Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Florin Cîțu, după întâlnirea cu reprezentanții PSD: "Discuții despre funcții au fost, variante cu un premier care să se schimbe la doi ani"

Florin Cîțu a declarat, după întâlnirea cu reprezentanții PSD, că a avut "o discuție bună", axată pe proiecte, obiective și soluții la actuala criză politică. S-a vorbit și despre funcții, a mărturisit liberalul, inclusiv despre varianta ca premierul să se schimbe o dată la doi ani în cazul unei alianțe. O decizie va fi luată în interiorul Partidului Național Liberal, a subliniat Florin Cîțu.

de Daniel Murărescu

la 04.11.2021 , 18:29

președintele PNL Florin Cîțu Florin Cîțu - Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta (arhivă)

"Am avut o discuție cu reprezentanții PSD despre situația în care se află România și despre soluții. Am vorbit despre proiectele importante din programul de guvernare. A fost o discuție bună, o primă discuție bună, în care s-au discutat în special proiecte, obiective și soluții la această criză politică. Am avut o discuție și cu cei de la USR. Vom merge înapoi în partid și voi prezenta primele concluzii", a declarat Florin Cîțu.

Întrebat dacă PSD a insistat să propună premierul, președintele PNL a răspuns: "Așa cum am spus, e prima discuție. Discuții despre funcții au fost, variante cu un premier care să se schimbe la doi ani. Au fost câteva variante dar nicio concluzie. Am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească".

Întrebare: Ce vă unește cu PSD?

Articolul continuă după reclamă

"Avem o criză în sănătate, în energie și pentru acestea avem nevoie de un guvern. Dacă reușim cu PSD să facem acest lucru este ok. Decizia o luăm în PNL, noi mergem înapoi la partid, prezentăm cele două variante și Partidul Național Liberal va lua o decizie. Mandatul a fost de a discuta cu ambele partide. Trebuie să venim cu o soluție cât mai curând, vom vedea care este acea majoritate. Nu s-a discutat despre portofolii și ministere. Ne-am uitat la obiective pentru a găsi soluții pentru România", a explicat Cîțu.

Pe acelaşi subiect

Marcel Ciolacu, după negocierile cu PNL: "Cred că suntem pe un drum corect"

Marcel Ciolacu a declarat că nu va discuta în cadrul negocierilor cu PNL despre propunerea lor de premier, întrucât aceasta se face la Cotroceni conform Constituţiei, în schimb va discuta cu liberalii despre măsurile pe care PSD le consideră urgente. Social-democratul a mai spus la finalul întâlnirii cu PNL că discuţiile arată că "suntem pe un drum corect" şi că a existat o propunere pentru ca funcţia de premier să fie deţinută prin rotaţie de cele două partide. "Am încercat să găsim lucrurile care ne aseamănă", a argumentat Marcel Ciolacu.

Klaus Iohannis așteaptă o înțelegere între partide

"Prima temă se referă la procedurile de instalare a unui nou guvern. Din păcate, ultima propunere nu a întrunit un număr suficient de posibile voturi în Parlament, astfel că Guvernul Ciucă nu s-a mai prezentat în Parlament. Între timp partidele au reluat între ele discuţiile, iar asta e un lucru bun. Este clar că încercările de a forma guverne minoritare nu au dus la nicio soluţie şi nu pot să accept astfel de abordări. Voi aştepta cu consultările formale până când se cristalizează o majoritate asumată de partidele care vor dori să propună un Guvern. Abia atunci voi convoca consultări pentru formarea unui nou Guvern", a declarat președintele României, joi seara.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

USR respinge categoric varianta Florin Cîțu premier. PNL nu va renunţa la funcţie 

Florin Cîţu şi delegaţia PNL au avut o întrevedere miercuri cu Dacian Cioloş şi echipa USR pentru a discuta despre refacerea coaliţiei de guvernare. USR a transmis că nu ar accepta în continuare ca Florin Cîţu să fie în continuare premier şi Cioloş a fost de părere că PNL trebuie să spună foarte clar dacă doreşte din nou o astfel de coaliţie, înainte de a demara negocierile. De cealaltă parte, premierul interimar s-a arătat optimist şi a precizat că şansele refacerii coaliţiei sunt mari. La rândul lui, Marcel Ciolacu a precizat că PSD va avea o propunere de premier la consultările de la Palatul Cotroceni. Totodată, PNL nu va renunţa la funcţia de premier în discuţiile cu PSD.

De asemenea, mai multe discuţii au avut loc miercuri seară între liderii PNL şi preşedintele Klaus Iohannis, pe de o parte, şi PNL şi PSD pe de altă parte, au precizat surse politice pentru news.ro. Este vorba de discuţii premergătoare întâlnirii oficiale a celor două partide, care urmează să aibă loc, joi, la Parlament. Social-democraţii au transmis că şi-ar dori câteva ministere de forţă, precum Internele şi Finanţele, în timp ce liberalii au primit de la preşedintele României mandat clar să nu renunţe la funcţia de premier.

Deja sunt vehiculate nume pentru ministerele pe care PSD le-ar dori în Guvern, printre acestea fiind Gabriela Firea şi viceguvernatorul BNR Leonardo Badea. În schimb, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că liberalii nu au avut nicio întâlnire miercuri seara cu şeful statului Klaus Iohannis, iar în cazul în care ar fi existat o astfel de întrevedere, PNL nu ar fi avut niciun motiv să o nege. 

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri politice » Florin Cîțu, după întâlnirea cu reprezentanții PSD: "Discuții despre funcții au fost, variante cu un premier care să se schimbe la doi ani"