Video Noul guvern promite reformă totală la stat, dar vine cu cinci vicepremieri, o premieră la nivel european
După blocaje şi negocieri maraton, avem în sfârşit Guvern şi Coaliţie de guvernare. Liderii politici au semnat la Parlament acordul politic pentru următorii patru ani, care cuprinde şi aplicarea rocadei în privinţa ocupării funcţiei de prim-ministru.
"Am semnat azi acordul politic între Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uninea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale pentru formarea unei coaliţii care să asigure un guvern stabil. Acest document alături de programul de guvernare închide practic procedurile necesare pentru formarea noului guvern", a declarat premierul desemnat Ilie Bolojan.
"PSD a hotărât să intre în această coaliţie aşa cum ştiţi în urmă cu două zile ca urmare a unei consultări lărgite, aproape cinci mii de membri PSD au votat, într-un procent important, peste 70 la sută să facem parte din această coaliţie. Avem foarte multe lucruri de făcut şi în acest mod înţelegem să intrăm în această coaliţie", a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele interimar PSD.
Cum a ajuns România în an de criză să aibă un Guvern, cu cinci vicepremieri
Chiar la această oră sunt audiaţi în Parlament miniştrii care vor face parte din Guvernul lui Ilie Bolojan. Iar spre seară vom avea şi votul de învestire în plenul reunit şi, foarte posibil, depunerea juramantului la Palatul Cotroceni.
La ora 16:30 va începe plenul reunit al Parlamentului, în care se va da votul de învestire pentru guvernul condus de Ilie Bolojan, va fi momentul în care Parlamentul va vota lista miniştrilor şi programul de guvernare şi este foarte posibil ca după acest moment, spre seară, să avem şi momentul depunerii jurământului la Palatul Cotroceni. Până atunci sunt în plină desfăşurare audierile miniştrilor în comisiile de specialitate din Parlament, cei 16 miniştri care vor face parte din Guvernul condus de Ilie Bolojan vor avea audieri pe repede înainte, pentru că sunt doar patru ore de audieri în comisiile de specialitate.
În această dimineaţă, liderii partidelor pro-europene au semnat în biroul lui Ilie Bolojan de la Senat şi protocolul care va sta la baza coaliţiei de guvernare, care se formează acum. În acest protocol avem clar prevăzut termenul la care se va produce rocada la guvernare, practic Ilie Bolojan va ocupa funcţia de premier, până în luna aprilie 2028, atunci când la şefia guvernului ar trebui să fie numit un premier din partea PSD. Un alt articol important în acordul de coaliţie prevede că în cazul unei remanieri guvernamentale, premierul are dreptul să se opună în cazul în care nu este de acord cu propunerea făcută de partide şi să ceară o nouă nominalizare în cazul în care consideră că un ministru nu ar fi potrivit pentru această funcţie.
Altfel vom avea un guvern format din 16 ministere, dar un guvern în care vom avea cinci vicepremieri, un caz unic în Europa şi în istoria României nu am mai avut niciun guvern care să aibă cinci vicepremieri, de data aceasta vom avea câte un vicepremier de la fiecare partid din coaliţie, Marian Neacşu de la PSD, Tanczos Barna, UDMR, Cătălin Predoiu din partea PNL, Ionuţ Moşteanu de la USR, plus Dragoş Anastasiu, cel pentru care a insistat, spun surse politice, Ilie Bolojan şi va avea reforma aparatului bugetar. PSD va avea şase ministere, Transporturilor, Justiţiei, Energiei, Sănătăţii, Munca şi Agricultura, plus secretaru general al Guvernului.
Liberalii, de cealaltă parte, s-au ales cu Ministerul de Intene, Ministerul Investiţiilor Europene, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Educaţiei. Tot patru ministere au şi cei de la USR, vorbim de Externe, Apărare, Mediului şi Economiei. USR este singurul partid din Coaliţie care dă două femei la conducerea ministerelor, Oana Ţoiu la Externe şi la Mediu Ioana Buzoianu. Cei de la UDMR s-au ales cu Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Culturii. La 16: 30 va fi votul de învestitură, un vot cu emoţii, de vreme ce, în acest moment cele patru partide pro-europene, care formează coaliţia de guvernare, plus grupul minorităţilor naţionale adună împreună 311 deputaţi şi senatori, deci majoritate mai mult decât confortabilă. Până în 2028, în opoiziţie vor rămâne doar partidele de extremă dreapa: AUR, POT şi SOS.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰