Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atribuțiile viceprimarului sectorului 4, exercitate temporar de consilierul local Ștefan Spiridon

Consilierul local Ștefan Spiridon, reprezentant al grupului PC, a fost desemnat să exercite temporar atribuțiile viceprimarului sectorului 4, Daniel Băluță, care a preluat interimar mandatul de primar al sectorului.

de Redactia Observator

la 11.11.2015 , 18:18

 Consilierul local Ștefan Spiridon, reprezentant al grupului PC, a fost desemnat să exercite temporar atribuțiile viceprimarului sectorului 4, Daniel Băluță, care a preluat interimar mandatul de primar al sectorului.

Potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 4, printr-un ordin din 10 noiembrie emis de Instituția Prefectului Municipiului București privind constatarea încetării de drept a mandatului de edil al sectorului 4 al lui Cristian Popescu-Piedone, prerogativele de primar al sectorului 4 au fost preluate de Daniel Băluță.

În baza Legii nr. 215/ 2001, Consiliul Local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuțiile viceprimarului.

Articolul continuă după reclamă

În cadrul unei ședințe a Consiliului Local sector 4 convocată de îndată, miercuri, Ștefan Spiridon, consilier local și reprezentant al grupului PC, al cărui mandat a început în anul 2012, a fost desemnat pentru a exercita temporar atribuțiile viceprimarului sectorului 4.

Dintre cei 20 de consilieri prezenți în sală, 18 au votat pentru, unul împotrivă, fiind consemnat și un vot nul.

Sursa: agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri politice » Atribuțiile viceprimarului sectorului 4, exercitate temporar de consilierul local Ștefan Spiridon