Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cătălin Drulă, după rezultatele exit-poll: "L-am îndemnat pe Ciprian să aibă curaj pentru aceste reforme"

Candidatul USR la alegerile pentru Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a reacţionat în urma rezultatelor exit-pollurilor apărute după închiderea secţiilor de vot. Acesta l-a felicitat pe candidatul PNL Ciprian Ciucu şi a subliniat că vor fi parteneri "în ce îl aşteaptă la Capitală". Potrivit exit-poll-ului CURS-Avangarde, Cătălin Drulă a reuşit să strângă 12,8% din voturi. 

de Redactia Observator

la 07.12.2025 , 21:55

"Are o misiune grea înainte. Ştiu cât de greu este ceea ce îl aşteaptă. Îl cunosc pe Ciprian de multă vreme. Îi doresc să pună în munca sa priceperea pe care o are şi să îşi găsească resursele de a învinge obstacolele pe care o să le înfrunte şi să aibă curaj. Iar pe noi, cei de la USR, ne va avea ca un partener în toate proiectele pentru Capitală", a precizat Drulă, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul USR.

El a declarat că în campania electorală au fost abordate şi subiecte care trebuie corectate pe viitor, precum problemele din domeniul urbanismului.

"Mă bucur că în această campanie am putut să vorbim şi despre lucrurile mai puţin plăcute care s-au întâmplat în Bucureşti, pentru că este important să le corectăm pentru viitor. Aici mă refer în special la urbanism. În Parlament este în fază finală, la adoptare, Codul urbanismului, care aduce toate autorizaţiile de construire la Primăria Capitalei. Referendumul votat de bucureşteni trebuie implementat de urgenţă. Este şi jalon în PNRR", a spus Drulă.

Articolul continuă după reclamă

Bugetul pe 2026, problema principală pentru viitorul primar al Capitalei

Reprezentantul USR a reiterat importanţa adoptării proiectului de lege privind împărţirea banilor între PMB şi sectoare, aplicând astfel rezultatele referendumului din 24 noiembrie 2024.

"De asemenea, problema bugetului. Prima problemă pe care o va avea viitorul primar al Capitalei este bugetul pe 2026. Există legea depusă în Parlament pentru implementarea referendumului. Noi o s-o susţinem în continuare, cu aceeaşi tărie. Le cerem tuturor partidelor să susţină această lege. În rest, consilierii generali USR - şi noi, cei din USR, - vom fi parteneri în proiectele bune pentru oraş", a spus Cătălin Drulă.

Totodată, el a pledat pentru modificarea legislaţiei, în cursul lunii decembrie, astfel încât alegerile locale să se desfăşoare în două tururi.

"Chiar l-am auzit pe domnul Ciucu, ieri, spunând că vrea să fie aceste alegeri ultimele într-un singur tur. Să nu mai avem de acum decât alegeri în două tururi. Este primar nou ales, are o legitimitate mare. Este prim-vicepreşedinte al PNL. Îl are alături de el pe domnul Bolojan. Dominic Fritz, USR... susţinem două tururi. Există majoritate în Parlament în acest moment pentru două tururi. Trebuie acum, în decembrie, să trecem această lege", a afirmat Cătălin Drulă.

Drulă oferă asigurări că va susţine în continuare proiectele pentru Capitală

De asemenea, el le-a mulţumit bucureştenilor care l-au votat şi a oferit asigurări că USR va susţine în continuare proiectele pentru Capitală.

"Eu sunt bucureştean de-o viaţă. Îmi cresc familia aici. Îmi doresc ca acest oraş să înflorească. Îmi doresc ca orice primar general ar fi să aibă succes. Dar în acelaşi timp cred cu fermitate că acest succes este posibil doar pe baza unor reforme. De aceea l-am şi îndemnat pe Ciprian să aibă curaj, pentru că trebuie acest curaj pentru reforme. Oraşul are nevoie şi de pricepere, dar şi de curaj", a precizat el.

Potrivit datelor valabile la ora 19:30, candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a obţinut, duminică, 32,7% din voturile bucureştenilor, iar candidatul PSD, Daniel Băluţă, a fost creditat cu 26,3%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde.

Pe locul trei se plasează Anca Alexandrescu, susţinută de partidul AUR, cotată cu 20,2% din voturi; pe locul patru - candidatul USR, Cătălin Drulă, cu 12,8%; iar pe locul cinci - Ana Ciceală, cu 6%.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Le daţi liber copiilor la tehnologie?
Observator » Ştiri politice » Cătălin Drulă, după rezultatele exit-poll: "L-am îndemnat pe Ciprian să aibă curaj pentru aceste reforme"