Guvernul îşi va angaja răspunderea "cel mai probabil" marţi pentru proiectul privind pensiile magistraţilor
Guvernul se reunește vineri, de la ora 15:00, pentru adoptarea proiectului de lege privind pensiile magistraților, după ce a primit avizul CSM. Odată cu aprobarea în ședință, Guvernul va transmite proiectul Parlamentului, declanșând, astfel, procedura de angajare a răspunderii. Pe agenda ședinței se află, de asemenea, și proiectul rectificării bugetare.
"Avem câteva puncte importante pe ordinea de zi. Unul se referă la proiectul de lege privind pensiile de servicioale magistraţilor şi celelalte sunt legate de rectificarea de buget şi de rectificarea bugetului asigurărilor sociale anul acesta", a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.
Premierul a arătat că "proiectul de lege privind pensiile magistraţilor este justificat de trei aspecte, pe de o parte, de aspectul de accesare al fondurilor europene, de o minimă justiţie socială prin corectarea unor nedreptăţi, o pensionare prea rapidă şi o pensie cât ultimul salariu şi, de asemenea, pentru a pune sistemul de pensii pe baze sustenabile în anii următori, în aşa fel încât anii de contribuţie la sistem să fie de natură a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii".
Şeful Executivului a mai spus că elementele de bază al acestui proiect sunt legate de stabilirea pensiei la un maxim de 70% din ultimul salariu net, creşterea vechimii în muncă de la 25 de ani cât este acum la 35 de ani şi, de asemenea, creşterea vârstei de pensionare de la 48-50 de ani cât este astăzi la 65 de ani, într-o perioadă de tranziţie de aproximativ 15 ani.
"Vom demara astăzi procedura de angajare a răspunderii Guvernului şi, aşa cum v-am spus ieri, estimarea este că cel mai probabil, marţi, în data de 2, vom trece la finalizarea acestei proceduri prin prezentarea în Parlament după ce vom primi eventualele amendamente de la parlamentari", a anunţat premierul Bolojan.
CSM, aviz negativ pentru proiectul de lege privind pensiile magistraţilor
Joi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ pentru proiectul de lege privind pensiile magistraţilor. Avizul este consultativ, iar Guvernul îşi poate asuma răspunderea pentru adoptarea actului normativ.
"Astăzi, 27 noiembrie 2025, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Hotărârea Plenului CSM, care cuprinde motivele ce au stat la baza adoptării avizului negativ emis, va fi motivată şi transmisă în cursul zilei de 28 noiembrie 2025 către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale", a transmis CSM.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰