Marius Budăi, despre cumulul pensie-salariu sau majorarea vârstei de pensionare. Ministrul anunță o creștere a pensiilor cu cel puțin 10%, de la 1 ianuarie
Marius Budăi respinge ideea creşterii vârstei de pensionare în România, considerând că, înainte de a creşte această vârstă, e nevoie să crească speranţa de viaţă sănătoasă a populaţiei. Ministrul Muncii a precizat că nu se ia în calcul o majorare a pensiilor mai mică de 10% începând de anul viitor.
El se exprimă în favoarea cumulului pensiei cu salariul inclusiv la stat, dar doar în cazul acelor salariaţi care s-au pensionat la vârsta standard de pensionare. „Eu am spus foarte clar că nu susţin o majorare a vârstei de pensionare. Eu cred că în România avem cu totul şi cu totul alte priorităţi şi anume să creştem speranţa de viaţă întâi şi mai ales speranţa de viaţă sănătoasă. Pentru că în România acum e 59 de ani şi şase sau opt luni speranţa de viaţă sănătoasă şi 70 de ani şi şase luni speranţa de viaţă la bărbaţi. Păi se discuta de creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani. E cinic, eu nu voi face aşa ceva”, a afirmat Marius Budăi sâmbătă, în cadrul unei emisiuni TV.
În ceea ce priveşte vârsta de pensionare a femeilor, el a explicat că o decizie a CCR dă femeilor posibilitatea de a lucra până la 65 de ani, dacă ele decid astfel, el precizând că nu susţine introducerea obligativităţii în acest sens. Ministrul Muncii se exprimă de asemenea în favoarea cumulului pensiei cu salariul inclusiv la stat, însă doar în cazul acelor salariaţi care s-au pensionat la vârsta standard de pensionare.
Impactul în cazul pensiilor speciale este 0,1% din PIB
Ministrul Muncii afirmă că impactul bugetar al aşa-numitelor pensii speciale este de doar 0,1% din Produsul Intern Brut, el respingând ideile unor politicieni conform cărora prin reducerea acestor pensii ar putea fi majorate pensiile pe bază de contributivitate.
- Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord de creştere a pensiilor, însa procentul nu este cel promis
- Românii care lucrează în UE vor putea avea un produs personal de pensie. Legea a fost adoptată de guvern
- Nicolae Ciucă i-a certat pe europarlamentarii români care sunt agresivi cu Olanda pentru că nu ne vrea în...
„Haideţi să avem proprietatea termenilor! Aţi spus dvs. de un actual coleg de coaliţie care desfiinţa în 30 de zile (pensiile speciale – n.r.). Oare câte de 30 de zile au trecut de atunci şi până acum? (...) Vreau să vă spun un lucru: stabilim foarte clar că nu au făcut nimic, că nu au putut să facă, nu au discutat măcar cu cei în cauză, să discute transparent să afle soluţiile şi acum vorbesc de ceea ce se întâmplă. Şi mint populaţia că s-ar putea, cu economiile făcute de acolo, să se majoreze pensiile celelalte. Impactul bugetar de acolo este de 0,1% din PIB, dacă nu mai dăm oamenilor ăştia niciun leu, nu că să le reducem cheltuiala, niciun leu! Sunt cifre”, a declarat Marius Budăi, potrivit News.ro.
Ministrul Muncii este de părere că în ceea ce priveşte pensiile de serviciu „nedreptatea vine” din faptul că nu trebuie să existe nicio pensie mai mare decât salariul. Budăi susţine că fiecare ministru care are în subordine instituţii în care se acordă pensii de serviciu trebuie să vină cu puncte de vedere legate de reforma sistemului. Acesta reafirmă că din punctul său de vedere pensiile militarilor „nu sunt pensii speciale”, el subliniind că prevederile din jaloanele din PNRR pe acest subiect sunt îndeplinite. În ceea ce priveşte foştii parlamentari care au obţinut, prin decizii judecătoreşti, repunerea în plată a pensiilor de care au beneficiat pentru funcţiile deţinute ca demnitari, Budăi a precizat că nu ştie în ce stadii sunt procesele, dar că „nu există în plată” astfel de drepturi pentru foştii parlamentari.
Budăi, despre afirmaţiile lui Iohannis privind majorarea pensiilor: Mă bucur că gândeşte ca PSD
Ministrul Muncii, Marius Budăi, precizează că nu se ia în calcul o majorare a pensiilor mai mică de 10% începând de anul viitor, el subliniind că nu îşi permite să se lanseze într-o licitaţie de procente în legătură cu acest subiect. Întrebat ce părere are despre afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care susţine că „trebuie venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia care trece de 15%”, ministrul Muncii răspunde: „Nu o să îmi permit să comentez declaraţiile domnului preşedinte, pentru că nu e frumos, dar o să spun că mă bucur că gândeşte ca PSD”.
„Cel mai important de ştiut este faptul că se vor majora pensiile de 1 ianuarie. Partidul Social Democrat a propus o majorare de minimum 10%, ţinând cont de evoluţia cifrelor, o majorare care a fost pusă pe masa de dialog a coaliţiei cu toate cifrele. (...) Am motivat şi am lucrat la această motivare o perioadă, pentru a ne asigura că putem da această majorare şi nu vrem să picăm în panta în care să transformăm mai binele în duşmanul binelui. Cel puţin 10%, am spus. Avem şi calcule, avem şi impact bugetar, şi de unde luăm banii, avem tot; vrem să creăm o sprijinire echilibrată între a sprijini mediul de afaceri, şi dacă vorbim de Ministerul Muncii, în a-i sprijini pentru apărarea locurilor de muncă, într-o primă fază, pentru că sunt adeptul faptului că cea mai bună protecţie socială este existenţa unui loc de muncă, dar şi pentru a crea locuri de muncă”, a afirmat Marius Budăi.
Ministrul precizează că înţelege situaţia pensionarilor, cunoscând necesităţile şi nevoile acestora, dar că, din respect pentru pensionari, nu „îşi permite să se lanseze într-o licitaţie de procente”, subliniind că se va discuta „despre orice majorare de peste 10%, nicidecum sub 10%”. „Trebuie să fim extrem de oneşti cu cetăţenii, trebuie să le spunem că, dacă ar fi să ne luăm după rata inflaţiei, aşa cum spune legea, ar trebui să ne raportăm la rata inflaţiei din 2021 şi ar trebui o majorare de 5,1 - 5,2%. Nu vom face aşa ceva, conştientizăm, suntem extrem de bine legaţi la realitate, conştientizăm că ar trebui să dăm mai mult şi atunci am spus minim 10%. (...) Am făcut o propunere din partea PSD, motivată, aşteptăm orice propunere motivată pe masa de dialog a coaliţiei şi luăm decizia ca atare. Dar eu, Marius Budăi, sau vreun membru al PSD, sau preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, să ne lansăm în licitaţie de procente, este exclus aşa ceva”, a adăugat Budăi.
Întrebat dacă, din calculele pe care le are, bugetul ar suporta o majorare a pensiilor cu 15 procente, ministrul Muncii a reafirmat că PSD şi-a motivat pe cifre propunerea privind majorarea cu 10 la sută.
„Dacă avem alte cifre şi vin colegii noştri cu o propunere motivată, nu va fi PSD niciodată cel care se va opune”, mai afirmă ministrul. De asemenea, întrebat ce părere are despre afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care este de părere că „trebuie venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia care trece de 15%”, ministrul Muncii răspunde că nu va cenzura ce spune un cetăţean al României, „indiferent dacă este preşedintele statului sau nu”.
„Acum, să cenzurăm noi ce poate să spună un cetăţean în România, indiferent dacă este preşedintele statului sau nu... Este cetăţean al României şi cu toţii avem dreptul la liberă exprimare. Nu o să îmi permit să comentez declaraţiile domnului preşedinte, pentru că nu e frumos, dar o să spun că mă bucur că gândeşte ca PSD”, a mai spus ministrul Muncii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰