Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicușor Dan: România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă

România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă, anunță președintele Nicușor Dan. Șeful statului a ținut să precizeze că prioritarǎ în prezent este siguranța cetățenilor români aflați în zonele de conflict.

de Bianca Iacob

la 01.03.2026 , 15:54

Nicușor Dan: România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă Nicusor Dan - Profimedia

"România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă. Chiar dacă actualul context regional de securitate din Orientul Mijlociu s-a degradat semnificativ, țara noastră este în afara oricărui pericol. Instituțiile statului român responsabile de politică externă și securitate monitorizează evoluția situației și iau toate măsurile care se impun în astfel de circumstanțe.

Siguranța românilor din zonele de conflict, prioritară

Prioritarǎ în prezent este siguranța cetățenilor români din zonele de conflict. Cetățenilor români și turiștilor aflați în zonă le transmit să rămână calmi, să urmeze instrucțiunile și mesajele transmise de către Ministerul de Externe și de autoritățile locale din statele în care se află. La MAE funcționează o celulă de criză care are ca obiectiv identificarea celor mai sigure și rapide variante pentru repatrierea celor care au rămas blocați ca urmare a închiderii spațiului aerian din regiunea Orientului Mijlociu.

Articolul continuă după reclamă

România va continua să acționeze cu responsabilitate, în coordonare cu partenerii noștri, pentru stabilitate și securitate. Respectarea drepturilor și protejarea civililor rămân priorități fundamentale", a declarat Nicușor Dan.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că războiul din Orientul Mijlociu se va extinde?
Observator » Ştiri politice » Nicușor Dan: România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă