Grindeanu: "Nu vreau să discutăm de reduceri de venituri". Liniile roşii peste care PSD nu va trece dacă intră la guvernare
Prezent în cadrul unei ediţii speciale Observator, Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, răspunde întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu. Acesta stabileşte care sunt liniile roşii peste care partidul cu cea mai mare majoritate parlamentară nu ar trece în cazul în care decide să intre la guvernare.
Invitat în platoul Observator, Sorin Grindeanu explică de ce, în loc să vină cu un set clar de propuneri și revendicări, PSD pare să lase totul în mâinile noului președinte, deși realitatea politică actuală i-ar permite să negocieze de pe o poziție de forță.
În contextul în care, de șase luni încoace, Partidul Social Democrat rămâne principala forță politică în Parlament, cu cei mai mulți deputați și senatori, apare întrebarea firească: De ce nu își asumă un mandat mai puternic la consultările cu celelalte partide?
Sorin Grindeanu: "N-am spus că lăsăm totul. Am spus, în întâlnirile pe care le-am avut, că avem linii roşii peste care nu putem să trecem. Dar, e normal să vrem să vedem care e viziunea noului preşedinte în detaliu, să discutăm foarte mult despre aceste lucruri şi, după aceea, să le prezint colegilor mei şi să luăm decizia în cunoştinţă de cauză. Sigur, suntem cel mai mare partid din Parlament. Sigur, colegii mei, unii dintre ei au ţinut să sublinieze acest lucru şi mă bucură faptul că şi-au intrat în acel dispozitiv de bătălie politică în sensul bun al cuvântului. Nu vreau să intrăm într-o zonă de bătălie politică electorală, ci pe argumente".
Liniile roşii care nu pot fi trecute
Pe fundalul declarațiilor președintelui, care a afirmat public că își dorește "toate partidele pro-europene la guvernare" și a invitat PSD să intre la guvernare, social-democrații par să evite asumarea unei poziții clare. Principala problemă adusă în discuţie: deficitul bugetar.
De ce preferă PSD să aştepte până să ia o decizie fermă privind guvernarea?
Sorin Grindeanu: "Eu apreciez deschiderea pe care noul președinte o are. Am înțeles și din campania electorală că dânsul își dorește o majoritate pro-europeană. Asta nu înseamnă că anumite lucruri, de care aminteam, și anume acele linii roșii, noi le putem trece așa foarte ușor.
Noi nu putem să fim de acord vreodată cu nefinanțarea autorităților locale. Noi și ceilalți colegi din coaliția de guvernare – că PSD nu a guvernat singur – am fost împreună cu PNL în toată această perioadă și parțial și cu UDMR. În acești ani am finanțat foarte multe proiecte locale: PNDL sau Anghel Saligny. Sunt proiecte de care autoritățile locale au nevoie.
Doi, vă spun lucruri din postura de ministru al transporturilor. Să știți că 400 de km de autostradă s-au făcut cu ajutorul unor sume importante, fie ele de la bugetul de stat, dar mai ales fonduri europene. Nu mi-aș dori ca în anii viitori să văd o reducere a investițiilor pe proiectele mari de infrastructură - e o altă linie roșie. N-aș vrea să intrăm într-o zonă prin care să reducem, prin măsuri fiscale, veniturile românilor".
"Aceşti ani, oricât de mult se vorbeşte acum de partea negativă, în aceştia ani veniturile românilor au crescut cel mai mult. Aproape 80% mai mult a crescut pensia medie, cu 75% mai mult salariul minim, cu peste 50% salariul mediu. Nu vreau să discutăm de reduceri de venituri", a concluzionat Sorin Grindeanu, preşedinte interimar PSD.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰