Kelemen Hunor despre tensiunile din coaliţie: "Avem o criză de credibilitate, dar criză politică nu vom avea"
Liderul UDMR infirmă informațiile apărute în presă privind o eventuală retragere a lui Ilie Bolojan, pe fondul dezbaterilor de la Curtea Constituțională legate de pensiile magistraților. Kelemen Hunor susține că nu există premise pentru o criză politică.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru Adevărul, citat de Mediafax, că Ilie Bolojan nu a amenințat cu demisia în contextul dezbaterii de la Curtea Constituțională privind legea pensiilor magistraților.
Întrebat direct despre acest subiect, Kelemen a răspuns categoric: "Nu, nu, deloc. Nici n-a fost pusă problema. Am citit și în presă, dar haideți să clarificăm".
Despre o posibilă discuție cu primarul general Nicușor Dan, Kelemen a precizat: "Nu, n-am discutat deloc. De CCR n-am discutat".
Coaliția are opțiuni multiple, susține liderul UDMR
În ceea ce privește configurația coaliției, liderul UDMR a afirmat că există mai multe variante posibile pentru formarea unei majorități: "Fără noi, fără USR, cu PSD, PNL, UDMR sau PSD, PNL, USR se poate forma o majoritate foarte mică".
Întrebat dacă plecarea lui Ilie Bolojan ar genera o criză politică, Kelemen a refuzat să comenteze pe baza unor scenarii ipotetice: "Nu se pune problema plecării lui Ilie Bolojan".
Totodată, el a exclus apariția unei crize politice: "Criză politică nu va exista. Avem o criză bugetară, avem o criză de credibilitate, dar criză politică nu vom avea".
"Dacă țara devine, din punct de vedere politic, neguvernabilă, noi nu suntem și nu vom fi în această situație. Indiferent cine pleacă, cine vine, se găsește și premier, și miniștri, și coaliție, și majoritate, și vot în Parlament. Deci, criza politică nu va exista", a subliniat Kelemen Hunor.
Întrebat cum poate fi redobândită credibilitatea, liderul UDMR a răspuns: "Printr-o guvernare corectă și justă și prin sinceritate".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰