PSD modifică Pachetul 1 de măsuri fiscale. Mamele, veteranii și deținuții politici, scutiți de CASS
PSD a depus în Parlament proiecte de lege care modifică Pachetul 1 deja intrat în vigoare, urmând a fi scutiți de la plata CASS deținuții politici, invalizii, dar și familiile care primesc indemnizație pentru creșterea copilului. Sorin Grindeanu spune că, în continuare, nu este de acord cu restructurările din administrația locală.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat luni că formaţiunea depune în Parlament două proiecte de lege care se referă la corectarea unor lucruri din Pachetul 1: CASS pentru deţinuţii politici, pentru veterani, pentru invalizi, pentru văduve de război, pentru personal monahal şi de asemenea indemnizaţia pentru creşterea copiilor, care se adresează mamelor. El a precizat că sunt proiecte reparatorii pentru anumite excese din Pachetul 1.
Sorin Grindeanu: Sunt proiecte reparatorii
"Împreună cu colegii mei de la Senat şi cu colegii de la Camera Deputaţilor, aşa cum am anunţat noi în urmă cu ceva timp, depunem astăzi două proiecte de lege care se referă la corectarea unor lucruri din Pachetul 1, şi anume la CASS pentru deţinuţii politici, pentru veterani, pentru invalizi, pentru văduve de război, pentru personal monahal şi de asemenea indemnizaţia pentru creşterea copiilor, care se adresează bineînţeles mamelor", a anunţat Sorin Grindeanu, la Parlament.
Preşedintele interimar al PSD a arătat că, fiind un partid de stânga într-o coaliţie de dreapta, aceste lucruri sunt importante. "Sunt lucruri pe care le-am spus şi când a fost adoptat Pachetul 1 de măsuri, de asemenea le-am spus şi le-am susţinut, aceste lucruri, în coaliţie pentru a fi corectate acum, când vorbim de pachetul 2. Nefiind adoptate şi nefiind acceptate de restul colegilor, noi înţelegem să nu renunţăm, să facem aceste proiecte de lege, care sunt proiecte reparatorii din punctul nostru de vedere pentru anumite excese, care au fost parte din acest pachet 1", a subliniat liderul PSD.
El s-a referit şi la faptul că propunerile PSD nu au fost acceptate în coaliţie, la momentul adoptării măsurilor. "Pentru mine, acel moment în care n-a fost acceptate aceste amendamente, săptămâna trecută, a fost unul dintre momentele grele, le-am şi spus colegilor mei, în sensul de a mai rămâne sau nu în partea acestei coaliţii, fiindcă nu văd rostul pentru care aceste amendamente nu au fost acceptate", a spus preşedintele interimar al PSD.
Sorin Grindeanu a precizat că "sunt nişte categorii de excepţie". "Nu vorbim de urmaşi. Vorbim de acei oameni care, direct, ori au fost deţinuţi politici, ori sunt veterani de război, ori invalizi, ori văduve", a precizat Grindeanu, arătând că are speranţa că aceste proiecte vor trece, pentru că sunt nişte excese care trebuie reperate iar cei din Parlament, indiferent de culoarea politică, vor repara aceste nedreptăţi.
Mamele aflate în concediu de creştere a copilului, exceptate de la plata contribuţiei pentru sănătate
Senatoarea Victoria Stoiciu a spus că primul proiect este un proiect de modificare a Codului Fiscal şi a legii sănătăţii, care practic revine la situaţia de dinainte de Pachetul 1, în care mamele aflate în concediu de creştere a copilului erau exceptate de la plata contribuţiei pentru sănătate.
"Considerăm că este o măsură absolut necesară şi o reparare a unei dreptăţi care s-a făcut femeilor, în condiţiile în care vorbim de persoane aflate într-o situaţie de vulnerabilitate economică şi a stării de sănătate şi, doi, în condiţiile în care România se confruntă cu o mare problemă de natalitate. Considerăm că această măsură din pachetul 1 va duce şi la o degradare a stării de sănătate a mamei, implicit a copilului, dar şi la o scădere a natalităţii, dacă este menţinută. Menţionez că 30% din mamele aflate în concediul de creştere a copilului au o îndemnizaţie în jur de 1.600 de lei", a menţionat Stoiciu. Senatoarea PSD a arătat că premierul Ilie Bolojan a spus că e puţin 10%, 160 de lei.
"Este puţin dacă ai un salariu de 5.000, de 6.000 de lei. Dacă ai 1.600, credeţi-mă, 160 de lei este foarte mult, este echivalentul la aproximativ 150 de scutece pentru bebeluşi. Deci considerăm că se repară o nedreptate care s-a făcut în pachetul 1", a mai spus Victoria Stoiciu.
Deputatul Marius Constantin Budăi a declarat la rândul lui că al doilea proiect de act normativ pe care l-au pregătit se referă la veteranii de război.
"Am spus foarte clar de atunci că ni se pare nedrept ca 418 oameni, şi repet, insist pe acest lucru, 418 oameni din România, 411 veterani de război şi 7 văduve de veterani de război să mai plătească această contribuţie. Este un proiect de act normativ care vine să repare ceea ce noi, PSD, prin vocea preşedintelui Sorin Grindeanu, am solicitat în cadrul coaliţiei, atât la pachetul 1 cât şi la pachetul 2 de măsuri", a subliniat Budăi.
El a mai anunţat că PSD va veni şi cu al treilea proiect de act normativ pe care o să-l depună imediat după ce procedura legislativă privind legile din pachetul 2 de măsuri se va finaliza ca să nu existe paralelism legislativ şi să nu cadă la Curtea Constitucională.
Sorin Grindeanu spune că, în continuare, nu este de acord cu restructurările din administrația locală
Grindeanu a declarat, despre relaţia din coaliţia de guvernare, că dacă cineva încearcă să le impună anumite soluţii, dacă nu sunt parte a unui dialog în care inclusiv soluţiile PSD să fie parte, atunci înseamnă că acela nu e un dialog şi cei din PSD trebuie să se extragă, adăugând că nu trebuie să fie în unanimitate de acord, în cadrul coaliţiei.
Sorin Grindeanu a fost întrebat la Parlament despre discursul susţinut la moţiunile de cenzură de duminică, atunci când a criticat şi aspecte din coaliţie.
"În această perioadă de trei luni, PSD-ul în niciun caz nu poate fi acuzat că nu a oferit dialog. Am fost tot timpul cei care am mers, am discutat, n-am dat ultimatumuri şi am încercat să găsim soluţii comune în cadrul coaliţiei şi suntem cei care am fost parte activă la dialog. Noi suntem adepţii dialogului, nu a unanimităţii. De aceea le dau dreptate celor care spun că ar fi bine să fie un fel de dialog în cadrul coaliţiei, nu impuneri de soluţii şi nu unanimităţi. Noi suntem un partid cu specific social-democrat, într-o coaliţie de dreapta şi înţelegem să ţinem de principiile care ne definesc. Şi lucrul ăsta nu îl facem astăzi, nu l-am făcut doar ieri ci îl facem de când facem politică. E identitatea noastră, pe care înţelegem din toate punctele de vedere şi cu toate mijloacele şi pârghile să o susţinem. Iar toate aceste acţiuni sunt, dacă vreţi, parte a ceea ce un partid social-democrat (..) trebuie să facă", a declarat preşedintele interimar al PSD.
Sorin Grindeanu a menţionat că "PSD-ul, dincolo de cine e premier astăzi, cine e preşedinte la PSD, cine e ministru la finanţe şi aşa mai departe (..) nu funcţionează în acest mod".
"Dacă cineva încearcă să ne impună anumite soluţii, aceste lucruri, dacă nu sunt parte a unui dialog în care inclusiv soluţiile PSD să fie parte, atunci înseamnă că acela nu e un dialog şi noi trebuie să ne extragem din acest lucru. Iar lucrurile acestea sunt cât se poate de clare în cadrul unei coaliţii" a mai spus Grindeanu. "Noi nu trebuie să fim în unanimitate", a adăugat Grindeanu.
Despre procentul de 10% vehiculat ca acord în coaliţie pentru reforma din administraţie, Sorin Grindeanu a afirmat că în acest moment PSD-ul e parte prin reprezentanţii în acel grup de lucru, care strânge foarte multe date, în acest moment.
"Se va veni pe finalul săptămânii, vor fi şi întâlniri cu asociaţiile comunelor, oraşelor, municipiilor, consiliilor judeţene. Se va ajunge la o primă formă, care va fi prezentată în public", a precizat Grindeanu. El a menţionat că a primit foarte multe exemple venite dinspre unităţi administrativ teritoriale.
"Ne cereţi să facem contabiliceşte o reducere de personal, iar costurile se vor vedea în altă parte, la bunuri şi servicii? Pentru că poate să existe primării care au cheltuieli de personal de exemplu pentru administrarea domeniului public, care să fie parte a aparatului propriu a unei primării. În alte părţi poate să fie externalizate aceste lucruri, să fie societăţi comerciale. Vei vedea o scădere de personal dacă te uiţi doar la acel parametru şi o scădere de costuri cu personalul, cu salariile, dar în acelaşi timp, concomitent, vor creşte costurile pe bunuri şi servicii. Şi atunci ce am rezolvat? Nimic. Ideea acestei comisii este de a găsi soluţii prin care să reduci cheltuielile cu 10% pe aceste componente, fiindcă altfel dăm bine pe cârtie, externalizăm absolut tot, dar în acest laşi timp cresc costurile pe bunuri şi servicii şi nu ai rezolvat absolut nimic", a explicat Grindeanu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰