Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă. Care sunt măsurile de gestionare a crizei sanitare

Creșterea continuă a capacității spitalelor de a trata pacienții Covid 19, extinderea numărului de spitale care pot trata pacienți Covid și accelerarea proiectelor finanțate cu bani europeni (POIM) se numără printre măsurile de gestionare a crizei sanitare din programul Cabinetului Ciucă, notează Mediafax.

de Redactia Observator

la 30.10.2021 , 16:01

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă. Care sunt măsurile de gestionare a crizei sanitare

Lista miniștrilor și programul de guvernare au fost depuse sâmbătă la Parlament. Premierul desemnat Nicolae Ciucă crede că Guvernul propus va întruni numărul necesar de voturi. „Am depus la Camera Deputaților și la Senat programul de guvernare și lista Cabinetului. Doresc să menționez că programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgență ce trebuie luate pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, o altă prioritate este cea legată de creșterea prețurilor la energie, gaze naturale, la alimente, iar cea de-a treia este foarte bine articulată la PNRR, care a fost aprobat de curând”, a declarat Nicolae Ciucă. Acesta spune că programul de guvernare nu este nou, ci asigură continuitatea programului existent.

Măsurile de gestionare a crizei sanitare

Alte măsuri de gestionare a crizei sanitare sunt creșterea capacității secțiilor de ATI prin finalizarea dotării cu aparatura necesară și asigurarea personalului medical necesar, inclusiv din afara țării (termen: 2 săptămâni); accelerarea și promovarea vaccinării împotriva Covid 19, ca măsură esențială de protejare a sănătății cetățenilor României și de oprire a pandemiei prin generalizarea folosirii certificatului digital, campanii de conștientizare a nevoii de vaccinare și promovare a vaccinării, parteneriat cu personalitățile credibile care pot avea impact pozitiv asupra campaniei (termen 4 saptamani); testarea corespunzătoare, mai ales a categoriilor de risc (permanent).

Articolul continuă după reclamă

Întărirea rolului și a capacității DSP-urilor de a gestiona pandemia prin asigurarea de personal corespunzător, atribuții clare și întărirea coordonării de la nivelul Ministerului Sănătății (termen: o săptămână), precum și creșterea numărului de medici și alt personal medical implicat în tratarea bolnavilor Covid, inclusiv prin implicarea medicilor de familie sau a oricărui medic cu drept de liberă practică într-un program de tratament național la domiciliu pentru formele ușoare și medii, potrivit protocolului național (termen: 2 săptămâni) sunt alte măsuri pe care noul guvern le-ar avea în vedere.

Pe acelaşi subiect

Alte măsuri sunt folosirea pe scară largă a certificatului digital Covid în cât mai multe activități sociale și profesionale (permanent), asigurarea de servicii de sănătate atât pacienților Covid, cât și celor non-Covid (permanent), precum și coordonarea la nivel european și bilateral pentru accesarea unor mecanisme de sprijin și suport (termen: 2 săptămâni).

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă - măsuri pentru ieșirea din criza energetică

Guvernul PNL își propune transformarea actualei crize energetice într-o oportunitate de acceleare a investițiilor în domeniul energetic, prin măsuri pe termen scurt, dar și mediu și lung, printre care schimbarea paradigmei consumului gospodăriilor sau construcția de noi unități de producție.

Pe termen scurt, programul de guvernare depus sâmbătă de premierul desemnat Nicolae Ciucă la Parlament prevede identificarea și implementarea de noi măsuri complementare celor deja existente, precum plafonarea, compensarea și amânarea la plată, astfel încât românii să nu plătească pentru energie un preț mai mare decât cel practicat în decembrie 2020, pentru a reduce riscul de săracie energetică în rândul populației - buget estimat 1,5 mld lei, precum și implementarea de soluții pentru sprijinirea mediului economic în contextul crizei energetice de la nivel mondial – buget estimat 1,5 mld lei.

Pe termen mediu și lung, programul prevede promovarea de investiții în domeniul energetic, în special în domeniul energiilor curate, vizând finalizarea reactoarelor 3 și 4 Cernavodă, retehnologizarea unității 1 și introducerea unor tehnologii nucleare avansate în contextul parteneriatului interguvernamental România – Statele Unite ale Americii, care să includă dezvoltarea de noi capacități nuclearo-energetice, ce implică reactoare modulare mici, cu tehnologie de tip SMR, precum și implementarea reformelor și obiectivelor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României prin susținerea producției de energie.

Alte măsuri sunt implementarea de noi scheme de ajutor pentru creșterea eficienței energetice și încurajarea apariției prosumatorilor, demararea proiectului strategic de exploatare a gazelor din Marea Neagră pentru creșterea securității energetice, reducerea dependenței de gaze de import și asigurarea tranziției către energie curată, creșterea capacităților de înmagazinare în depozitele Romgaz și transformarea acestora în depozite multiciclu, în vederea asigurării funcționării centralelor pe hidrocarburi, inclusiv în condiții meteorologice severe, precum și finanţarea extinderii rețelelor de distribuție a gazelor naturale prin programul Anghel Saligny.

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă - măsuri fiscale și de reformă

Aprobarea bugetului până la finele anului, creșterea colectării, reforma sistemului de pensii și reforma salarizării în sectorul public se numără printre măsurile fiscale și de reformă pe care programul de guvernare al cabinetului Ciucă le are prevăzute.

La capitolul măsuri fiscal-bugetare, programul prevede aprobarea bugetului pentru anul 2022 până la sfârşitul acestui an - continuarea priorităţii acordate investiţiilor, respectarea traiectoriei de ajustare a deficitului bugetar asumată prin Programul de convergenţă 2021-2024, corectarea într-un ritm adecvat a dezechilibrelor economice interne şi externe la nivele sustenabile, precum și creşterea colectării veniturilor bugetare.

Programul are în vedere reforma sistemului de pensii prin digitalizarea dosarelor de pensii și elaborarea unei noi legislații, care să aducă echitate, sustenabilitate și reducere a discrepanțelor între cuantumurile pensiilor celor care au desfășurat activități similare și au avut contribuții similare la sistemul de pensii.

Reforma salarizării în sectorul public prin eliminarea inechităților, stimularea performanței și reașezarea sistemului de sporuri și implementarea reformei privind venitul minim de incluziune (VMI) pentru îmbunătățirea asistenței sociale și reducerea sărăciei în rândul persoanelor vulnerabile sunt alte măsuri de reformă. Programul mai prevede reformarea sistemului de învățământ obligatoriu prin creșterea autonomiei unităților de învățământ, în scopul identificării și implementării unor măsuri specifice pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Programul de guvernare al cabinetului Ciucă. Care sunt măsurile de gestionare a crizei sanitare