samoilova, o cântăreaţă aflată în scaun cu rotile.
Iulia Samoilova a primit interdicţia de a intra în Ucraina pentru o perioadă de trei ani pe motiv că a susținut un concert în Crimeea.
''Serviciile de securitate ucrainene au interzis intrarea Iuliei Samoilova pentru o perioadă de trei ani. Decizia tocmai a fost luată. 'Decizia a fost luată ca urmare a informațiilor primite cu privire la încălcarea legii ucrainene'', a declarat prin telefon o purtătoare de cuvânt a SBU, Olena Gitlyanska.
Un viceministru de externe rus, Grigori Karasin, a denunțat imediat decizia drept ''șocantă''.
Iulia Samoilova, o tânără femeie cu handicap, aflată în scaun cu rotile, a fost selectată în urmă cu zece zile de Rusia pentru a interpreta la Eurovision o baladă romantică intitulată ''O flacără arde''.
Selectarea ei a fost denunțată de unii ucraineni drept "provocare" rusă, pentru că a participat în 2015 la un concert în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în primăvara anului 2014.
Tânăra femeie de 27 de ani este cunoscută în special pentru că a cântat în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Paralimpice de la Soci, în 2014.
Cunoscut pentru piesele sale siropoase, concursul Eurovision este cu regularitate agitat de tensiuni politice. În ceea ce le privește, Rusia și Ucraina sunt la cuțite de la anexarea Crimeii de către Moscova, urmată de un conflict armat în estul Ucrainei, comentează AFP.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰