Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oana Gheorghiu depune jurământul ca vicepremier, în ciuda opoziției PSD

Joi, de la ora 10.00, Oana Gheorghiu va depune jurământul de învestitură în funcția de viceprim-ministru la Palatul Cotroceni. Potrivit surselor Observator, PSD s-a opus acestei numiri. Premierul Ilie Bolojan ar fi beneficiat însă de spijinul președintelui Nicușor Dan.

de Redactia Observator

la 29.10.2025 , 18:34

Oana Gheorghiu depune jurământul ca vicepremier, în ciuda opoziției PSD Oana Gheorghiu depune jurământul ca vicepremier, în ciuda opoziției PSD - Facebook/Oana Gheorghiu

Propunerea Oanei Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației "Dăruiește Viață" și cunoscută pentru construcția unui spital privat pentru copii cu cancer, a stârnit tensiuni în coaliția de guvernare. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a cerut retragerea nominalizării, invocând postări critice ale acesteia la adresa administrației americane, care, în opinia sa, ar putea afecta relația strategică dintre România și Statele Unite.

Premierul Bolojan a motivat propunerea Oanei Gheorghiu prin responsabilitatea acesteia în reforma companiilor de stat, în timp ce, potrivit surselor Observator, PSD ar fi amenințat cu retragerea sprijinului politic sau chiar cu moțiune de cenzură în cazul unui eșec.

Pare însă că premierul Bolojan a beneficiat de un sprijin important din partea președintelui Nicușor Dan în decizia de a merge mai departe cu Oana Gheorghiu, ea urmând să își depună joi, de la ora 10.00, jurământul de învestitură în funcția de viceprim-ministru la Palatul Cotroceni.

Articolul continuă după reclamă

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de numire în funcția de membru al Guvernului a doamnei Oana Clara Gheorghiu, viceprim-ministru. Decretul a fost trimis miercuri după-amiază la Monitorul Oficial și va fi publicat joi, 30 octombrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Ştiri politice » Oana Gheorghiu depune jurământul ca vicepremier, în ciuda opoziției PSD