Antena Meniu Search
x

Instanța ridică sechestrul pus de DNA pe conturile lui Adrian Severin

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis joi să ridice în parte sechestrul asigurător pus de procurorii DNA pe sume de bani deținute în conturi de fostul europarlamentar Adrian Severin

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis joi să ridice în parte sechestrul asigurător pus de procurorii DNA pe sume de bani deținute în conturi de fostul europarlamentar Adrian Severin

Instanța a admis o contestație formulată de Adrian Severin împotriva ordonanței DNA din data de 8 iulie, privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului penal.

Astfel, judecătorii au înlăturat dispoziția privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului pentru suma de 50.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

De asemenea, instanța a dispus modificarea măsurii asiguratorii a sechestrului penal până la concurența sumei de 436.663 euro (echivalent 1.630.751 lei), în sensul respectării dispozițiilor art.729 alin.1 lit.b și art.629 Cod de procedură civilă.

Pe 17 iulie, Adrian Severin a fost chemat la DNA, unde a fost anunțat că este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată, fiind pus sechestru și pe conturile sale.

Potrivit DNA, în perioada martie 2007 — noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte din Parlamentul European, 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.

Procurorii susțin că, în perioada respectivă, singurele activități înregistrate de societățile în cauză au fost cele în relația cu Adrian Severin, respectiv grupul politic din care făcea parte.

Ulterior, societățile comerciale respective nu au mai avut niciun fel de activitate, iar în prezent toate figurează ca fiind radiate din Registrul Comerțului.

În aceeași perioadă, potrivit procurorilor, Adrian Severin, în înțelegere cu asistenții săi Anne Rose Marie Jugănaru și Florin Leontin Abraham și cu o altă persoană, a acționat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferuri succesive ale sumei totale de 586.350 lei efectuate de către societățile din grup către o fundație, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire și instruire a personalului.

Conform DNA, din actele de urmărire penală a rezultat faptul că plățile efectuate nu au la bază operațiuni reale. Astfel, pentru a da o aparență de legalitate transferurilor efectuate, suspecții au convenit disimularea acestora sub forma plății unor servicii de pregătire profesională a angajaților, deși aceiași salariați ai societăților în cauză au fost angajați și la fundația respectivă, iar obiectul contractelor încheiate pentru justificarea plăților este similar.

Mai mult, numerele de ordine ale contractelor încheiate de fundație cu societățile în cauză sunt consecutive, ceea ce indică faptul că nu au existat contracte încheiate și cu alți potențiali beneficiari ai unor astfel de cursuri.

În plus, o parte din plățile facturate de fundație către societățile comerciale "beneficiare" era ulterioară încheierii raporturilor de muncă cu acei salariați, aceștia fiind angajații unei alte societăți din grup, la momentul respectiv.

De asemenea, foștii săi asistenți de la Parlamentul European, Anne Rose Marie Jugănaru (în prezent, secretar de stat în Ministerul Mediului) și Florin Leontin Abraham (nepot al avocatului Pavel Abraham) au fost puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri politice » Instanța ridică sechestrul pus de DNA pe conturile lui Adrian Severin