Video Observator Trending. Cea mai dorită femeie din lume divorţează după ce a fost înşelată
Observator Trending, prezentat de Antonia Roşu.
Observator Trending, ştirile săptămânii
1) Până şi cea mai dorită femeie din lume a fost înşelată. Modelul Emily Ratajkowski a pus punct căsniciei cu producătorul de film Sebastian Bear-McClard, cu care are un copil de un an. Se pare că acest Sebastian a găsit răspunsul la întrebarea "Cum arată femeia cu care ai înşela-o pe Emily?".
Nu se ştie dacă acasă modelul îşi îneacă amarul în îngheţată şi comedii romantice, însă pe Instagram postează fotografii fără prea multe griji... şi haine. Între timp, femeile se întreabă, mai în glumă, mai în serios, dacă Emily Ratajkowski a fost înşelată, oare ce speranţe mai sunt pentru restul muritoarelor de rând?
2) Nu există pe pământ fani mai înfocaţi decât cei ai lui Kanye West. Acest lucru l-a aflat pe pielea lui şi Kid Cudi, care a fost lovit cu sticle pe scenă, la Festivalul Rolling Loud. Nemulţumirea spectatorilor a plecat de la faptul că artistul a "îndrăznit" să îl înlocuiască pe Kanye, care şi-a anulat concertul fără a oferi explicaţii.
După ce a fost lovit cu o sticlă în faţă, Kid Cudi a dat publicului un ultimatum: "încă una şi plec de pe scenă". Zis şi făcut, rapperul s-a trezit cu o nouă sticlă... Nu se ştie cine a aruncat cu sticlele, însă un lucru este cert: în zonă şi-a făcut apariţia la scurt timp Kanye West, şi având în vedere că cei doi nu se înţeleg, mulţi au intrat la bănuieli...
3) O femeie din Statele Unite a avut o aventură de sute de miliarde. Numele ei este Nicole Shannahan şi este soţia unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume, şi anume cofondatorul Google Serghey Brin. Însă, cum mereu există loc de mai bine, cele 240 de miliarde de dolari ale lui Elon Musk au sunat mai bine decât cele "numai" 95 de miliarde de dolari ale soţului.
Partea dureroasă este că cei doi oameni de afaceri au, sau mai bine zis au avut o relaţie de prietenie. Ba chiar în timpul crizei din 2008, Serghey Brin i-a împrumutat fondatorului Tesla jumătate de milion de dolari, când avea nevoie mai mare. Bineînţeles, Elon Musk susţine că zvonurile sunt nişte aberaţii şi că s-a văzut cu Nicole de doar două ori în ultimii trei ani. Suficient, ar putea spune unii.
4) Dacă în tinereţe spunea că nu se dă jos din pat pentru mai puţin de 10.000 de dolari, acum iese din casă doar pentru un proces de 50 de milioane de dolari. Linda Evangelista, cel mai apreciat supermodel al anilor '90, va primi această sumă de la compania pe care a acuzat-o că a "desfigurat-o în mod brutal".
Coşmarul a început în 2015, după un tratament de îngheţare a grăsimii, când au început să îi apară umflături pe corp şi să se confrunte cu dureri cumplite. Deşi a făcut două liposucţii pentru a încerca să revină la normal, intervenţiile au fost un adevărat eşec. Astfel, vedeta a mărturisit că, de ruşine, a petrecut 5 ani izolată de lume. Acum, cele 50 de milioane de dolari primite drept despăgubiri i-au schimbat starea de spirit. La 57 de ani, Linda Evangelista apare în noua campanie Fendi şi pare că şi-ar fi reluat cariera în modelling, pe care o vedea distrusă după episodul din 2015.
5) Angelina Jolie a câştigat Războiul Rosé-elor cu Brad Pitt. Ultima luptă a celui mai celebru cuplu de la Hollywood a implicat trei ţări, două continente şi un oligarh. Totul a început în luna februarie a acestui an, când Angelina a vândut pe furiş unui miliardar rus jumătate din vinăria cuplului, cumpărată în 2008. Proprietatea Chateau Miraval, devenită faimoasă după nunta celor doi în 2014, valorează în prezent 160 de milioane de dolari, de trei ori mai mult decât au plătit pe ea.
Vestea l-a afectat teribil pe Brad Pitt, care "a muncit din greu" şi şi-a băgat propriii bani în afacere pentru a o face proftabilă, după cum au povestit avocaţii actorului, care au făcut plângere în instanţă. Cu toate acestea, judecătorii i-au dat dreptate Angelinei, astfel că vânzarea merge înainte. La 6 ani de la divorţ, Brad Pitt şi Angelina Jolie se luptă încontinuare prin săli de judecată şi pentru custodia celor 4 copii minori pe care îi au.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰