Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine va prelua conducerea PNL Iaşi, după autosuspendarea lui Costel Alexe. PSD și USR-PLUS cer demisia Președintelui Consiliului Judeţean

Costel Alexe a decis să se autosuspende din funcţia de conducere în PNL Iaşi, după ce a fost pus sub control judiciar, însă nu vrea să cedeze şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. PSD și USR-PLUS cer demisia acestuia, în timp ce PNL va trebui să decidă cine conduce filiala locală a partidului.

de Cornel Preda

la 28.04.2021 , 14:17

Costel Alexe este președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe a fost pus sub control judiciar - Hepta / Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

Costel Alexe a anunţat că a fost pus sub control judiciar şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea de preşedinte al CJ. Alexe se consideră nevinovat şi şi-a exprimat convingerea că va demonstra acest lucru în instanţă.

El spune că discuţiile privind şefia organizaţiei judeţene a PNL Iaşi se vor purta în cadrul Biroului Politic al PNL, iar decizia îi aparţine preşedintelui Ludovic Orban. „Acest lucru îl va stabili, evident, preşedintele Ludovic Orban împreună cu colegii din Biroul Politic Naţional. Avem astăzi o echipă suficient de puternică, de omogenă, determinată, în cadrul PNL, astfel încât orice coleg poate face faţă funcţiei de preşedinte al filialei judeţene. Mă bucur foarte mult că această echipă a demonstrat ieşenilor în 2020 că are şi viziune, şi determinarea să schimbe faţa judeţului nostru", a răspuns jurnaliştilor, într-o scurtă declaraţie de presă, întrebat cine va prelua conducerea filialei ieşene a PNL.

Liderul consilierilor județeni USR-PLUS, Daniel Dîscă, a solicitat autosuspendarea lui Costel Alexe din funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, însă răspunsul liberalului a fost să le ureze tuturor Paște Fericit! 

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

De ce e acuzat Costel Alexe

Procurorii anticorupţie au anunţat, miercuri, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de marţi până pe 25 iunie, faţă de Costel Alexe. Fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor este acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi instigare la delapidare, şi faţă de o persoană fizică având funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi delapidare.

Potrivit unui comunicat DNA, în cauză "există date şi probe care conturează că la data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, inculpat în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE. Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului".

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei şi constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului. Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziţia persoanei din conducerea fabricii, inculpat în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă, mai arată DNA.

Costel Alexe s-a autosuspendat din funcția de la PNL Iași

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe, a anunţat că a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. El a afirmat că s-a autosuspendat de la conducerea PNL Iaşi. Reprezentanţii DNA au precizat că Alexe a fost pus sub control judiciar până în 25 iunie, alături de o persoană din conducerea unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, cei doi având, între altele, obligaţia de a nu părăsi ţara.

El menționează că Partidul Național Liberal a susținut permanent lupta împotriva corupției prin toate măsurile pe care le-a luat nu doar de când este la guvernare, ci și când a fost partid în opoziție.

Și eu personal am susținut lupta împotriva corupției, am promovat integritatea în activitatea mea politică și așa voi proceda și de acum înainte. Am încredere că îmi voi demonstra nevinovăția în justiție, iar, până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea și imaginea filialei.

Echipa PNL Iași este profesionistă, am muncit foarte mult să construim programul de guvernare și viziunea de dezvoltare a comunității și am reușit să obținem cele mai bune rezultate pentru PNL la ultimele cicluri electorale. Sunt un om de echipă, dar consider că este cel mai corect ca toate implicațiile pe care le produce acest dosar să le gestionez la nivel personal.

Am încredere în colegii mei și știu că vor susține activitatea filialei și politicile liberale, astfel încât să păstreze pozitia PNL ca cea mai puternică formațiune politică județeană”, adaugă Alexe.

PSD îi cere demisia de la CJ Iași

Şeful PSD Iaşi, Maricel Popa, cere demisia şefului Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, după punerea acestuia sub control judiciar, social-democraţii precizând că iau în calcul să nu mai voteze niciun proiect propus de Costel Alexe în plenul CJ. "Demisia este singura soluţie pentru ca banii publici să poată fi gestionaţi fără să existe suspiciuni. Este ca şi cum am pune acum lupul paznic la oi. Penalii trebuie să îşi vadă de dosarele lor, nu să cheltuiască banii ieşenilor", susţine Popa.

Liderul filialei judeţene Iaşi a PSD, senatorul Maricel Popa, califică drept inacceptabil ceea ce se petrece la Iaşi şi cere demisia şefului CJ, liberalul Costel Alexe, după ce DNA l-a plasat sub control judiciar.

"Curg dosarele penale pentru preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Iaşului şi alţi acoliţi penelişti. Costel Alexe tocmai a fost înştiinţat de DNA că este inculpat în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi a fost plasat sub control judiciar. Dacă mai are măcar o fărâmă de onoare şi decenţă trebuie să îşi dea imediat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Ajunge cu minciunile, ipocrizia şi hoţia. Demisia este singura soluţie pentru ca banii publici să poată fi gestionaţi fără să existe suspiciuni. Este ca şi cum am pune acum lupul paznic la oi. Penalii trebuie să îşi vadă de dosarele lor, nu să cheltuiască banii ieşenilor”, afirmă şeful PSD Iaşi, Maricel Popa.

USR-PLUS cere PNL să îi solicite demisia lui Costel Alexe

Liderii USR PLUS Iaşi spun că retragerea lui Costel Alexe şi Mihai Chirica din funcţiile deţinute în PNL este "zero barat" şi că liberalii ar trebui să le ceară celor doi demisiile din fruntea Consiliului Judeţean şi de la Primărie.

Copreşedintele USR PLUS, deputatul Cosette Chichirău, scrie, într-o postare pe Facebook, că nu este suficientă autosuspendarea lui Chirica şi Alexe din funcţiile de partid, ci este necesară demisia lor din funcţiile publice.

"Avem datoria să guvernăm municipiul şi judeţul Iaşi cu oameni oneşti şi competenţi, nu să le blocăm cu problemele penale ale unor domni cocoţaţi în funcţii înalte dintr-un calcul politic meschin. Domnule Orban, dragi colegi liberali, nu mai aveţi timp de gândit. Au trecut luni de zile de când cei doi sunt inculpaţi. Scuza subţire a aducerii dlui Chirica în PNL a fost să aveţi guvernare locală şi centrală de aceeaşi culoare, ca să meargă proiectele Iaşului brici! Vi se pare că merge ceva în Iaşi? Vi se pare că cei doi inculpaţi au trimis vreun proiect mare al Iaşului către guvern?", susţine deputatul Cosette Chichirău.

Ea precizează că ieşenii nu mai au timp de pierdut aşteptând după doi inculpaţi şi după un partid care îi protejează.

"Retrageţi sprijinul politic inculpaţilor şi haideţi să lăsăm Iaşiul să respire şi să se dezvolte", adaugă Cosette Chichirău.

La rândul său, senatorul Marius Bodea scrie, tot pe Facebook, că "retragerea din funcţiile de la partid e praf în ochi, e nimic, e zero barat".

"Doi moroi de care toată lumea se ţine departe vor ţine oraşul şi judeţul blocate. Este varianta de coşmar pe care am putea-o trăi, cu aceşti doi indivizi a căror atenţie va fi în totalitate acaparată de frica de puşcărie. Or să se răzvrătească consilierii judeţeni sau locali ai PNL împotriva şefilor ca să le ia puterea din mâini şi să voteze proiecte bune pentru ieşeni? Vor lăsa Chirica şi Alexe cu adevărat frâiele puterii ca să se poată constitui o alianţă de guvernare locală legitimă, cu ei doi scoşi în afară?", susţine senatorul Marius Bodea.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Cine va prelua conducerea PNL Iaşi, după autosuspendarea lui Costel Alexe. PSD și USR-PLUS cer demisia Președintelui Consiliului Judeţean