Grindeanu comentează programul de guvernare al lui Mureşan: "Lucruri generale, să fie bine, să nu fie rău"
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre votul de învestitură a Guvernului Mureșan, că, dacă vor depune rapid programul și echipa, vor face votul luni, marți, pentru a clarifica situația. El a comentat și programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureșan, susținând că sunt lucruri generale. Liderul PSD a afirmat că, dacă ar glumi, i-ar spune că, la ce salariu de europarlamentar are, și-ar permite o variantă premium la ChatGPT, că ce a avut acolo e mai second-hand, potrivit News.ro.
"Termenul limită de depunere a programului şi a echipei guvernamentale este miercurea viitoare. De îndată ce vor veni la Parlament, voi convoca Biroul Permanent reunit şi vom intra în procedură de audieri şi de vot în Parlament. Dacă vor depune rapid programul şi echipa, vom face votul luni, marţi, astfel încât să clarificăm acea situaţie", a spus preşedintele PSD, la Craiova.
El a mai afirmat că premierul desemnat nu îşi doreşte să fie premier şi ar trebui să scurteze perioada pentru votul din Parlament.
"Hai să scurtăm perioada, să-şi depună mandatul, pentru că nu-şi doreşte să fie prim-ministru, domnul Siegfried Mureşan, prin tot ceea ce a făcut de joi seara, de când a fost nominalizat şi până acum, ne-a arătat că nu-şi doreşte voturile Partidului Social-Democrat. De joi seara şi până acum a continuat în aceeaşi linie cum ne-a obişnuit peste vară. Şi atunci de ce să prelungim calvarul? Ca să ce? Ca să meargă în Parlament să ce? PSD, la cum stau lucrurile azi, nu va vota acest guvern, în mod evident. Şi atunci am scurta perioada şi am intra într-un alt scenariu, rapid", a mai spus Grindeanu.
Grindeanu, despre Mureşan: Dânsul e un Bolojan second-hand
Despre liniile din programul de guvernare, Sorin Grindeanu a spus că "ăla nu e program de guvernare" şi a adăugat că a primit acest document, în acelaşi timp cu presa, de la premierul desemnat, din SMS, pe Whatsapp.
"Aş glumi un pic, i-aş spune că la ce salariu de europarlamentar are, cred că şi-ar permite o variantă premium la ChatGPT, că ce a avut acolo e mai second-hand. De fapt, dânsul e un Bolojan second-hand. Nu am ce să reţin. Sunt lucruri generale, să fie bine, să nu fie rău. Cam aşa e acel program, aşa sunt acele linii directoare", a mai spus Sorin Grindeanu.
El a amintit că l-a aşteptat pe premierul desemnat la sediul partidului, pentru o discuţie serioasă pe administraţie locală, pe ceea ce înseamnă situaţia financiară a României, pe ceea ce avem de făcut ca şi măsuri pe investiţii, fie locale, fie centrale.
"Toate aceste lucruri aşteaptă răspuns. Şi noi am fi aşteptat, am vrut să avem o discuţie în aceşti parametri. Să ştiţi că eu m-am aşteptat să avem parte de asemenea discuţie, dar, cum să zic, pare că aroganţa şi un soi de tupeu pe care îl caracterizează pe domnul Mureşan sunt mai puternice decât dorinţa noastră de dialog. Şi asta nu ar fi o problemă, problema e că suferă românii din cauza acestei aroganţe şi acestei lipse de dialog", a menţionat preşedintele PSD.
