Antena Meniu Search
x

Video Klaus Iohannis anunţă că România va mări procentul din PIB alocat apărării ţării, în contextul războiului din Ucraina, şi vrea independenţă energetică

La Palatul Cotroceni a avut şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a ţării, convocată de preşedintele Klaus Iohannis. Au fost discuţii privind securitatea ţării, în contextul războiului din Ucraina, dar au fost analizate şi câteva măsuri pentru o mai bună gestionare a fluxului masiv de refugiaţi care ajung în România. 

de Redactia Observator

la 01.03.2022, 15:33

Preşedintele Klaus Iohannis conduce a doua şedinţă CSAT din ultima săptămână

Cele mai importante declaraţii făcute de Klaus Iohannis

  • Suntem cu toţii indignaţi de atacul brutal al Rusiei şi nu putem accepta ca harta Europei să fie redesenată prin violenţă;
  • Un lucru este evident: indiferent de deznodământul acţiunii militare, există deja un învingător - poporul ucrainean, care a devenit simbolul luptei pentru libertate;
  • Eroismul şi curajul ucrainenilor inspiră şi obligă;
  • Uniunea Europeană demonstrează din nou că este o mare familie, că împreună suntem mai puternici şi că putem găsi soluţii chiar şi în cele mai întunecate momente;
  • Apartenenţa la UE, NATO şi parteneriatul cu SUA reprezintă cel mai mare câştig al nostru din ultimii 30 de ani;
  • Acţionăm permanent să oferim sprijin Ucrainei. Le mulțumesc tuturor românilor care sprijină eforturile consistente ale autorităților centrale și locale pentru gestionarea situației refugiaților intrați pe teritoriul României;
  • Astăzi am decis în CSAT o serie de măsuri
    • În primul rând, am decis să intensificăm la nivel bilateral și aliat demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic în perioada imediat următoare, prin dislocarea de forțe aliate și prin constituirea accelerată a Grupului de Luptă din România;
    • În contextul general produs de efectele situației de securitate regională este necesară susținerea pe diverse dimensiuni a Republicii Moldova, care se confruntă cu un val crescut de refugiați și posibil și cu alte dificultăți;
    • Am decis înfiinţarea unui hub care să permită colectarea şi transportul donaţiilor către Ucraina şi ucraineni;
    • Totodată, am hotărât intensificarea măsurilor pentru a ajuta refugiații din Ucraina și a gestiona integrat un aflux masiv de persoane care intră pe teritoriul țării noastre;
  • Dincolo de deciziile concrete luate astăzi, consider că prezenta criză arată că din punct de vedere strategic sunt necesare noi acţiuni consolidate ale României, pe cel puţin două dimeniuni:
    • În primul rând, creșterea capacității de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de față, la 2,5%;
    • În al doilea rând, se impune realizarea independenței energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile și nucleare civile;
  • Sigur, pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, vor fi necesare decizii politice și trebuie puse în aplicare planuri de acțiune concrete la nivelul instituțiilor competente.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Şedinţă CSAT privind securitatea României

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, are loc, marţi, urmând a fi discutată situaţia agresiunii din Ucraina şi implicaţiile asupra ţării noastre precum şi gestionarea unui eventual flux masiv de refugiaţi.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România;

Un alt subiect se referă la măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional.

În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

Măsurile anunţate de Klaus Iohannis după prima şedinţă CSAT 

O şedinţă CSAT a fost convocată şi joi, imediat după atacul Federaţiei Ruse asupra Ucrainei. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după şedinţa CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, că Federaţia Rusă a ales calea reprobabilă a violenţei armate masive împotriva unui stat suveran, a ales forţa tancurilor în detrimentul vieţilor cetăţenilor, iar România condamnă ferm această agresiune.

Preşedintele a reluat afirmaţia potrivit căreia niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa, adăugând că România nu va fi atrasa în conflictul militar din Ucraina.

De asemenea, Iohannis a anunţat că România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina. ”Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizionişti ai istoriei trebuie să ştie că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult”, a conchis el.

Potrivit datelor oficiale, numărul persoanelor are sosesc în România din Ucraina este în continuă creştere, fiind organizat un grup de lucru la nivelul Guvernului pentru a centraliza ofertele de sprijin şi cererile de ajutor. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri politice » Klaus Iohannis anunţă că România va mări procentul din PIB alocat apărării ţării, în contextul războiului din Ucraina, şi vrea independenţă energetică