Antena Meniu Search
x

Update Surse Observator: Liberalii doresc fuziunea cu partidul fondat de Traian Băsescu, PMP | Cîțu: "Sunt doar negocieri. Nu sunt trase concluziile"

Liberalii ar dori o fuziune cu partidul fondat de Traian Băsescu, PMP, și au votat pentru începerea negocierilor, susțin sursele Observator. Cei din PMP, însă, au refuzat oferta. "Sunt doar negocieri. Nu sunt trase concluziile", a precizat Florin Cîţu la Palatul Parlamentului, întrebat care ar fi miza unei fuziuni cu PMP.

de Redactia Observator

la 12.11.2021, 14:14

Traian Băsescu și Florin Cîțu - colaj
Discuții privind o fuziune PNL - PMP - Mediafax Foto / Alexandru Dobre / Andreea Alexandru via Hepta (arhivă)

UPDATE 14:05 Potrivit surselor Observator, a existat o discuție în PNL pentru o fuziune cu PMP și chiar s-a votat să înceapă negocierile. Liberalii le-au propus celor din Partidul Mișcarea Populară doă funcții în Biroul Executiv, însă aceștia au refuzat.

Știre inițială: Liderii PMP au decis să înceapă negocierile pentru ca formațiunea fondată de Traian Băsescu să fie absorbită de Partidul Național Liberal, au spus pentru MEDIAFAX surse din PMP. "Am decis să începem negocierile. Și liberalii sunt de acord, că dacă s-ar opune, o parte din aleșii noștri locali ar migra către Orban", adaugă sursele citate.

Partidul Mișcarea Populară are aproximativ 2.250 de aleși locali.

O parte din foști membrii PDL sunt deja în Partidul Național Liberal

Pe acelaşi subiect

Din PNL fac parte foștii liderii ai PDL, printre care Vasile Blaga și Emil Boc, cu care Traian Băsescu s-a certat în urma congresului în care Elena Udrea a pierdut alegerile din partid.

Partidul Mișcarea Populară are aproximativ 2.250 de aleși locali. La ultimele alegeri locale a ratat intrarea în Parlament, nereușind să atingă pragul electoral. Traian Băsescu spunea în 2013, într-un mesaj pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că "modul cum nu au înţeles să fie democraţi" îl face să spună acum "definitiv şi pentru totdeauna": "Adio, Partid Democrat".

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, neagă fuziunea cu PNL

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, foarte clar, că "știrile apărute în spațiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL, sunt false".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri politice » Surse Observator: Liberalii doresc fuziunea cu partidul fondat de Traian Băsescu, PMP | Cîțu: "Sunt doar negocieri. Nu sunt trase concluziile"