Ludovic Orban și-a dat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților: "Ce gândesc, spun. Şi ce spun, fac"
Ludovic Orban a anunțat miercuri că și-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaților. Demisia lui Orban a fost iniţial pusă la dispoziţia premierului Florin Cîţu pentru 15 zile. Ludovic Orban a decis să o depună personal azi, după ce Florin Cîţu nu a continuat acest demers.
Cele mai importante declaraţii ale lui Ludovic Orban
- Politica trebuie făcută de oameni care îşi respectă cuvântul, de oameni care au onoare. Eu sunt un astfel de om. Ce gândesc, spun. Şi ce spun, fac;
- Am anunţat încă din campania internă că în cazul în care nu voi fi ales preşedinte al PNL, îmi voi prezenta demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor;
- În urmă cu 5 minute mi-am scris demisia şi am înaintat-o către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi către Secretarul General al Camerei Deputaţilor;
- Demisionez din mai multe motive. În primul rând, pentru faptul că am anunţat această demisie, ca urmare a faptului că eu consider că nu mai am legitimitate;
- Nu mai pot să fiu părtaş cu decizii luate de o conducere instalată cu forţa în fruntea PNL, care nu mai au nicio legătură cu angajamentele făcute de PNL în campania pentru alegerile parlamentare;
- Am propus românilor 4 ani de stabilitate, de guvernare centru-dreapta, în care să investim, să construim, să asigurăm creşterea veniturilor, creşterea calităţii serviciilor publice către români;
- Ce-a făcut "gruparea demolatore" care l-a susţinut pe Cîţu în frunte cu Klaus Iohannis: au călcat în picioare democraţia în interiorul PNL, au impus o conducere împotriva voinţei reale a membrilor PNL şi şi-au încălcat toate angajamentele luate în faţa cetăţenilor români;
- Eu nu pot să fiu complice la decizii care trebuiau să mă forţeze pe mine să încalc democraţia, prevederile constituţionale, numai pentru interese meschine;
- Demisia pentru mine reprezintă o eliberare şi un nou început;
Ludovic Orban a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor în 22 decembrie 2020, cu 179 de voturi, contracandidatul său fiind liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis. Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, calitatea de preşedinte al Camerei încetează la data menţionată în cererea de demisie. Interimatul ar urma sa fie deţinut de Florin Roman.
Cum este ales preşedintele Camerei Deputaţilor
- Ludovic Orban condamnă "cacealmaua" pusă la cale de Klaus Iohannis şi Florin Cîţu şi dezvăluie adevăratele...
- Ludovic Orban, acuzaţii după Congresul PNL: A fost o lovitură de partid; Cîţu nu realizează că este doar un...
- Florin Cîțu: Nu i-am cerut demisia lui Ludovic Orban de la Camera Deputaților. În BEx-ul de marți discutăm ce e...
Potrivit articolului 22 din Regulament, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare.
Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu condiţia respectării cvorumului legal.
Dacă niciun candidat nu a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se organizează un nou tur de scrutin, la care participă cei doi candidaţi care au obţinut numărul cel mai mare de voturi.
Ludovic Orban, ultimatum pentru Florin Cîţu, privind şefia Camerei
Ludovic Orban şi-a depus la partid demisia de la şefia Camerei Deputaţilor şi a făcut mai multe acuze la adresa lui Florin Cîţu, spunând că în Congresul PNL de weekendul trecut au fost cele mai grave încălcări le normelor democratice la un partid politic în ultimii 30 de ani. El a menţionat că Florin Cîţu are 15 zile la dispoziţie să depună demisia, timp suficient pentru negocieri în coaliţie, astfel încât funcţia să nu ajungă la PSD.
Florin Cîțu, premierul în funcție, a câștigat alegerile interne din PNL cu aproximativ 60.2% din voturi, depășindu-l astfel pe contracandidatul său, Ludovic Orban. Din cele 4776 de voturi valide, Cîțu a obținut 2878, iar Orban 1898.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰