Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Energiei a publicat OUG cu noua schemă de sprijin pentru facturile la gaze și electricitate

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, vineri, că a fost finalizată şi publicată Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece. În urmă cu o zi, preşedintele PSD Marcel Ciolacu transmitea că îi va cere liderului PNL Florin Cîţu să prezinte în şedinţa coaliţiei draft-ul ordonanţei cu măsurile agreate pe energiei, ce trebuia redactată de ministrul Virgil Popescu. La rândul lui, premierul Nicolae Ciucă anunţa în şedinţa de Guvern că le cere ministerelor să lucreze astfel încât Ordonanţa să intre spre adoptare săptămâna viitoare.

de Redactia Observator

la 21.01.2022 , 12:05

Ministrul Energiei a publicat OUG cu noua schemă de sprijin pentru facturile la gaze și electricitate Ministrul Energiei a publicat OUG cu noua schemă de sprijin pentru facturile la gaze și electricitate

Potrivit proiectului de Ordonanţă, pentru clienţii casnici se prevede acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, şi în valoare de cel mult 40% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. 

În perioada 1 februarie – 31 martie 2022 preţurile pentru energie electrică şi gaze naturale se plafonează pentru clienţii non-casnici, excepţie fiind clienţii non-casnici care au beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, cu modificarile si completarile ulterioare, după cum urmează:

a) preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh;

Articolul continuă după reclamă

b) preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh.

Pe acelaşi subiect

Cum se aplică noile măsuri de plafonare și compensare

Plafoanele prevăzute la alin. (1) reprezintă preţul final facturat pentru clientul final, având incluse:

a) pentru energie electrică - componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi TVA;

b) pentru gaze naturale - componenta de preţ al gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, acciza, tariful de distribuţie, costurile de furnizare şi TVA. (3) Componenta de preţ al energiei electrice prevăzută la alin. (1) lit. a) şi componenta de preţ al gazelor naturale prevăzută la alin. (1) lit. b) nu includ TVA.”

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri politice » Ministrul Energiei a publicat OUG cu noua schemă de sprijin pentru facturile la gaze și electricitate