Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alegerile parlamentare din acest an ar putea avea loc pe 6 decembrie

De Moş Nicolae, primim cadou alegeri parlamentare. Cei care vor ocupa locurile din Camera Deputaţilor şi din Senat pentru următorii patru ani vor fi aleşi pe 6 decembrie. Decizia de a organiza atunci alegerile vine însă la pachet cu un nou scandal între Opoziţie şi Putere. 

de Alexandra Popescu

la 03.09.2020 , 23:20

  • Campania electorală pentru alegerile parlamentare ar urma să se încheie pe 5 decembrie.

De luni, 7 septembrie, începe perioada electorală. Aşadar, până pe 15 septembrie se pot depune alianţele electorale, iar 21 septembrie este termenul limită pentru înregistrarea în registrul electoral pentru votul din Diaspora sau prin corespondenţă. 

Pe 22 octombrie se depun candidaturile, iar pe 6 noiembrie va începe campania electorală, care durează 30 de zile, adică până pe 5 decembrie. Pe 6 decembrie vom merge la vot.

Însă această hotărâre care urmează să fie adoptată astăzi va stârni şi un scandal între Putere şi Opoziţie. 

Vezi și

Parlamentul a adoptat deja o lege prin care Legislativul trebuie să stabilească data alegerilor parlamentare prin lege organică. Legea a fost atacată de preşedintele Klaus Iohannis la Curtea Contituţională. 

Guvernul susţine că el trebuie să stabilească data alegerilor prin hotărâre, aşa cum s-a întâmplat până acum şi aşa cum face în această seară. 

Luna aceasta, Curtea Constituțională ar trebui să dea o decizie şi să spună dacă data alegerilor trebuie stabilită de către Guvern sau de Parlament, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul alegerilor locale. 

Alexandra Popescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri politice » Alegerile parlamentare din acest an ar putea avea loc pe 6 decembrie