Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Discuție între Guvern și OMV Petrom. Premierul refuză să modifice legea gazelor și cere companiei să pună presiune pe Karl Nehammer să ne accepte în Schengen

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu o delegaţie a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul căreia au fost discuţii despre perspectivele proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep. Şeful Executivului şi-a manifestat speranţa că atitudinea premierului austriac Karl Nehammer de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în ţara noastră şi a susţinut că o asemenea situaţie ar fi de nedorit pentru ambele părţi. 

de Redactia Observator

la 18.09.2023 , 22:38

Guvernul este ferm. Nu va modifica legea gazelor din Marea Neagră, aşa cum a cerut OMV Petrom. Potrivit unor surse, acesta este răspunsul României la blocada Schengen. La discuţia de azi de la Guvern, Ciolacu i-a sugerat şefului companiei austriece "să-și folosească diplomația economică" pe lângă cancelarul Nehammer, cel care se opune aderării ţării noastre la Schengen.

"Dacă este atât de distrus Schengen-ul, eu nu am nicio problemă ca Austria să iasă din Schengen, să îşi facă ziduri cu sârmă ghimpată şi electrice, nu am nicio problemă. Dacă Austria îşi doreşte această abordare cu garduri, să şi le plătească, să iasă din Schengen", a afirmat premierul.

Ciolacu a discutat cu reprezentanții OMV Petrom despre proiectul Neptun Deep

Vezi și

Premierul Marcel Ciolacu a arătat că statul român susţine cu toată determinarea acest proiect strategic în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce ţării noastre independenţa energetică, arată comunicatul de presă al Executivului.

Pe acelaşi subiect

"Este cel mai important proiect energetic, o investiţie de circa 4 miliarde de euro, care ne va pune în situaţia de a deveni un actor energetic la nivel european, exploatând rezerve estimate la minimum 100 de miliarde de metri cubi de gaze – cât tot consumul României pe aproape 10 ani", a afirmat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a atins și subiectul aderării la spațiul Schengen

Şeful Executivului şi-a manifestat speranţa că atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în România, susţinând că o asemenea situaţie ar fi de nedorit pentru ambele părţi, mai indică sursa citată.

"Vom continua să sprijinim proiectul Neptun Deep şi să mergem înainte pe baza actualei forme a legii offshore, aşa cum România va continua să-şi susţină argumentele privind aderarea la spaţiul Schengen inclusiv în instanţele europene, dacă Austria nu îşi schimbă poziţia", a precizat premierul Ciolacu.

La discuţii, au mai participat preşedintele PNL Nicolae-Ionel Ciucă, vicepremierul Marian Neacşu şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale Alexandru Petrescu.

ROMGAZ şi OMV Petrom vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (Romgaz) este asociatul unic al ROMGAZ BLACK SEA LIMITED care deţine 50% din participaţia în perimetrul XIX Neptun, zona de apă adâncă (Neptun Deep), iar cealaltă cotă de participaţie de 50% este deţinută de OMV Petrom care este şi operator al proiectului Neptun Deep. Dezvoltarea zăcămintelor comerciale presupune o infrastructură care include 10 sonde, 3 sisteme de producţie submarine şi conductele colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor.

Platforma îşi generează propria energie electrică. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Aceasta permite optimizarea proceselor si va contribui la îmbunătăţirea performanţei de mediu, prin eficientizarea consumului energetic şi reducerea emisiilor.

OMV Petrom şi Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului. Neptun Deep va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, ţara devenind astfel cel mai mare producător de gaze naturale din UE.

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud include 10 probe, 6 în ape adânci (~1000m) şi 4 în ape puţin adânci (~100m), 3 sisteme de producţie submarine şi reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore în zona de apă cu adâncimea de 100 de metri, conducta principală de gaze către ţărm (~160km) şi staţia de măsurare a gazelor Tuzla.

OMV Petrom a semnat cu Saipem contractul principal, de 1,6 miliarde de euro

OMV Petrom a semnat contractul principal, în valoare de 1,6 miliarde de euro, pentru dezvoltarea infrastructurii Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre, a anunţat compania. 

În cadrul contractului, Saipem va furniza servicii de management, proiectare, achiziţii, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare şi punere în funcţiune pentru instalaţiile maritime din cadrul proiectului. În plus, contractul implică testarea şi punerea în funcţiune, pentru staţia de măsurare a gazelor naturale, şi secţiunile de lângă ţărm şi de pe uscat ale conductei de producţie gaze, care vor fi construite de alţi contractori. Atribuirea contractului s-a făcut în urma unui proces public de achiziţie.

Costurile aferente contractului se vor împărţi in mod egal între cei doi parteneri, OMV Petrom şi Romgaz.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Discuție între Guvern și OMV Petrom. Premierul refuză să modifice legea gazelor și cere companiei să pună presiune pe Karl Nehammer să ne accepte în Schengen