O mină de aur, o mână de noroi
Am văzut odată în Apuseni cum căutau moții aur în albia râurilor. Oamenii pur și simplu strecurau nisipul de pe fundul apei, sperând că ceea ce le rămâne în ciur sunt fire de aur. Pentru o pepită, treceau prin sită tone de noroi.
Alegerile parlamentare au fost sita partidelor în anul pandemiei. Și așa ne-am ales cu AUR, o nouă formațiune politică despre care știm foarte puțin și care a luat pe toată lume aprin surprindere. N-ar fi trebuit.
Era doar o chestiune de timp până când nemulțumirile oamenilor se vor coagula într-un partid cu vederi radicale. Când analizezi reacțiile defazate și decuplate de realitate ale celorlalte partide după scrutin, te și miri cum de nu au apărut alții mai repede și mai în forță.
PNL a declarat ritos că ei sunt câștigătorii de fapt și de drept ai alegerilor. Citez, câștigătorii morali. Sigur, dacă te minți singur suficient de mult timp, poți ajunge să crezi, iar realitatea în care trăiesc vajnicii lideri ai acestui partid în valul doi al pandemiei ar trebui să ne dea frisoane. Au crezut, naiv, că vor scăpa la infinit cu declarațiile arogante, cu sfidarea de a închide bisericile și a lăsa mallurile și supermarketurile deschise, cu umilința regulilor care se aplică doar pentru proști, în timp ce mai-marii petrec și benchetuiesc fără grija coronavirusului. Credeau că public shaming-ul ăsta deșănțat va merge la infinit pe o populație înghețată de spaima COVID-19, aflată la mâna lor. S-au înșelat.
PSD e și mai rupt de propriul electorat și de România reală. Se declară mândri câștigători de parcă întreaga țară ar fi uitat deja matrapazlâcurile specifice. Liderii social-democrați se mint frumos că ar mai putea fi prima opțiune a cuiva altfel decât din greșeală. Sau din obișnuință. Mai mult, au reușit performanța de a îndepărta electoratul tradițional pentru că nu mai au nimic de oferit. Sunt câștigători din puțin și foarte puțin.
De USR și aliații lor mi-e și rușine să mai vorbesc. În fiecare zi parcă vor să dea dreptate vorbei din popor că unde-i multă carte e și multă prostie.
Iar UDMR nu e presat de nicio urgență. Va aștepta, ca în ultimii 30 de ani, și va pica tot în picioare. Deși aroganța lor în Ardeal a făcut ca naționalismul exagerat și AUR-ul să iasă și mai mult la suprafață.
Și a ieșit. Toți cei pe care nu i-am auzit de mult, cei care nu se mai regăsesc în niciun partid, pentru că de doctrină nici nu poate fi vorba, s-au adunat în Alianța pentru Unirea Românilor. Pentru că nu mai vor să audă decât mesaje simple, directe, despre lucruri asupra cărora cred că au control. Dar cele mai multe - utopice: semn că oamenii au nevoie să viseze și să spere în timpuri de criză.
Nu peste mult timp, tot ei își vor da seama că ce le-a rămas în sită nu e aur, ci mult, mult noroi. Dar mai e până atunci.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰