Primăria din România în care jumătate dintre angajați sunt rude. Legăturile ajung până la aleșii locali
Primăria comunei Mogoșești din județul Iași este în centrul unei investigații privind numeroase legături de familie între angajații instituției și aleșii locali. Potrivit publicaţiei Reporter de Iaşi, 16 din 30 de angajați ai primăriei sunt rude între ei sau cu cu persoane din conducerea administrației locale.
Dacă sunt luați în calcul și primarul, patru consilieri locali și fiul unuia dintre aceștia, care lucrează la departamentul de achiziții, numărul rudelor din Primărie și Consiliul Local ajunge la 22.
Legăturile de rudenie se extind la soți, copii, frați, veri, nepoți și fini, unii dintre membrii familiilor ocupând funcții în compartimentele de taxe și impozite, asistență socială, registrul agricol, achiziții și administrație.
Printre persoanele menționate în investigație se numără primarul PSD Ionel Baraboi, secretarul general al Primăriei, Mariana Anton, fostul primar Ștefan Maftei și mai mulți consilieri locali.
Soția primarului Ionel Baraboi este inspector la compartimentul de asistență socială, în timp ce fiul acestuia ocupă funcția de inspector la taxe și impozite.
Legăturile de familie se extind și în administrația condusă anterior de fostul primar PSD Ștefan Maftei, care a condus comuna timp de 16 ani. Nepoata și finul acestuia lucrează la starea civilă, respectiv la registrul agricol. De asemenea, unul dintre fiii fostului edil a fost consilierul său personal, iar celălalt a ocupat funcția de viceprimar. Pentru angajarea fiului său ca funcționar în Primărie, Ștefan Maftei a primit, în 2020, o condamnare de un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, potrivit investigației.
Alte legături sunt în jurul secretarului general Mariana Anton. Doi veri ai soțului acesteia, precum și soțiile altor doi veri lucrează în Primăria Mogoșești.
Investigația mai arată că patru consilieri locali au soți, frați sau copii angajați în instituție. Printre exemple se numără consiliera PSD Elena Rotaru-Căruntu, al cărei soț este polițist local, iar fratele conduce echipa de pompieri a Primăriei. Totodată, fiul consilierului local PSD Vasile-Cristian Fronea lucrează în cadrul instituției, la departamentul de achiziții.
Legăturile dintre angajații administrației locale ajung și în afara Primăriei. Contabila instituției, Mihaela Bârlădeanu, este soția inspectorului APIA care gestionează dosarele de subvenții agricole pentru fermierii din zonă.
Potrivit aceleiași investigații, rețeaua de relații se extinde și la Centrul de Zi al comunei, unde au fost angajate două candidate PSD care nu au obținut mandate în Consiliul Local. Centrul este coordonat de Andra-Elena Anton, angajată a Primăriei și rudă prin alianță cu familia secretarului general.
Investigația mai arată că, după măsurile de reducere a numărului de posturi din administrația locală, mai multe persoane cu legături de familie în instituție și-au păstrat funcțiile. În schimb, postul unei angajate care urma să iasă la pensie în șapte luni a fost desființat.
