Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cuantumului amenzilor pentru furnizorii de energie, stabilit de coaliţie. Cât vor plăti dacă nu recalculează facturile greşite - surse

Coaliţia de guvernare a convenit, luni, asupra cuantumului amenzilor în cazul furnizorilor de energie care nu recalculează facturile greşite sau care nu respectă prevederile legale.

de Redactia Observator

la 24.01.2022 , 22:43

Liderii PSD, PNL şi UDMR reuniţi luni, într-o nouă şedinţă a coaliţiei în format online, au discutat pe tema Ordonanţei privind măsurile din energie şi au convenit cu privire la nivelul amenzilor în cazul firmelor furnizoare de energie care nu recalculează facturile greşite sau care nu aplică prevederile legale. Surse din coaliţie afirmă că nivelul acestor amenzi ar urma să ajungă până la 200.000 de lei.

Măsuri pentru reglementarea preţurilor la energie şi gaze

Ordonanţa privind măsurile din energie a fost pusă deja în consultare publică şi ar urma să fie adoptată în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta, relatează news.ro. Liderii coaliţiei trebuie să găsească, însă, şi o serie de măsuri pentru perioada după 1 aprilie, social-democraţii insistând că este nevoie de un preţ reglementat la energie electrică şi gaze naturale. 

Articolul continuă după reclamă

Schema de compensare a facturilor

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, vineri, că a fost finalizată şi pusă în consultare publică Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare. PSD a afirmat atunci că este obligatoriu ca ordonanţa să prevadă şi sancţiuni severe pentru furnizorii care nu respectă legea şi au o conduită comercială înşelătoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Cuantumului amenzilor pentru furnizorii de energie, stabilit de coaliţie. Cât vor plăti dacă nu recalculează facturile greşite - surse